HADÈS.

●Capitolul 18; Răul compromis.

"Tu mi-ai făcut cel mai mare rău"

Am închis ochii concentrându-mă pe respirații lungi în timp ce directorul s-a ridicat și a început să patruleze în jurul meu, apăsa capul pixului în mod repetativ așteptând să preiau cuvântul. S-a așezat pe marginea biroului încrucișându-și mâinile la piept, a verificat ora uitându-se la ceasul de pe mână.

- Ai de gând să vorbești?

Îmi scutur capul în dezacord cu mine însămi și îmi ridic privirea din podea.

- Nu înțeleg de ce credeți că mă implic atât de mult în viața lui Hadès, adică..

Directorul pufnește indignat și ocolește biroul trântindu-se pe scaunul lucios din piele.

- Nu o să iau în considerare reținerile tale, există doar o declarație concretă pe care ești silită s-o dai.

Se lasă pe spate cufunzându-se în scaun și începând să se rotească ușor.

- Dacă nu îmi spui, o să te interogheze polițiștii și în starea în care ești, puține sunt șansele să te elibereze astăzi.

Adaugă în timp ce trupul meu dogoarea a teamă de parcă toată puterea mi se substrăgea din corp.

Eram într-un impas total neștiind ce să spun, directorul mă presa și vocea conștiinței începea să mă surzească. S-a ridicat impulsionat și a venit spre mine, mâna i s-a alungit pe umărul meu și mă privea cu compătimire.

- Trebuie să faci ceea ce e corect.

Își strânge ochii și mâna lui îmi mângâie cu mișcări circulare umărul.

Încercam să găsesc o cale de mijloc, dar conștiința mea era sigură că o să cedez. Asta s-a și întâmplat, am ales să fiu dreaptă fiindcă nu voiam să fiu părtașa păcatelor lui Hadés. I-am mărturisit tot ce auzisem în clădirea părăsită în ciuda faptului că în piept mi se adunase o vinovăție cruntă. Hadés trebuia să înceteze fiindcă viața nu juca după regulile lui, trebuia să devină conștiincios și să respecte limitele.

După ce i-am mărturisit totul, directorul a întocmit consiliul profesorilor cerându-mi să aștept în sală. Toți profesorii intrau și ieșeau în grabă din birou, toți se uitau recunoscător la mine și mă felicitau pentru curajul meu. Însă, inima se destrăma în mine realizând că l-am predat poliției cu mâinile mele pe cel cu care cususem o legătură strânsă, cel pentru care devenisem pansament și celui căruia i-am cusut rănile cu propia mea piele. Mă rup din gânduri când Hadès și câțiva polițiști care-l imbolizizaseră cu mâinile la spate, înaintează spre birou călcând zgomotos podeaua cu bocancii lor.

Directorul și-a scos capul prin crăpătura ușii și mi-a făcut semn să intru în birou, m-am conformat ajungând în birou și înfățișându-mă în fața lui furtunos.

- Îți recunoști vina?

Spune directorul în timp ce Hadès mă privește cu o figură confuză, încurcată.

- Ești conștient de fapta ta? o recunoști?

Continuă directorul în timp ce Hadès soarbe tot ce găsește în privirea mea păstrându-și zâmbetul și tulburându-mă cu indiferența lui.

- Ce fel de om ești? nu te simți deloc rușinat de fapta ta?..

Izbucnește directorul încercând să-i cuprindă privirea care năpustise asupra mea.