EPIC - NEW BOOK

Capitolul 11 - Exil la domiciliu

Îmi simțeam trupul cum arde, celulă cu celulă, parcă venele lipindu-se unele de altele, fără să lase niciun spațiu între ele.Eram amortita și tuseam mult, înnecându-mă. O durere în piept ca o ghiară îmi inducea o jenă profundă. Maria auzindu-mă în jurul orei 2 noaptea, că încă pendulez prin apartament, a venit la mine în cameră.

- Doamne ! Arzi ! Tu, mergem la Urgențe! A spus ușor speriată, punându-mi mâna pe frunte.

Și uite-mă înfofolită până în gât, cu părul dsprins și o căciulă maronie pe cap în taxi, în drum spre spital. Vorbisem în seara respectivă cu mama, dar nu mă simțisem într-atât de grav încât să o anunț în ce stare sunt. S-ar fi panicat oricum. Știam că aveau să mă consulte și să mă dezbrace și speram să nu transpir de la febră.

- Bună seara. A zis Maria grăbită, în fața triajului.

- Ce s-a întâmplat ? A spus asistentul șef.

- Are febră, posibil între 38 și 40. Tuse productivă.. E așa de vreo 3 zile. Mi-am mișcat ochii care mi se păreau că îmi ard și ei odată cu tot corpul. Erau mulți pacienți care așteptau pe scaune. L-am recunoscut imediat pe asistent. Era Marius. Și el m-a recunoscut la rândul lui.

- Ahh, studenta simpatică..Cea care nu știe să facă testul de sarcină. A continuat ca pentru sine râzând. A făcut un semn și după ce mi-am lăsat buletinul, două tipe m-au condus spre zona verde. Avusesem noroc.

Un tavan alb, pătat în două părți cu o substanță neidentificată și niște perdele groase care delimitau patul meu de celalte. Destul de curat, dar multă forfotă. Niște mâini reci îmi așezau firele de la aparatul ce se numea EKG. Clipeam rar și respiram pe gură. Tuseam din când în când.

- Te rog să nu te mișți. A zis așistenta zâmbindu-mi.

Întotdeauna avusesem o oarecare jenă când mi se dădea bluza jos de către asistentă sau de către medicul ce avea contact direct cu pielea mea, dar de altfel nu mă deranja ca eu să fiu pusă, ipotetic vorbind, în situatia de a consulta. Așa eram și cu injecțiile. Le uram. Până la vârstă de 10 ani nu plângeam absolut deloc, nu îmi era frică, dar după, până la 18 ani, am anulat două vizite la medic și la donat sânge de frica inexplicabilă de ace declanșată brusc și aparent ireversibil. După ce am fost internată în spital anul trecut, nu mai aveam această frică obsesivă. Știam că aveau să îmi facă ceva injectabil.

- Bună seară. Sunt doctorul Alinovici Andrei, medicul de gardă. Îmi poți spune ce simți ?

- Tușesc și mă doare în piept. Acum 3 zile m-a durut și în gât.. Am frisoane..

- Angela, i-ai luat temperatura ?

- Da. 38 cu 3. Strigă ea de după perdea.

- Hmm, vreau să îmi spui dacă știi că ai alte probleme și ce medicamente ai luat ?

- Parasinus, Fervex, Sumetrolim și .. Decasept..Nu..Nu cred că mai am alte probleme..Dar știu că am avut pneumonie de vreo 3 ori în liceu.

- Notat. Mi-a zâmbit politicos. Angela s-a alăturat discuției, așteptând indicațiile doctorului.

- Vreau să mergi cu ea la raze după ce o consult și să îi iei analizele. Vreau să verific dacă are vreo infecție.

- Am înțeles.

În timp ce m-a ajutat să îmi dau jos bluza ca să îmi asculte cu stetoscopul respirația care presupun că șuiera că o locomotivă, a încercat să facă puțină conversație.

- Studentă la Medicină Generală?

- Da, anul întâi.

- Și? Cum e până acum ?