Clinchetul cuptorului a întrerupt momentul fierbinte dintre noi doi. Ayla atingând din nou podeau, contactul cu acesta îi face pielea sa se facă de găină. Cu o mișcare îi întind tricoul meu și îl acceptă fara sa stea pe gânduri. Îmi face semn să îi acord puțin spațiu pentru a scoate pizza din cuptor.
Ia mănușile și oprește cuptorul. Cu grijă scoate tava afară, iar mirosul umple camera și stomacul începe scoate sunete.
—Cuiva îi e foame? Râde ușor și îmi zâmbește.
—Imi e foame de tine... fac o mică pauză pentru a o vedea cum se înroșește și se transformă în bebeluș… dar accept și pizza. Rânjesc la ea și observ cum începe să se calmeze.
-Ayla-
Simțeam cum picioarele o să îmi cedeze în fiecare moment. Nu sunt o fata romantica și n-am visat niciodată la „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți“, pentru mine asta e un clișeu. Și în ciuda a tot ce cred și am ca principi, el a reușit să mă facă să îl vrea o viața întreagă. Să mă gândesc că viața fără el, nu e viață. Mi-a intrat pe sub piele și a reușit să ajungă în inimă pe care și-a transformat-o în casă.
El locuiește la mine în suflet. El are grijă de locuința lui prin faptul că îmi e alaturi și că nu mă dezamăgește. El cultiva iubire în sufletul meu, mă face să eman iubire prin fiecare celula din corpul meu. Mă face să îl vreau și să fie lângă mine. Poate sună a clișeu, dar el în acest moment e tot ceea ce vreau.
Mă privea zâmbind. Eu pusesem pizza pe o farfurie și am scos sticle de Pepsi Cola. Îi fac semn să mergem sus, iar ca răspuns acesta îmi ia farfuria și sticlele le baga in buzunarele pantalonilor și pășește țanțoș către camera.
Imaginea oferita de brunetul meu perfect, e de nedescris. Și nu mă refer la fizicul lui perfect, ci la faptul că el mi-a luat lucrurile din mână și nu m-a lăsat să depun efort.
Îl priveam și nu doar gura îmi zâmbea. Îmi zâmbea sufletul văzându-l.
Ne aflam acum în dormitorul meu. A pus sticle și farfuria pe noptiera de lângă pat și s-a așezat în pat. Îmi face semn către locul unde ar vrea să stau și mă pun imediat. Deși ar trebui să știe că n-am să îl ascult mereu.
—Deci la ce ne uităm? Mă privește ca un mielușel, iar gândul mă duce că vrea film ce mă va lăsa cu traume.
—Nu știu, ne uitam pe Netflix. Imediat aprinde televizorul, iar eu apuc sa fac poza.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
