Necunoscut

31.

        Tusea unchiului meu ne-a întrerupt momentul. Fața mea s-a transformat într-un roșu aprins, pe Chris îl vedeam cum zâmbește triumfător. Nu știam ce să spui sau daca pot spune ceva în momentul de față.

—Întrerup ceva, copii?
   Eram complet rușinată, simțeam că aveam să mor de rușine.

—Nu. Spun repede. Poftim cafeaua.
    Îi întind cafea calda și făcută special pentru el.

—Mulțumesc, albinuțo.
    Îi arunc o privire urâtă datorită apelativului folosit și realizează că nu a fost cea mai bună decizie.

—Ce e cu geanta?
   Schimb subiectul pentru că nu vreau să mă cert cu unchiul și Chris să fie de față.

—Mă duc la antrenament, la box.
  Cele mai nașpa scenarii treceau prin fața ochilor mei și mă gândeam câtă bătaie e acolo. Simțeam că mici lacrimi se formează în colțul ochilor.

—Mă scuzați, am nevoie de puțin aer.
   Ies în curtea din spate și mă așez pe leagăn. Mă îngrijora boxul lui.

—Ce e, prințesa? S-a întâmplat ceva?
   Simțeam că își face griji pentru starea mea, dar eu îmi făceam mult mai multe grijii. Îmi e groază să mi-l imaginez în ring.

—De ce nu mi-ai spus că faci box?
   Eram furioasă că nu știam totul despre el.

—Nu a venit vorba, prințesă. Îți faci griji pentru mine?
   Se uita într-o manieră ciudată, părea surprins și încântat în același timp.

—Normal că îmi fac, fraiere.
   Îl împing puțin și îl văd cum zâmbește.

—Îți pasă de mine.
    Am impresia că a spus o cu voce tare doar pentru a conștientiza asta.

—Ce e rău în asta? Faci să pară ciudat și ne abatem de la subiect.
     Nu mi-a răspuns la întrebare și sincer, am nevoie de răspunsuri. Vreau să știu despre persoana cu care îmi petrec timpul și pentru care am asemenea sentimente. Nu vreau să îmi ascundă ceva. Nu vreau să aflu mai târziu pentru că asta îmi va reduce încrederea în el. Și odată ce încrederea scade, e foarte greu ca relația să mai funcționeze cum trebuie.

—Nu e nimic rău în asta, iubito. Nu asta era intenția mea. Îmi pare rău. Fac box de 4-5 ani.
  Surprinderea se citea pe fața mea. Buzele mele formau un "o" mic și ochii mei erau conectați la el.

—Nu îi rău, așa-i ? Nu ai de ce să îți faci griji, te asigur. O sa fiu bine.
    Vocea lui mă liniștea. Mi-am pus capul pe pieptul lui și l-am strâns în brațe cât de tare am putut.

—Promiți că vei fii bine?
   Ochii mei erau strânși și semănăm izbitor cu un copilaș mic.

—Îți promit, prințesă.
   Mi-am ridicat privirea către el. Mă uitam la ochii lui ca și cum ar fi prima oară, mi-am mușcat ușor buza inferioară simțind cum totul dispare. Eram doar noi doi, eu și el.
   Își duce mâna către obrazul meu drept, mângâind ușurel, iar mana stânga se așeza pe talia mea. Se aplecă către mine și îmi oferă un sărut tandru. În stomacul meu, fluturași zburau liberi.

    Momentul nostru a fost întrerupt de către soneria telefonului său. Se uită la ecran și apasă pe butonul verde. Se ridică nițel de lângă mine, nu se îndepărtează mult. Îl aud cum spune că va ajunge curând la sala și să nu își idei, că vine la antrenament.
   Se așeză iar langa mine. Eu așteptând să îmi zică ceva, dar îl văd doar cum își bagă telefonul in buzunar și mă prinde de mână. Ne îndreptăm în casă.
   Nici măcar un semn de unchiul meu. Suntem în bucătărie și văd alt bilețel mov lipit de frigider.
   Îi dau drumul la mâna lui Chris și arunc bilețelul fără să citesc. El își apuca geanta și o așeză pe umărul drept.

—Iubito, îmi pare rău că te las singură, dar trebuie să mă duc la antrenament.

—Mda, cum zici tu. Ușa e acolo.
   Daca nici până acum nu s-a prins de faptul că vreau să știu ce se întâmplă cu viața lui, mă dau bătută.
   Mă întorc cu spatele și urc sus. Văd cum apare imediat în tocul ușii.

—Nu plecai? Aștepți ceva?
   Mă deranja faptul că nu îmi spunea cu cine a vorbit.

—Am realizat că nu am spus ceva și cred că d-asta te-ai supărat. La telefon am vorbit cu William, cel mai bun prieten al meu. Mă aștepta la sală.
    Starea s-a ameliorat oarecum.

—Am înțeles. Ar trebui să pleci, totuși. Vei întârzia.
    I-am zâmbit strâmb.

—Vrei să mergi cu mine? Așa te convingi de tot și toate.
   
—Nu, am încredere în tine. Plus, chiar ai vrea să mă duci la băieți care poarta doar pantaloni scurți și își expun mușchi?
   Îl văd cum se încruntă, iar eu rânjesc.

—Ai dreptate. Stai aici cumințică.
   Chicotesc când îl văd cum face.

—Ai grijă!
   Țip tare și îl văd cum se întoarce și se așeaza peste mine. Mă sărută și își lasă greutatea pe mine.

—Ți-am promis. Acum pot să plec.
   Mă sărută scurt și se ridică de mine, plecând.