Chris dormea liniștit în patul meu, razele soarelui îi gâdilau fața. Mă sustrag ușor din îmbrățișarea lui de urs și mă duc la baie. Îi iau tricoul pentru nu pot umbla goala.
Fac un mic duș, imagini de noaptea trecută se derulau în mintea mea. Îmbrățișările, săruturile pătimașe și momentul în care din doi am devenit unul. Zâmbeam inconștient, în timp ce mă îmbrăcam. Mi-am luat lenjeria, tricoul lui și o pereche de pantaloni scurți.—Îți stă perfect în tricoul meu.
Vocea răgușită a lui Chris, m-a făcut să mă întorc imediat.—Te-ai trezit.
Obrajii îmi erau roșu aprins.—Aș fi preferat să mă trezesc cu tine în brațe, dar tu ai fugit, din nou.
Îmi reamintesc de momentul în care am dormit la el, iar dimineața am fugit.—Credeam că știi că fac așa. Trebuia să te aștepți la orice.
Scot limba la el și îi aruncă o privire din cap până în picioare. Avea înfășurat în jurul taliei cearceaful.—Orice, prințesă?
Zâmbește pervers și dă sugestiv din sprâncene.—De data asta, orice.
Se apropie de mine și mă strânge în brațe.—Chris, ești dezbrăcat.
Cearceaful a căzut, iar Chris sta dezbrăcat. Îmi acopăr ochii cu mâinile.—Parcă e ceva ce nu ai văzut sau simțit, mai bine spus.
Îl aud cum râde melodios. Îl lovesc ușor în umăr și îl văd cum se preface rănit.—Chris!
Obrajii mei erau în flăcări.—Te iubesc, prințesă!
Îmi fură un sărut și se duce la baie.…
❤️10,456|💬590
aylaaa
Îl iubesc! El a apărut în viața mea și a dat-o peste cap. El mi-a arătat ce e iubire și cum e să fii deasupra norilor. Tot el mi-a arătat cum e sa iubești pe cineva și cum e sa vrei să îl strângi de gât în același moment. Mă bucur că am lămurit totul. Te iubesc, Chris❤️!
#weareback #future #bae
👤 chrisschistadchrisschistad Te iubesc, prințesă! ești a mea și așa vom rămâne pentru totdeauna. Acum înteleg de ce tot jucai la gâtul meu.
#bae #future💍emma_stone Mă bucur pentru tine. @chrisschistad daca o mai superi, ți-am tăiat moștenitori 🔪.
aylaaa Lyyyyyy❤️ Până să îl prinzi tu, cred că îl strâng eu de gât
noora_saetre Știu eu unde să îi ascundem corpul.
lilycolinss Sunt aici pentru tine🔪.william_magnusson Îmi e mila de tine @chrisschistad. #prayforchris
chrisschistand Și mie.username56 Sunt singura care a observat că el a folosit 💍?
derek_stone @username56 Nu, nu ești.
CITEȘTI
Necunoscut
Teen FictionDe la necunoscut la mult prea apropiat. 13.12.2018 locul 1 în Instagram 01.07.2018 locul 1 în romantism 12.08.2018 locul 3 în mesaje