Chris dormea liniștit, ținându-și brațul stâng în jurul taliei mele, fiind practic captiva. Mă uit la el atent, razele îi mângâia fața și el mormăia ceva inexplicabil. Sunt fericită alaturi de el, realizez asta. Eram și sunt conștientă că mă face fericită, dar privindu-l acum, acest gând m-a izbit. Știu că e clișeic ca fericirea mea poarta un nume și că poate fi catalogată drept o poveste tipică de dragoste adolescentină. Din punctul de vedere a celor ce privesc din afara, spun că relația noastră e tipică, dar nu e așa. Nici măcar o relație nu seamănă cu o alta, deoarece sentimentele și trăirile sunt diferite. Nimeni nu iubește la fel și nimeni nu simte în același mod ca alt om. Îl sărut scurt și mă eliberez, acesta se întoarce pe o parte și mormăie iar. Părul îi era răvășit în totalitate, seamănă cu un cuib de păsări. Pun mâna pe telefon și îi fac o poza.
Insta story
aylaaa
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îl las să doarmă și cobor jos in bucătărie pentru a pregăti micul dejun. Unchiul era deja acolo alături de cana lui uriașă de cafea. Sorbea liniștit, după ziua de ieri nu am apucat sa vorbim.
—Neața, scumpo. Glasul lui răgușit îmi dădea de gândit.
—Neața. Mă aplec către friger și scot diverse pentru a face mâncare.
—Chris doarme? Mă simțeam incomod și mi se putea citi pe față asta.
—Da. Aseară a stat să asigure că sunt bine și că n-am nimic. Respir greu, simt că aerul nu mai ajunge unde trebuie.
—Aseară a fost ceva. Tonul vocii sale era scăzut și simțeam că l-am obligat.
—Îmi pare rău te-am obligat să accepți. Mi s-au luat o piatră de pe suflet spunând asta. Îmi ridică bărbia și facem contact vizual.
—Nu are de ce să îți pară rău. Mă bucur că ești aici. Mă îmbrățișează, sunt mult mai bine după această discuție. Se îndepărtează puțin și se uită amuzat la mine.
—Și despre ce bătaie vorbeai ieri? Și-a amintite de asta.
—Eu? Nu … Glasul mi se subțiase.
—Trebuie să dai cu subsemnatul pe undeva?
—Nu. Zâmbește și mă mângâie pe obraz.
—Mă duc la muncă. Ne vedem diseară. Încuviințez din cap și îi fac cu mâna. Ușa se aude sus, înseamnă că Frumosul adormit coboară.
Era acoperit în jurul taliei cu cearceaful, părul îi era răvășit, iar mana dreapta ținea cearceaful.
—Chris, știi că unchiul te putea vedea așa? Rânjește la mine de parcă ar fi un copilaș mic.
—Am așteptat să plece. Acum te poți bucura de priveliștea oferita. Dă drumul cearceafului, iar eu îmi acopăr ochii.
—Chris! Îl mustrez, deși nu mai vad ce face.
—De parcă nu știi cum arăt gol. Nu înțeleg de ce ne ascundem. O spune cu atâta ușurință încât mă enervează și mai mult ca sigur are rânjetul specific lui pe chip.
