Necunoscut

48.

—Ce adopție?
    Mă priveau relativ stupefiați.

—Să fim sinceri, îmi sunteți părinți în acte. Locuiesc cu unchiul Derek de 8 ani și știu că ar fi trebuit să îl consult în legătură cu asta.
     Am respirat adânc și l-am privit pe Chris care se uita la mine cu atâta confuzie și căldură.

—Continui. Nu am să mut cu voi în New Orleans, știți asta. Cu o semnătura simplificăm totul. Semnați acest act, iar unchiul devine tutorele meu legal.
    Scot hârtia și le-o înmânez.

—Albinuțo, înțelegerea noastră nu a implicat asta vreodată.
     Tata era ca de obicei, calculat și rece.

-Aveam 9 ani când am făcut înțelegerea. Nu a implicat nici faptul că mă veți abandona mereu.
      În privirea mea se citea ură.

—Spune-i, Derek, ei nebunie.
     Unchiul s-a ridicat în picioare și s-a apropiat de mine.

—Nu cred că e o nebunie. Am crescut-o atâta timp. O voi face in continuare.
     M-a pupat părintește pe frunte și le-a aruncat părinților mei o privire rece.

—Cu o semnătura simplificați totul și evitați un eventual proces.
     Tata se uita uimit către Chris.

—Cine te crezi să îmi zici ce sa fac?
      Era de-a dreptul revoltat, mama privirea de margine scena ce se derula în fața ei. Nu scotea nimic pe gura, tot ce făcea era să citească acel contract.

—Steve, calmează-te. Băiatul acesta are dreptate. E clar că noi ne-am pierdut fiica din orice privință. Așa că vom semna acest act, fie că vrei sau nu. Măcar acum, Ayla să simtă că facem ceva pentru ea.
       Cuvintele ei erau pline de dezamăgire și iubire. Mă afecta că îi vedeam așa, dar nu puteam renunța la tot pentru că ei și-au amintit subit că au o fiică.
     Își aruncă unul altuia o privire și iau hârtia, citind și semnând la final. Renunțând astfel la drepturile asupra mea.

—Dacă vei avea nevoie de ceva, anunță-ne.
      M-au îmbrățișat și au plecat. Lăsând în urmă lor un copil căruia inima i s-a lipit la loc. Pentru prima oară, aveam un părinte real și legal căruia să ii pese.
     L-am îmbrățișat pe unchiul și m-am uitat către Chris ce stătea cuminte în colțul lui plin cu ceață.

—Vom sărbători, dar eu și Chris avem de lămurit câteva lucruri.
      Unchiul a încuviințat din cap, iar eu l-am tras pe Chris sus.
Ne îndreptam către camera mea. Știam că avea întrebări.

     Ne așezăm în pat, distanța dintre noi fiind considerabilă.

—Îmi vei explica ce s-a întâmplat pentru că nu am habar.
      În ochii lui citeam confuzia și supărarea.

—Știi că părinți mei au vrut să mă mute la New Orleans, asta nu ar fi fost bine. Așa că am pus un plan la cale, nu mă așteptam să semneze. Adică știu că am avut noi înțelegere.
Mă privea neobișnuit.

—Ce înțelegere? Ai menționat asta când te-am adus sa adormi la mine, prințesă.

—Înțelegerea era de fapt o promisiune. Până la vreo 9 ani, fiecare bonă pe care o aveam, nu rezista mai mult de o săptămână. Am făcut sta să le atrag atenția. Dar nimic și așa m-au trimis aici. Înțelegerea constituia în evitarea problemelor.
    Confuzia începea să dispară de pe chipul său.

—Am înțeles. Acum, am altă întrebare.
     Mă privea serios și în ochii acea o tenta de dezamăgire.

—Ce am făcut?
    Am înghițit în sec.

—Te-ai bătut cu Jessica, așa-i?
      Încă era serios și incerca să aibă o atitudine defensivă.

—Da, adică ...
     Își așează degetul peste buzele mele și mă face să tac.

—Ai bătut-o bine, măcar?
     Se apropie de mine, în timp ce își etalează zâmbetul.

—Da. M-am oprit înainte să îi rup mâna. Nu voiam să dau cu subsemnatul.

—Asta e diavolul meu blond.
     Îmi aruncă o ultima privire și se năpustește asupra buzelor mele.