În și cu Philadelphia -Seria „Domnișoara Wilde": Volumul II

35

27 iunie

Să închirieze un iaht pentru a petrece ziua de naștere a lui Dylan fusese o nebunie de care, însă, Philadelphia se bucura. Mai degrabă o surpinse el pe ea când îi arătă aranjamentul din acea seară, tocmai pentru că nu se așteptase la așa ceva. În cele două zile care se scurseseră nu făcuseră mare lucru înafară de a dormi și de a se plimba pe plajă, însă când văzu barca pe care mai și scria M.A.D. TIMES, își dădu seama pentru ce se păstrase Ravenleigh.

Își duse mâna la gură surprinsă și se lăsă purtară în barcă, atentă să nu alunece direct în apă. Fusese luată prin surprindere căci se plimbau de-a lungul falezei, ea într-un costum de baie din două piese, alb, el în pantaloni scurți și tricou, când, ajunși la Beach Heaven Yacht Club Marina, bărbatul se oprise și o trăsese spre poncton.

-Este târziu! Și, la naiba, e ziua ta! Trebuie să îți cumpărăm un tort și să suflii în lumânări!

-Doar puțin, o convinsese, pentru ca atunci când ajunseră să rămână șocată citind numele lor pe barcă. Și asta este surpriza mea pentru tine, Delia! Își deschisese mâinile, prezentând luxul uneo corăbii care, indecent, avea un pat circular cu o saltea plină cu apă pe puntea principală, acoperit destul de nefolositor cu un baldachin. Într-un colț se găsea o masă pentru doi, care avea deja felul principal frumos așezat pe masă. Cina se continuă cu felul doi și desert, îi făcu el cu ochiul. Femeia, cu o dulceață în priviri, cu lacrimi în ochi, își încrucișă brațele sub sâni și își drese glasul, plecându-și capul. Ce este? Se apropie de ea și îi prinse maxilarul, obligând-o să-l privească. Am zis ceva? Nu-ți place? Îi ridică chipul și mai mult când nu primi vreun răspuns. Înghiți cu dificultate, uitându-se la fața lui brăzdată de o barbă incredibil de frumoasă, de șanțuri în jurul ochilor și decorată cu ochi care, în apus, străluceau. S-ar fi holbat la el mult și bine dacă nu ar fi auzit zgomotul asurzitor al metalului, al unei mașinării care se pusese în funcțiune. Se ridica ancora!

Tresări și zise:

-E normal să se ridice ancora?

-Da. Eu i-am zis lui Tom să o ridice. Impacientată, ea privi în direcția cămăruței în care se afla cârmaciul. Acesta le făcu cu mâna și, femeia își acoperi sfârcurile care se evidenția sub materialul sutienului lejer, apărute ca urmare a apropierii dintre ei.

-Va sta cu noi?

-Da. Ne duce în larg și se retrage în camera lui, sub punte.

-Și dacă... se desprinse din brațele lui și indică discret patul, cu arătătorul, se întâmplă să țip, la noapte? Sau scârțâie puntea?

-Și? De ce crezi că închiriază cuplurile iahturi și...

-Nu mă culc cu tine dacă el stă acolo, cu noi! Dylan izbucni în râs tocmai pentru că fața ei se înroșise și își trăsese șalul de la brâu, pe tot corpul. Ție ți-e ușor să râzi!

-Hai, Delia... nu pot să-i zic să sară... a tras deja ancora și...

-Atunci sar eu, zise femeia. Tu și Tom veți avea o noapte grozavă.

Prinzând-o de încheietură când dorea să se întoarcă, o lipi de trupul lui și o privi fix în ochi când, infiltrându-și mâna în în șal, la spatele ei, o cuprinse ferm de fund.

-Eu, se ridică pe vârful degetelor de la picioare și își presă pelvisul de bărbăția lui, sau Tom.

-Este prima zi de naștere în care râd atât, zise acesta, înecându-se cu hohot. Apoi, încercând să devină serios, își ridică privirea, fluieră o dată și îi făcu semn lui Tom. Hai jos, Tom! Eu și soția mea vrem să fim singuri. Philadelphia înghiți, privindu-i mărul lui Adam. Modul în care rostise cuvântul „soție" îi ajunsese la inimă și se răspândise în întreg corpul cu viteza luminii. Tremură, atentă la umbrele de pe chipul lui. Bietul Tom, debusolat, își ridică ochii de la picioarele Deliei la chipul bărbatului care-l plătise și rămase uluit. I se cerea să plece?