În și cu Philadelphia -Seria „Domnișoara Wilde": Volumul II

32

Louis își petrecea majoritatea zilelor la birou, drept care îl mai puteai găsi în weekend, înconjurat de hârtii, de cifre, de profit... Expiră și se lăsă pe scaunul de birou, punându-și picioarele pe acesta. Se însurase, practic, cu munca lui, iar el chiar o făcea cu drag. În plus, îi plăcea să lucreze în firma Philadelphiei pe care o considera o persoană mai mult decât ambițioasă, deci merituoasă să aibă actele companiei în mâinile sale capabile.

Dădu drumul radioului, potrivindu-l pe o frecvență în care Patricia Kass își pâra tipul pasionat de mașini și jucător de inimi1 pentru a se putea concentra pe ceea ce făcea. Toți știau că Louis asculta muzică atunci când lucra, era o persoană auditivă. În consecință, simțul principal al bărbatului era extrem de ascuțit, iar acesta fu motivul pentru care auzi pașii din hol. Scaunul scârțâii sub greutatea sa și se ridică, încercând să asculte, făcând abstracție de instrumentele melodiei. Pentru că nu putea să-și dea seama dacă i se închipuia sunetul sau cineva chiar era în camera alăturată, Louis închise radioul și deschise ușa. I se părea puțin probabil să dea nas în nas cu un hoț, iar de aceea nu își puse problema unei confruntări directe.

Era cald afară, atât de cald încât părea că dacă pășeai pe ciment aveai posibilitatea de a te topi, de a te descompune. Cel puțin, economistul iubea clima canadiană, locul din care, de altfel, provenea, iar pentru el, Philadelphia era un stat suficient de temperat, astfel încât să aibă o vară toridă. Când privi, însă, pe geam, realiză că urma să vină ploaia, după norul vânăt care voia să-și descarce frustrarea peste acest stat. Prima picătură de ploaie căzu în momentul în care Louis străbătu coridorul spre biroul domnișoarei Wilde. Într-adevăr, de acolo păreau să vină sunetele...

Se încruntă și, pentru un moment, își lipi urechea de lemnul subțire al ușii.

—Nu am reușit să găsesc documentul nici când i-am spart casa! Auzi înfundat glasul unui bărbat. Unde dracu' să fii pus actele firmei?

—Aici ar trebui să fie dacă...

—Dacă...?

—Dacă nu sunt în casa lui Dylan... acolo unde locuiește...

—I-ai spionat?

—Am intrat o dată în casă, dar am intrat din greșeală în dormitorul lui Gabby...

—La naiba! Se auzi înjurând puternic. Louis se încruntă – era clar că nu dăduse de hoți clasici. Ar fi ascultat mai mult dacă glontele nu i-ar fi penetrat urechea, asurzindu-l. Se dădu de lângă ușă, debusolat, exact când cei doi indivizi năvăleau din biroul Philadelphiei. Se întoarse brusc, iar de aceea împușcătura îi lovi inima care, în încercarea de a se zbate, asigurând automatismul cardiac, îi mai permise să respire câteva minute. Căzut la pământ, știind că va muri, Louis privi la cei trei, iar când observă trăsăturile lui Fred, îl apucă de picior, încercând să-l destabliizeze. Impacientat, avocatul îl lovi cu vârful ascuțit al pantofilor, pe când Rey exclamă dezgustat când observă sângele care se împrăștia și mai mult pe podea. Naiba mai scoate sângele ăsta!

Femeia care îl împușcase scăpă pistolul și își duse mâinile la gură, răcnind. Uite cum își petrecea economistul ultimele clipe din viață, când de fapt, visase la Hawaii, la un tort aniversar de nouăzeci de ani și două tinere încântătoare care să îl epuizeze până la moarte.

Ah, măcar de ar fi putut-o anunța pe Philadelphia. Era o fată bună, o fată care merita firma, chiar dacă Mike avusese niște aspirații cu mult mai perverse în ceea ce o privea, chiar dacă Mike greșise... Ce bine că Mike era, însă, mort.