În și cu Philadelphia -Seria „Domnișoara Wilde": Volumul II

36

Contează foarte mult, când vine vorba de incedii, materialul din care este construită casa. De exemplu, granitul se dezintegrează la foc mare, iar gresia argiloasă rezistă unui foc moderat. Piatra de var se mărunțește, cum de alfel cele mai multe pietre se sparg când sunt încâlzite de un incediu, iar mai apoi răcite brusc de intervenția pompierilor. Oțelul pur și simplu se topește, iar sticla explodează, spărgându-se când este răcită. Despre lemn nu mai e cazul să vorbim; el alimentează focul!

Vila de pe Kitty Hawk Street avusese două materiale rezistente utilizate în ridicarea casei: betonul și cărămida. Numai că, betonul fusese baza, iar cărămida – acoperișul. În rest, în toate camerele se întâlnise pardoseală din lemn fin, lăcuit, bare de oțel susținând pilonii casei și un hol cu podea din piatră decorativă, așa cum îi plăcuse proprietarului. Pereții nu ar fi căzut dacă nu ar fi explodat centrala și, mai apoi, să survină o scurgere de gaze care distrusese garajul. Pompierii nu ajunseseră la timp, tocmai pentru că vecinii nu observaseră incediu decât foarte târziu, când unul dintre copacii din fața casei începuse să ardă insistent, răspândind pârjolul în gazon. Cert fu că, intervenția pompierilor ajutase doar la împiedicarea răspândirii focului, pentru că locuința fusese deja distrusă.

La o mare de funingine se uita acum Philadelphia Wilde rămasă pe trotuar. Casa părea mâncată, o parte din pereți rămânând încă în picioare pentru care restul să se dărâme pur și simplu. Garajul păruse a se fi evaporat, pe când peluza arăta catastrofal. Un bărbat burtos, cu un fierăstrău electric tăia copacul care preluase focul, cel pe care se cățărase ea în prima noapte petrecută cu Dylan, momentul învingerii temerilor sale. Închise ochii, plecându-și capul spre mâinile din poală. Unghia arătătorului trăgea insistent de pielița degetului mare, și pentru că nu reușea să desprindă ridicătura, își duse degetul la gură, trăgând cu dinții. Carnea rozalie începu a o ustura imediat când descoperi că, pe lângă ea exista, de-o parte și alta, pieliță ce putea fi ruptă. Își ascunse mâna între picioare pentru a nu se răni din cauza stresului și îl privi pe Dylan cum discuta cu pompierul-șef. Pentru a se răzbuna, unghia degetului mare de la mâna stângă începu să atace cuticula indexului, dintr-un colț, drept care, incisivii femeii se văzură nevoiți să rupă surplusul, din nou. Își șterse degetele de rochia înflorată, de vară, punându-și un picior peste celălalt. Stătea așezată pe propria valiză, privind scena consternată. Părea calmă, dar în interiorul ei țipa, urla și plângea, lovea, spărgea și căpăta forme variate pentru furia pe care o resimțea.

Oftă când observă degetul mare de la picior. Avea și el o pieliță ridicată. Mâna sa țâșni numaidecât după el, când Dylan apăru înaintea sa, zicându-i:

—Ai de gând să rozi și aia?

—Nu! Își lăsă femeia rapid piciorul în jos. Bineînțeles că nu, dădu ea din mână. Se ridică, trăgându-și rochia care-i intrase în fund și continuă: Am anunțat-o pe Margo și pe Edward. Au zis că o țin ei pe Gabby până venim s-o luăm.

—Ce bine când ai frați sănătoși mintal, oftă bărbatul și luă bagajul pe care stătuse femeia, îndesându-l în portbagaj. Urcară în mașină și Dylan acceleră incredibil de periculos. Aluzia cu referire la Rey o făcu pe Delia să se gândească bine la acest incendiu surpriză. Goddefrey nu ar fi ars casa știind că acetele erau în ea. Nu, nu, nu... Cu siguranță intrase și cotrobăise. Negăsind nimic, se enervase și incendiase locul.

—Sigur Rey a venit după acte și...

O mașină îi titău când Dylan fu cât pe-aci să-l ia din plin, astfel încât, nervos, bărbatul se răsti pur și simplu la ea.