În și cu Philadelphia -Seria „Domnișoara Wilde": Volumul II

29

Michael se așezase pe locul pasagerului, fiind insistent privit de Gabrielle, aruncândui-se priviri pe furiș, din când în când chiar și Philadelphia țintuindu-l. Aproape bărbatul oftă, sătul de tensiunea din mașină, își spijini capul de mâna îndoită și zise:

—Ascultă, dacă vrei să...

—Nu acum, îi făcu ea semn spre Gabby, iar acesta înțelese că nu voia să îi vorbească de față cu copila. Pe tot parcursul drumului, femeia conduse concentrată pe inelul pe care, în urmă cu o seară, îl primisese. Era o femeie logodită care își promisese abstinența pentru două săptămâni, o femeie care... nu își anunțase sora de asta!

Un val îi inundă chipul când realiză că nu mai vorbise cu Margo de la nunta acesteia. Înghiți în sec și expiră, pentru că logodna ar fi fost momentul oportun unei convorbiri telefonice cu proaspăta doamnă Hook. Apoi, își aminti că are un adolescent în mașină pe care voia să îl chestioneze înainte de a-l „elibera" din vehicul, drept care trebuia întâi să o lase pe Gabby... fata sau cumnata ei –își umezi mai mult ochii, coborându-și pleoapele peste aceștia un timp mai îndelungat- la grădiniță. Parcă și se întoarse pentru a o sărută pe fată pe obraz, urându-i succes, iar după ce o văzu țopăind până în curtea incintei se hotărî să accelereze pentru a permite o conversație detensionată până la casa băaiatului. Însă, fu întreruptă de Michael care o informă relaxat:

—Casa aia de acolo – indică cu degetul mare spatele mașinii sale, unde o vilă cu două etaje se odihnea impozantă- e a mea. Aici mă opresc și eu.

—Oh. Femeia strânse mai bine volanul sub mâini și expiră pentru a găsi o cale de a acționa, imediat venindu-i ideea. Blocă ușile, în cazul în care ar fi avut dorința de a pleca, chiar dacă acesta nu intenționase vreun minut delictul și își trosni articulațiile falangelor. Deci, începu, încercând să nu arate ridicol și să obțină toate informațiile necesare.

—Nu trebuia să mă încui aici pentru a-ți răspunde la întrebări, își ridică Michael sprâncenele, țuguindu-și buzele și expirând profund.

—Poate că nu, fu ea de acord când realiză că, prin gestul său observat în filmele polițiste, devenea și mai rușinată, deci cu atât chipul său prindea tente roșiatice nemenționate în lista culorilor.

—Vreau... copilul oftă, părând pentru prima dată să-și arate vârsta impulsivă, atunci când observă că ea nu mai făcea nicio mișcare, picând într-un dialog intern. Vreau să știu că nu se va depune o plângere pe numele tatălui meu...

—De asta te temi? Cutele care îi brăzdau fruntea Philadelphiei dispărură când îi văzu grimasa de pe chip. Cu siguranță nu. Își așeză mâna pe umărul său pentru a-l asigura de veridicitatea cuvintelor sale. Voiam doar să știu... –renunță la atitudinea de „sunt șefa aici", își plecă umerile și continuă- e adevărat ce a zis Dylan? Cineva vrea să-l bage la închisoare?

De la sărutul de rămas-bun, Delia se tot gândise înfricoșată la ultimele cuvinte ale logodnicului său. Se trezise dintr-o noapte de amor incredibilă, într-un coșmar care amplifica temerile sale. Probleme cu legea... de asta mai avea nevoie și le avea pe toate! Mintea îi fugise imediat la Fred când auzise cuvântul „închisoare", ceea ce nu ar fi mirat-o nicidecum, însă lucrurile fuseseră aranjate în prea puțin timp, gând care o trimitea spre Diavolul din viața ei, Rey. Apoi, stătea și își frămâna mâinile pentru că păruse evident faptul că problema lui Rey era cu ea, nu cu fratele său vitreg. Atunci, de ce și-ar dori acesta să-l bage la închisoare?