În și cu Philadelphia -Seria „Domnișoara Wilde": Volumul II

37

Încă din adolescență făcuse box pentru că își dorise să arate bine. După preoție se lăsase complet de acest hobby, iar apoi se reapucase, până ce o primise pe Gabby. Încercând să mai facă încă un exercițiu pentru abdomen, dar se lăsă bătut. Cu siguranță că, pentru a putea dormi, trebuia să ia diseară câteva pastile.

Privii ceilalți bărbați din jurul său și cele două, trei femei, iar mai apoi, învelindu-și mâinile în pansamente lungi, își lovi pumnii între ei, începând să dea cu patos în sacul de box. Antrenorul, care stătea pe bancă, îl privi, iar mai apoi, ferindu-și privirea, ochii îi căzură pe gogoșăria de vizavi.

—Ce zici de o pauză, Ravenleigh?

—Acolo? Privi cu coada ochiului magazinul, prinzând sacul cu ambele mâini. Sala de sport pe care și-o alesese îl avea drept antrenor pe unul dintre foștii săi prieteni din liceu, John Offred, care fusese fericit să-l vadă pe Dylan reîntorcându-se la vechiurile sale tabieturi. Sprijinindu-se de sac, Dylan respiră greu și, în cele din urmă, aprobă. Avea nevoie de pauză...

Câteva minute mai târziu, traversau ilegal strada și intrau în micuțul local fără a o observa pe Delia care privea pierdută priveliștea, mângâindu-și inelarul. Comandase o gogoașă dublă și o băutură mult prea dulce, din fructe care sfârșiseră a o îngrețoșa până peste poate. După ce plânsese alesese să traverseze câteva străzi pentru a găsi un loc în care să ia prânzul, iar taverna i se păruse acceptabilă și sigură. Nu avea de unde să știe de clubul sportiv al lui Dylan și nici că acesta va lua o pauză pentru a o prinde aici, accidental. Numai la el nu se gândea femeia când acesta îi strigă uimit numele.

Philadelphia se gândea la companie. Avea două opțiuni: dădea foc biroului sau, pur și simplu, redecora. A doua variantă nu ar fi dus-o la faliment, deci la șomaj, ceea ce o făcu să-și noteze pe un șervețel: redecorează biroul. O altă dorință pe care și-o dorea satisfăcută era moartea lui Rey, însă nu era deloc simplu. Alese să deseneze un bărbat fără chip, înjunghiat în abdomen, chiar deasupra viscerelor. Nu înțelegea de ce i se păruse mult mai ușor momentul în care nu știa –doar bănuia- că Dylan și Rey erau frați. I se făcuse silă și de Mike și, în special, dorea moartea nebunilor din familia Ravenleigh. Normal că nu se gândea la Dylan. Uitase de el și de Gabby. Redevenise ea –murdară, abuzată, un copil purtând alt copil. Își simțea picioarele înghețate și sufletul de piatră, așa cum fusese în acea seară, la treisprezece ani. Se spunea că Dumnezeu binecuvânta cuplurile cu copii. Atunci de ce îi dăduse ei unul din moment ce Rey nu fusese iubitul ei, iar ea nu își dorise unul? Oh, sau poate că în acea seară Dumnezeu dormea...

Strânse o bucățică din gogoașă în mâini și tresări, auzindu-se strigată.

—Delia! Ochii ei picară pe brațele transpirate ale lui Dylan, pe maioul larg și pe părul nearanjat. Îl privi urât pentu că îl vedea ca pe un Ravenleigh și își continuă tratamentul ostil până când mâna lui căzu peste a ei. Atunci păru să vină vara în sufletul femeii. Realiză la cine se uita – la bărbatul pe care-l iubea. Se simți de parcă tocmai ce făcuse un duș și, când el se aplecă, sărutându-i cast obrazul, își dădu seama care era diferența dintre el și ceilalți doi bărbați ai familiei. Ei bine, el nu ar fi trebuit să fie un Ravenleigh. Ce faci aici?

—Ăăă... privi gogoașa strivită și se șterse cu un alt șervețel pe mâini. Mâncam, răspunse roșind. De fapt, el mereu o făcea să roșească, iar acum cu atât mai mult cu cât se simțise vinovată de faptul că-l băgase în aceași oală cu familia lui. Din nou...