În și cu Philadelphia -Seria „Domnișoara Wilde": Volumul II

16

Dylan parcă mașina în fața casei în jurul orei douăsprezece: era flămând, avea o durere de cap și tot ceea ce își dorea erau câteva ore de somn pentru că pierduse câteva alături de Delia, dar și din cauză că se trezise mult prea devreme pentru a fi sigur că Gabby va fi admisă la acea grădiniță ce se prefigura drept viitoarea sa școală. Directoarea școlii îi fusese prietenă foarte bună în liceu, iar de aceea se putuse considera o persoană norocoasă în a găsi o grădiniță atât de rapid; în caz contrar, ar fi trebuit să găsească o bonă sau să o ia cu el la muncă, ceea ce ar fi devenit obositor și frustrant. Din punctul lui de vedere era bine ca Gabrielle să interacționeze cu alți copii, să se obișnuiască cu un program și să învețe câteva reguleri esențiale. Acum putea sta liniștit și de mâine să înceapă să se trezească la ora cinci, să o lase la grădiniță și apoi să-și oprească mașina la vechiul său sediu unde avea să se întâlnească cu numeroși prieteni și colegi. Ieși din mașină și porni spre intrarea din față -nu voia să o sperie pe Delia urcând brusc pe ușa din garaj. Descuie ușa, își lăsă pantofii la intrare și intră în casă.

Totul i se părea suspect de liniștit, motiv pentru care se apropie de living cu luare-aminte. Fu, însă, întâmpinat de televizorul deschis la care ar fi trebuit să se uite Gabby. Copila, însă, dormea, fiind învelită cu o pătură pe care, probabil că Delia o găsise în dulapurile adiacente plasmei. Închise televizorul și o sărută pe frunte pe scumpa lui soră... Cum să îi spună că, de fapt, nu fusese plămădită de el ci de tatăl său pe care, dacă își continua minciuna, Gabby ar fi trebuit să-l considere bunic? Întotdeauna semănaseră -își dădu el seama, pentru că amândoi aveau genele Ravenleigh în sânge, însă niciodată nu avusese suficient curaj pentru a îi explica situația. Nici nu vedea cum ar fi putut să facă asta în condițiile în care se culcase cu mama lui Gabby la un moment dat, în trecut. Oftă. Unele greșeli nu puteau fi reparate, dar totuși considera că Gabby îi schimbase radical viața în bine, iar acum Delia aducea un strop de savoare clipelor de singurătate sufeltească pe care le petrecuse de atâția ani în cumplita sa nebunie.

Privi în jur și nu o văzu nicăieri pe cea la care îi fugea mintea, astfel încât, urcând la etaj, cercetă dormitorul -acesta era aranjat, bine făcut, așa cum găsi și bucătăria, dar și baia. După ce stătu să se gândească, își dădu seama că nu se gândise la biroul său, astfel încât coborî pentru a deschide ușa. Nu mică îi fu mirarea de a o găsi pe aceasta în fața biroului său, deci cu spatele la el. Oftă, o prinse de umeri și o sărută pe obraz, urmând a lua un loc pe scaunul de birou. Stăteau acum față în față și putea să vadă ce făcea: desena, pe o coală de hârtie cu un creion.

-Nici măcar nu sunt întâmpinat! Exclamă, zâmbind. Lipsesc șase ore și mă primești desenând?

-După ce Gabby a adormit mi-am zis că ar fi în regulă dacă aș sta puțin pe aici. Nu am umblat în nimic, zise ea când bărbatul deschise laptop-ul.

-Nici nu mă îndoiam că ai fi umblat prin lucrurile mele, Delia, îi zâmbi el. Se întinse, extrem de somnoros, și zise, observând data afișată pe desktop. Azi e ce-a de-a șasea duminică a Paștelui. Încă puțin și vine Înălțarea...

-Wow, zâmbi Delia, tu chiar voiai să te faci preot.

-Credeai că mint?

-Nu. N-aș avea de ce... -dar Dylan își dădu seama că ceva nu era în regulă cu Philadelphia. Își aruncase o privire peste desenul ei destul de impresionant creonat și văzuse schema unei case. Zâmbetul ei strălucise îngrijorat, ba chiar trist, iar ochii îi păreau roșii. De aceea, aplecându-și mâna, și-o puse peste a ei. Femeia își ridică privirea, iar ochii ei îl fixară, dând drumul creionului. De ce ieșe mereu o femeie din dormitorul tău, conform lui Gabby, în Aberdeen? Explodă ea.