În și cu Philadelphia -Seria „Domnișoara Wilde": Volumul II

38

2 august

Sărbătorita primea un ultim retuș, anume sandalele crem, de culoarea pielii ei, pe care Philadelphia i le încheie cu grijă, anunțând-o:

—Ești gata. Jos din pat! Gabrielle ateriză direct în picioare, pe podeaua din lemn, privindu-se în oglindă. Ești superbă, zise femeia, pentru că așa și era, ridicându-se mai apoi și ea.

Se scursese o lună în care absolut totul fusese liniștit, exact așa cum trebuia să fie, o lună de când poliția promisese prinderea criminalilor fără niciun succes. Nu o deranja așa de tare, totuși... Atâta timp cât Rey se hotăra să îi lase pur și simplu în pace, Philadelphia putea trăi fericită cu imaginea lui căzut de pe o stâncă sau ucis în pădure de vreun hoț. Doar pe Dylan îl mai frământa grija fratelui malefic pentru că, zicea el, dacă nu era prins, Rey se putea răzbuna. De fiecare dată, Philadelphia îi mângâia brațul și glumea pe seama orelor de box pentru că, într-o lună de zile, Ravenleigh începea să prindă conturul unui tip de treizeci și nu aproape patruzeci de ani.

Trosnindu-și fiecare deget, Philadelphia îi verifică fața lui Gabby pentru ultima dată înainte de a ieși împreună din dormitor. Bărbatul era de mult gata, butonând telefonul pe canapeaua din living. Închiriaseră un spațiu pe Schuylkill Beach, lângă debarcader, un loc intim, privat, unde invitaseră prieteni de-ai lui Dylan și membrii familiei Philadelphiei – bunica Nichole nu voia să participe, ținând cont de faptul că ea încă ținea doliu după fata sa și că era foarte bătrână. Se strânseseră aproximativ douăsprezece persoane – opt adulți și patru copii. Era o dublă sărbătoare pentru cuplu – se anunța logodna și se sărbătorea cea de-a opta aniversare a lui Gabby.

Cu toate astea, cu toată veselia pe care o simțise în ultima luni, Delia avea palpitații. Nu era cardiacă, însă un sentiment de neliniște, de supărare și teamă îi cuprinsese trupul încă de dimineață. Era foarte frumos în Philadelphia vara, cerul fiind senin, exprimând căldură și bunătate. Ei bine, nu și cerul Deliei.

Iubitul ei nu observase starea proastă pentru că fusese foarte ocupat încă de dimineață. Își luaseră amândoi un weekend prelungit, începând cu joi și se ocupaseră ca totul să fie perfect, să fie frumos și distractiv, în concordanță cu ambele evenimente. Se ocupase de cadoul lui Gabby, săptămâna scurgându-l de ultimul strop de energie. Acum, fiind totul gata, trebuia să ajungă în zona programată și, mai mult, trebuia să se distreze. Înainte de a pleca îi mângâie ușor părul, moment în care, lăsându-și telefonul pe bord, Dylan o privi înainte de a da drumul motorului. Îi zâmbi și își așeză o mână pe piciorul ei și se aplecă, sărutând-o tandru pe obraz. Privi în oglinda retrovizoare; Gabby își pusese căștile și privea atentă ecranul smartphone-ului, zâmbind. După ce se asigură că fata nu îi putea auzi, bărbatul oftă și zise:

—Abia aștept să aducem vestea asta în cercul nostru de apropiați.

—Abia aștept nunta, zâmbi femeia. Înghiți și mângâie inelarul lui Dylan. Chiar dacă, poate că mă sperie.

—E și normal să se întâmple, scoase acesta mașina din parcarea subterană. Nu disper. Am întâlnit multe crize în rândul mireselor.

—Adevărul e că mă și simt cam tristă...

Intrând pe stradă, bărbatul opri la semafor, încercând să fie atent la ea.

—Din cauza ideii de nuntă?

—Nu! Era sigură că tristețea sa nu venea de la nuntă. M-am trezit cu o puternică stare de disperare. Mă gândesc la ce e mai rău. Era într-o stare atât de proastă, încât îi dădură lacrimile. Își umezi buzele și încercă să le stopeze – se machiase, la urma urmei. Nu înțeleg ce am...