În și cu Philadelphia -Seria „Domnișoara Wilde": Volumul II

34

Era îngândurată...

Domnișoara Wilde își proptise cotul de ușa mașinii și gura fusese strânsă în pumn. Tocmai ce o lăsaseră pe Gabrielle pe W Girad Avenue, alături de un bagaj consistent. Femeia fusese îmbrățișată tandru de copilă, iar Dylan o sărutase pe frunte, îndemnând-o să fie cuminte în lipsa lor.

Philadelphia nu-și făcea griji pentru copilă căci știa cum era Margo, iar pe Edward îl cunoștea, de asemenea, de foarte mult timp. Micuța se afla pe mâini bune. Informația pe care sora ei i-o împărtășise fusese cea care o speriase. Înainte de a pleca luaseră micul dejun cu cei doi, iar Margo, după ce micuța fusese însoțită de Ned cu care merse și Dylan în dormitor, terminându-și ceaiul zisese:

—L-am văzut pe Rey ieri. Delia se înecase la propriu cu propria salivă. Chipul i se înroși și expiră pentru a se calma.

—Știu.

—Cum adică?

—Rey... ei bine, Rey este frate... ochii lui Margo se măriră, apucând cu mâinile marginile mesei... vitreg, accentuă femeia ridicând mâinile în aer pentru a o opri. Dylan a renunțat la firmă pentru mine.

—Nu cred... făcu doamna Hook. Rey și... Dylan? Rude?!

—Mda... dădu din cap, luând încă o gură din cafea.

—Dylan știe? Nu trebuia să aibă orice altă explicație pentru că Delia întelesese. Aprobă și înfise cuțitul în ochiul prăjit pe care nu-l mai mâncase. Se simțea jenată, în primul rând, pentru că discuta cu sora ei despre un aspect pe care aceasta îl cunoștea foarte bine. Chipul îi luase foc, iar intersecția dintre gambă și coapsă transpirase pe scaunul din piele. Își mușcă obrazul și deschise ochii. Trebuia să facă și asta! Când ridică privirea Margo privea visătoare, cu un zâmbet larg pe chip. Buzele i se mișcară pentru a ajunge la concluzia: Te iubește mult, iar mai apoi se reapucă de șnițelul pe care soțul ei nu-l mâncase. Se pare că și azi mănânc ca o vacă, strâmbă din nas, dar nu se putu abține din a lua o îmbucătură gigantică din carnea trecută prin ou, făină și gheață. Oricum, nu o lăsă Margo pe Philadelphia să îi ureze „felicitări" pentru sarcină, probabil că Ray bântuie pe aici pentru că încă nu are un job. Învârti furgulița în aer, râzând. Te trezești acum că imploră să-l angajezi. Strâmbă din nas de parcă ar fi vrut să-l mănânce pe Rey și nu șnițelul.

Și rămase cu cuvintele „imploră să-l angajezi" când își luară la revedere și când intrară în mașină, așteptând la semafor. Își putea aminti prima noapte pe care o petrecuse cu Dylan și circumstanețele care o determinaseră să intre pe geam. Încercă să-și forțeze imaginația pentru a încerca să-și dea seama de ce ar fi dorit Rey să intre în casa sa din moment ce, urmărind-o, știuse că ea nu se mai afla în propria resedință. Creă un scenariu fictiv, dar care conținea tot adevărul acelei nopți. Probabil că, în încercarea sa de a intra pe fereastră, își scăpase cheile la baza copacului. Individul –nimeni altul decât Rey- care o urmărise se aplecase și le luase. Privise lung fereastra imaginându-și doar ce se putea întâmpla înăutru, iar mai apoi plecase direct spre locuința ei. Toate ca toate, dar era clar că Rey se îndrepta spre casa sa dinainte de a o zări singură, bântuind prin cartier, deci cel mai probabil intenționase să intre prin efracție. Se cutremură toată gândindu-se că, în cazul în care n-ar fi fost la Dylan, ar fi dat nas în nas cu el. În fine, Rey intrase în casa sa și căutase ceva... Nu pe ea, cu siguranță. Pătrunsese în locuință cu un scop... Atunci îi și găsise lenjeria pe care o luase cu scopul de a i-o trimite lui Dylan și de a-l face gelos. Își schimbă postura, fiind acum obiectul atenției sale logodnicul. În parte, îi ieșise pentru că Dylan era un bărbat gelos care n-ar fi împărțit-o cu nimeni. Poate că celelalte îl cunoscuseră ceva mai calm, dar Philadelphia îi permitea naturalețea drept care era conștientă că Ravenleigh nu era nici pe de parte un șoarece de bibliotecă, ci mai degrabă leul. Domol, calm, flegmatic... Își plie buzele una de cealaltă și înghiți, abdomenul fiindu-i săgetat de amintirea spatelui său bine lucrat, trupului sculptat și senzației indescriptibile din pat. Cu taote astea, reușise să se abțină amândoi două săptămâni, iar asta îi dovedea că, în ciuda dorinței sexuale, dragostea fusese cea care-i unise de la început. În fond, de ce ar fi ales să o ajute dacă, încă de pe atunci, nu ar fi fost conectat de ea prin ițele dragostei?