În și cu Philadelphia -Seria „Domnișoara Wilde": Volumul II

26

Luni, Philadelphia plecă aidoma unui hoț, când Dylan încă dormea. Se trezise la trei, iar imagini terifiante a crimei îmbinate cu sentimentul de neliniște pe care-l avea în legătură cu Louisa nu o lăsaseră să doarmă. Apoi, rochia crem cu buline în două culori pe care o alesese urma să fie bună mai tâziu, în ziua aceea, dar în niciun caz la patru dimineața când temperatura i se părea incredibil de scăzută. Se urcă la volanul mașinii parcate lângă a lui Dylan și demară în trombă pe stradă.

Ajunse prima la birou, începând să facă ceea ce îi plăcea cel mai mult în speranța de a se calma: rămase în studiou, la una din mesele de proiectat și începu să schițeze pilonii unei case. Pe la opt începură a se aduna oameni în sediu, angajați care o salutau fâstâciți și cărora încerca să le zâmbească frumos în timp ce sorbea din a doua ceașcă de cafea. Când începură să apară câțiva arhitecți în studio realiză că prezența sa le determina stângăcia, chiar dacă până în momentul în care devenise șefă fusese colegă cu ei, ceea ce putea dăuna comenzilor firmei, astfel încât părăsi studioul cu schița pe jumătate terminată.

—Bună dimineața, șefa! O salută Louis întorcându-se din drumul său când trecu pe lângă e.

—Neața, Louis, făcu ea morocănoasă lăsând paharul din plastic să cadă în primul coș de gunoi.

—Nu pare bună, remarcă bărbatul. O prinse de mână și, privinid-o pătrunzător în ochi, zise. Și este încă și mai rea. Femeia își întoarse capul spre el, îngrijorată. Zâmbetul acestuia dispăruse complet, lăsând loc ridurilor să se infiltreze pe chipul său, să-l facă să pară și mai îmbătrânit aspect care nu-și avea rostul pe axa scurtă a existenței bărbatului, așa cum - văzuse ea bine- o făcuseră și pe al lui Dylan. Purta un tricou și o pereche de blugi fiind la fel de bine tuns ca în fiecare zi, de parcă lui nu-i creștea niciodată părul mai mult decâ cele două degete letale de țepușe de pe scalp.

—Ce este? Întrebă.

—Secretara m-a trimis să te caut pentru că iubitul te caută.

—Dylan? Inima începu să îi bată cu rapiditate în piept, izbindu-se agonic de cutia toracică. De ce venise tocmai la birou? Își verifică telefonul și nu văzu că pierduse vreun apel ceea ce o făcu să se întrebe ce s-ar fi putut întâmpla ca el să nu fie la muncă la... zece jumătate? Îl strânse de mână pe Louis în semn de recunoștință și fugi spre propriul birou. O văzu pe secretară tastând rapid și privind-o în același timp. Scoase un „Bună dimineața..." chinuit pe care Delia nu-l băgă în seamă, astfel încât intră direct în birou. Îl văzu pe Dylan stând pe spătarul canapelei, privind pe geam. Acesta își întoarse capul spre ea când aceasta intră și o văzu zâmbind. Femeia se năpusti asupra lui, îl îmbrățișă, închizând parcă binecuvântată ochii. Mâna lui Dylan căzu pe fundul său și o ținu captiva brațelor sale până ce, oftând se desprinseră din gest. Ce este? Spuse ea prima, rămânând cu mâinile pe umerii lui. Îl sărută ușor pe buze având senzația unei neliniști, când Dylan răspunse:

—Nu am voie să te vizitez? Avea un ton jucăuș, însă Phialdelphia nu se lăsă păcălită atât de ușor.

—Bineînțeles că ai, dar niciun telefon?

—Niciun sărut de rămas bun în dimineața asta? Îi întoarse el întrebarea.

—O... femeia își lăsă capul pe umărul lui Dylan, iar el își încolăci brațele pe șoldurile sale. Am plecat rapid pentru că... nu reuși să găsească nicio scuză astfel încât oftă.