final fericit | p.jimin

Capitolul 6: Ora de tortură (I)

Din punctul de vedere al lui Răzvan.

"Uite, nu vreau să te superi sau ceva dar trebuie să înțelegi că nu e nimic între noi doi, Elena!" mă răstesc la ea, uitându-mă cu coada ochiului la Tania din când în când, asigurându-mă că nu e atentă la conversația noastră.

"Cum rămâne cu tine? Oare nu trebuie să înțelegi și tu că mă supără când te văd dându-te la ea mereu? Nu doar asta dar pare că și ea e interesată de tine. Ai uitat că făceam asta ca să ne distrăm? Nu întinde coarda doar pentru că trebuie să o faci să te placă."

"Nu am uitat, Elena... Doar... stai liniștită. Nu e nimic între noi și nici nu va fi. Facem asta doar pentru amuzament."

M-am îndepărtat de aceasta, punându-mă pe o bancă. Așteptam noul profesor, așa că toată clasa fusese nevoită să ajungă în sala de sport mai devreme pentru a nu-l supăra. Personal, credeam că toată faza asta cu noul prof era o prostie, dar pe Tania părea să o emoționeze sosirea lui. Se mișca dintr-o parte în alta, nu stătea pe loc, ceva ce mi se părea foarte ciudat venind din partea ei.

Mi-am dus mâna prin păr, încercând să ocolesc privirile unei anumite fete care cădeau asupra mea. De când începuse liceul, noul nostru amuzament era Tania Marinescu. Original, ideea de a ne bate joc de sentimentele acesteia i-a aparținut Elenei, însă când mi-a spus că eu aș putea să o fac mult mai bine făcând-o să mă placă apoi să o las baltă, chiar mi-a picat bine. Liceul era un loc enervant, plictisitor, unde nu se întâmplau prea multe lucruri interesante după părerea mea, deci cum ar fi fost dacă m-aş fi jucat puțin cu una dintre cele mai puternice fete din clasă? Era diferită de celelalte. Ce-i drept, părea simpatică, dar nu era genul meu absolut deloc. Şi partea cea mai frumoasă? Eu, în schimb, păream a fi genul ei.

I-am făcut cu mâna când am prins-o uitându-se la mine, iar aceasta mi-a întors gestul, zâmbindu-mi. Era atât de ușor să o fac să pice în plasă. Nu bănuia absolut nimic în legătură cu ce făceam și vorbeam pe la spatele ei iar eu eram un expert la a minții, deci cu siguranță asta ar fi fost o bucată de tort. Floare la ureche.
S-a așezat lângă mine, dându-mi un pumn jucăuș în umăr.

"Ce mai zice minionul meu?" o întreb, încercând să mă abțin din a râde din cauza gândurilor mele. Nu știu cât mai pot să mă controlez totuși. Fata care se consideră înțeleaptă și nu-i este frică să doboare un tip pe jos, sau care nu se uită la niciun băiat cu un zâmbet ca cel pe care îl poartă pentru mine mai e puțin și îmi spune că sunt drăguț. Mereu sunt. Ştiu asta.

"Bine. Și știi ceva? De-acum încolo te las să-mi spui minion. M-am uitat la un videoclip cu ei și am început să mă compar. Chiar semănăm." îmi afişează un zâmbet ștrengar, uitându-se direct în ochii mei. Tipic ei, niciodată nu-i este rușine să facă contact vizual cu mine. Nici chiar atunci când o fac să roșească.

"Ce păcat. Am să-ți spun "pitic" atunci." îi râd în față.

"Încearcă numai şi te faci cu un ochi vânăt."

"Să risc oare?"

Aveam tipicul și obișnuitul nostru schimb de replici deștepte, gata pregătite ca de obicei. Nimic special, însă toată atenția pe care i-o captasem fusese tăiată când profu' de sport a intrat pe ușă, fluierând și bătând din palme repede, spunându-ne fiecăruia dintre noi să ne aliniem. Mă simțeam ca în clasa întâi. Nici măcar nu se mai făcea sport la unele licee deci de ce trebuia să facem tocmai noi asta și mai ales să ne aliniem de parcă am fi niște copii mici?

"Faceți liniște și puneți-vă toți la locurile voastre!" spune chinezoiul, urmărindu-ne fiecare mișcare parcă. Era atât de atent la noi încât mai era puțin și se împiedica de aer dacă nu se mai uita și în fața lui.

Tania era captivată de tânărul frumușel, însă pe mine mă dezgusta în ultimul hal. Avea niște ochi de parcă mâncase mâncare mexicană la micul dejun și se strofoca să nu se ducă la budă fix acum, avea niște buze de fată care își implantase botox în ele, părul arăta de parcă nu mai aflase până acum de ceva numit "perie de păr" iar hainele zici că erau scoase de la second hand. Oare a auzit vreodată de mall?

"Drepți."

I-am urmat ordinele cu silă. Uram să primesc niște ordine fix de la tipul ăsta. Nu mă deranja dacă era profesorul de matematică care îmi spunea să șterg tabla de 10 ori într-o singură oră chiar dacă stau fix la capătul clasei, nici dacă diriga m-ar fi trimis să-i cumpăr șervețele umede, un americano, și un bilet de avion ca să scape de noi și să se ducă tocmai în Narnia, dar tipul ăsta era unul enervant în special. Iar faptul că Tania urma totul cu un mic zâmbet pe față era și mai enervant. Nu-mi spune că-i plac chinezoii.

"Mă numesc Park Jimin, dar îmi veți spune "Domnule." Vin din Coreea de Sud şi sper să ne înțelegem toți. Până atunci..."

"20 De ture, acum!" îşi fixează privirea asupra ei, fluierând, semn că trebuie să începem să ne mişcăm. Toți se plângeau. Unii își făceau cruce și strigau la el să nu fie așa și să o lase mai ușor fiindcă e prima zi și ultima oră, iar alții mai mult mergeau repede decât să alerge, printre care mă număram și eu. Acesta însă fluiera în continuu, băgând frica în fiecare dintre noi. Nu mai avusesem niciodată până acum un prof atât de rău, în special la sport, iar privirea lui insistentă era atât de adâncă, încât dacă ar putea omorî cu acei ochi, am fi fost deja îngropați, sala ar fi fost locul înmormântării iar băncile ar fi fost umplute de colivă.

Dar Tania zâmbea încă. Urăsc asta.