"Şi? Ce-a mai făcut cartofiorul meu dulce?" m-a întrebat Jimin, înfăşurându-şi mâna în jurul gâtului meu.
Mama discutase deja cu ai mei despre anularea plecării sale, iar toți fuseseră de acord ca tata să stea şi el acasă. Discutaseră cu cei din Scoția despre schimbarea de planuri iar aceştia acceptaseră să rămână cu mine. Într-o astfel de situație, era normal să am alături de mine întreaga familie, în special părinții. Aveam de gând să-mi fac transplantul de inimă după sărbători, asta însemnând că pe la începutul lui ianuarie aveam de gând să fiu în spital.
Mă hotărâsem să-i spun vestea tristă tocmai după sărbători, însă mă gândeam că poate va fi prea târziu atunci. În plus, cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Obosisem să țin asta un secret față de Jimin, iar acesta cu siguranță observase că nu mai fusesem eu însămi zilele astea.
"Rău. Jimin, trebuie să vorbim." am fost scurtă cu el. Nu îmi doream să lungesc subiectul ăsta de discuție, în special când aveam atâtea emoții. Eram speriată de reacția lui. Îmi era frică de ce va spune.
"Ce s-a întâmplat?" din expresia lui blândă, a trecut la una serioasă.
Mă jucam cu o parte din tricoul larg, lung, negru pe care îl purtam. Întrebările mi se plimbau în minte, umplându-mă de anxietate.
Palmele îmi transpiraseră, devenind reci.
"Eşti bine, Tania...?" deja îngrijorat din cauza tăcerii mele, m-a apucat de umăr forțându-mă să mă uit în ochii lui căprui. Inima îmi bătea cu putere, iar vechii fluturaşi pe care îi simțeam în stomac deveniseră molii cu adevărat.
Nu. De fapt, din molii deveniseră lilieci.
Nici nu am habar unde încerc să merg cu discuția asta din capul meu.
"Spune-mi ce e. Ce s-a întâmplat? E cumva Răzvan din nou?"
"N-Nu... Răzvan şi cu mine nu mai vorbim. De fapt, nu mai vorbesc cu el încă de când am avut o discuție cu el la liceu."
"Despre ce a-ți vorbit?"
"Nu asta e important, Jimin... Am ceva să-ți spun dar mi-e frică." mi-am pus mâinile peste față, încercând să mă controlez. Asta nu-s eu. Eu nu-mi pierd calmul decât atunci când mă enervează cineva, însă de data asta totul e diferit.
"Nu-ți fie frică. Spune-mi doar."
Cum să nu-mi fie frică?
Oare să spui că ai probleme cu inima e un lucru uşor de spus?
Cu toate astea, am luat o gură adâncă de aer, lăsând cuvintele să curgă.
"Am vizitat un doctor acum câteva zile. A spus că trebuie neapărat să fac un transplant de inimă după sărbători, chiar dacă şansele ca acest corp pe care îl am să poată accepta noua inimă sunt mici. Sunt nevoită să o fac, altfel..." m-am oprit din a vorbii, văzând cum ochii lui erau goi. Expresia lui era imposibil de citit, iar mâna pe care o ținuse până acum pe umărul meu căzuse pe genunchiul său.
"Ce...?"
Vocea lui era rece. Se distanțase de mine.
De fapt, distanțase e puțin spus. În loc să se pună pe fotoliul din fața mea aşa cum mă aşteptam, a ieşit din Starbucks cu mine pe urmele lui.
CITEȘTI
final fericit | p.jimin
Fanfiction"Final fericit? Scuze, nu suntem în Disney." "Şi să înțeleg că în viața reală nu există finaluri fericite, sau ce?" l-am întrebat, furioasă, încercând să-mi stăpânesc lacrimile ce amenințau să cadă. Mi-am muşcat buza inferioară cu putere. "Nu şi în...
