final fericit | p.jimin

Capitolul 24: Ursuleț.

"Ăla e!" i-am arătat cu degetul înspre ursul ce-mi atrăsese atenția din prima zi în care fusese pus în acel loc. Cu ocazia Crăciunului, jucării noi și animale împăiate erau plasate aproape de bradul împodobit cu diferite globulețe, beteală și bomboane, oferind persoanelor din mall o dispoziție mai bună de fiecare dată când treceau pe lângă el, iar unul dintre uriașii urşi de pluş îmi captivaseră toată atenția. Era unul bej, aproape la fel de mare ca mine cu care îmi doream să dorm extrem de mult.

Oamenii se adunau în diferite locuri. Unii erau la secțiunea cu jucării, alții la bomboanele specifice Crăciunului ce se aflau în mijlocul locului, gata să fie cumpărate. Însă ca de obicei, era o tradiție pentru marea majoritate de a gusta, sau mai bine spus a mânca, bomboanele de ciocolată, cocos, vanilie și alte arome. Nu mă plângeam totuși, nu pot să spun că eu nu făcusem asta niciodată, chiar dacă nu era ceva de care să mă simt neapărat mândră.

"Tania, ai face bine să muncești mult ca să îmi recuperezi banii dați pe maimuțoiul ăsta." a spus Jimin, încercând să se urce pe unul dintre urşi pentru a-l lua pe cel care mi-l doream.

"Nu sunt maimuțoi, ci urşi de pluş, Jimin-ah." am luat ursulețul din mâinile sale, ținându-l strâns în brațe în timp ce mă jucam cu el ca un copilaş de 5 ani. Acesta mi-a zâmbit, ciufulindu-mi părul, ținându-mă de o mână în timp ce țineam cu cealaltă ursul. Știu că primeam deja multe priviri din partea oamenilor, iar o mare parte din ei se uitau la noi de parcă văzuseră niște cățeluși drăgălași jucându-se împreună, dar nu mă deranja. Dimpotrivă, de această dată îmi plăcea atenția primită, în special de la Jimin care îmi arunca veşnicul său zâmbet cu ochii de fiecare dată când se uita în direcția mea.

"De mâine începe ultima noastră săptămână la liceu înainte de vacanța de iarnă. Ești pregătit?" l-am întrebat în timp ce ne plimbam în mall, uitându-ne la pungile de chipsuri amândoi.

"De ce nu aş fi? Știu că o să-mi încep săptămâna cu tine oricum. Și tot cu tine o s-o și închei." zâmbetul nu i-a pierit de pe buze nici-o secundă, cercetând cu privirea fiecare raft și prețurile de la chipsuri. S-a aplecat puțin, luând câteva pungi pe care le-a pus în coș. "Aşchiuță ăla ce mai face? Sper că nu s-a mai dat la tine." a spus serios de această dată, determinându-mă să râd la porecla folosită pentru Răzvan şi tonul acestuia.

"Nu. Ca să fiu sinceră, am și uitat de el, chiar dacă e în aceeași clasă cu mine."

"N-ai observat nimic la el? Ceva neobișnuit?" m-a întrebat, curios.

"Cum ar fi? Felul în care se holbează la mine în timpul orelor și pauzelor? Sau faptul că nu mi-a mai vorbit de când mi-a spus că îi place de mine?"

Nu mi-a mai răspuns, ținându-mă strâns de mână. Știam că e gelos și că nu-i plăcea să audă de lucrurile astea, dar trebuia să se obișnuiască cu ideea.
I-am strâns mâna înapoi, făcându-l să se relaxeze puțin. Muzica de pe fundal era liniștitoare, cel mai probabil hip hop de la lofi, iar aceasta se potrivea de minune cu atmosfera creeată de toți oamenii. Puteam să le aud vocile tuturor, să simt mirosurile diferite ce veneau de la cozonacii proaspăt scoşi de la cuptor și puşi să se răcească, ambalați mai apoi într-un mod drăguț. Auzeam râsetele copiilor și îi vedeam trăgându-şi părinții de mâneci sau de pantaloni ca să-i urmărească spre ceea ce voiau aceştia. Mă simțeam bine, chiar dacă nostalgia pusese stăpânire pe mine. Fusesem acaparată de amintirile pe care le avusesem cu părinții mei cât timp eram mică, apoi mi-am amintit de ceva.

"Tu și băieții ce făceați când era Crăciun?"

A stat puțin pe gânduri, fredonând o melodie încet.