"Final fericit? Scuze, nu suntem în Disney."
"Şi să înțeleg că în viața reală nu există finaluri fericite, sau ce?" l-am întrebat, furioasă, încercând să-mi stăpânesc lacrimile ce amenințau să cadă. Mi-am muşcat buza inferioară cu putere.
"Nu şi în...
"Tania, stai!" l-am auzit pe Jimin strigând pentru ultima oară, intrând în lift înainte de a se închide. Respira sacadat, ținându-se de genunchi. Pentru un înlocuitor al profului de sport, aș spune că îi cam lipsește rezistența. Sau poate era simplul fapt că tocmai ce mâncase, iar eu o luasem la fugă fără să-i dau timp să se ridice și el. Scopul meu nu fusese să ne luăm la întrecere totuși, ci să scap odată de privirile și şuşotelile tuturor înainte de a mă enerva. În mintea mea exista o harababură la momentul respectiv, nu puteam fi învinovățită pentru izbucnirea mea.
"De ce plecaşi aşa?" m-a întrebat, trist. Nu voiam să îl supăr, dar nu mai puteam să stau nici măcar o secundă acolo. Simțeam cum mă sufoc, cum fac un atac de panică. Nu îmi doream să stric totul, dar... de ce încerci să faci pe victima? E numai vina ta.
"Îmi pare rău..." am spus, uitându-mă în altă parte. Îmi era frică de ce avea de gând să-mi spună. Îmi era așa de frică să îmi spună lucrul la care mă gândeam atât de des dar speram că nu e adevărat.
"Nu, nu... De ce îți ceri iertare? E vina mea dacă te făcui să te simți inconfortabil. Mie îmi pare rău." mi-a luat mâinile în ale sale, uitându-se în ochii mei, îngrijorat.
"E complicat. Te rog, nu te mai comporta așa de drăguț cu mine dacă nu mă placi. Știu că o faci doar pentru că nu vrei să nu spun cuiva despre secretul tău şi te înțeleg, nici eu nu mă plac... Dar nu e nevoie să o faci, serios-"
Liftul s-a oprit, făcându-mă să mă opresc și eu. Jimin se uita la mine, cercetându-mă parcă. Nu-i puteam citii expresia deloc, chiar dacă mă uitam la el atentă. Distanța dintre noi a devenit brusc inexistentă, simțindu-i buzele ce făceau contact cu ale mele.
Niciodată nu crezusem în ceea ce se scria prin cărți despre un simplu sărut. În fluturașii din stomac care parcă se transformau ușor, ușor în petarde... În bătăile inimii ce accelerau cu cât eram mai aproape de el... În respirația care mi se tăia iar el devenea oxigenul meu... Dar dintr-odată, totul avea sens.
În sfârșit înțelesesem la ce se referea toată lumea când descriau sărutul ce le încălzea nu doar corpul, dar și inima, acea inimă care bătea din ce în ce mai tare. Înțelegeam în final cum e să-ți vină să plângi de fericire, când un sentiment ca acesta e prea intens. Mintea îmi era absolut goală, iar singurul lucru la care mă mai puteam gândi acum era cum să respir fără să mă despart de el vreodată. Buzele lui fine erau singurele mele droguri pe care aș fi vrut să le consum în fiecare dimineață și în fiecare noapte, buze rozalii ca petalele unui trandafir. Acele buze care acum erau unite cu ale mele, creându-mi o stare de euforie. Mă simțeam de parcă aş fi consumat cu adevărat droguri, de parcă eram în al nouălea cer şi visam un înger ce îmi frământa buzele cu ale sale, ușor. Mi-am înconjurat brațele în jurul gâtului său, trăgându-l mai aproape de mine, vrând să simt fiecare părticică din el. Era dulce, mult prea dulce acel sentiment.
Am fost nevoiți să ne despărțim la un moment dat, având nevoie de aer amândoi.
Nu m-ar fi deranjat dacă m-aş fi sufocat. Voiam decât să nu se mai termine vreodată acest moment.
Şi-a lipit fruntea de a mea și şi-a închis ochii, în lift auzindu-ne numai noi, respirând încet. Nu mă mai simțisem așa de multă vreme, dar eram fericită că a luat atâta vreme să simt așa ceva, atâta timp cât s-a întâmplat totul cu el. Se meritase așteptarea, sută la sută, mie în mie. După ce ne-am revenit la normal, s-a dezlipit de mine ușor, sprijinindu-se de o bară din lift cu aceeași expresie greu de citit de mai devreme. Amândoi tăceam, stând departe unul de altul. Nu aveam idee ce puteam spune acum că asta se întâmplase, iar liftul se blocase. În mod normal ar fi trebuit să ne panicăm, să sunăm la cineva pentru a rezolva problema, însă tot ce făceam noi era să așteptăm. Nu știam ce așteptam, totuși.
Probabil așteptam să vedem care dintre noi va face prima mișcare, spărgând odată gheața.
"Te plac." şi-a pus gluga pe cap, întorcându-şi fața de la mine.
M-am uitat la el, surprinsă, încercând să-mi explic situația în care mă aflam. Simțeam cum ochii îmi erau umezi din cauza impactului emoțional, dar nu am lăsat să cadă nicio lacrimă. Nu voiam să par slabă, în special nu în fața lui, așa că mi-am mușcat buza inferioară, prevenind orice lacrimă ce ar fi putut cădea.
"Te plac, Tania. Asta era ceea ce voiam să îți spun până acum. Nu m-am mai simțit așa de câțiva ani și știu că nu e în regulă să mă simt așa față de o elevă, dar voiam să știi oricum... Nu vreau ca această șansă să se ducă pe apa sâmbetei iar mai târziu să regret că nu ți-am spus nimic." se uita în jos, jucându-se cu degetele sale, agitat.
Inima îmi bătea cu putere iar mâinile îmi transpiraseră, dar nu am lăsat asemenea lucruri să îmi strice momentul. Era timpul să-i spun ce aveam pe suflet și să scap de acea piatră de pe inimă cât mai repede posibil.
"Și eu te plac..." i-am șoptit, pe de-o parte sperând că mă auzise, dar pe de altă parte sperând că nu o făcuse, fiind prea jenant să o recunosc.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Surprins de ceea ce scosesem pe gură tocmai eu, fata aia care era gata să te doboare pe jos până și în momente romantice, cea care stricase toată atmosfera și cel mai probabil întreaga întâlnire plănuită, s-a uitat la mine pentru o secundă, urmând să-şi arate dantura albă, ducânduşi o mână la față, timid. Am zâmbit, uitându-mă jos.
Nu după multă vreme începusem să mergem cu liftul jos, și orice s-ar fi întâmplat, orice ar fi cauzat asta, Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru că s-a oprit și am stat așa în tot acest timp. După ce am coborât din el, i-am spus să asculte melodia "I will be just fine" de la Park Bird, feat Mich, după care i-am făcut cu mâna și m-am grăbit să ajung acasă. Aveam de gând să fiu certată cel mai probabil, dar speram să mă creadă dacă le spuneam că motivul pentru care întârziasem atât de mult era din cauză că fusesem nevoită să-mi ajut un profesor cu ceva, drept pedeapsă pentru absența mea de săptămâna trecută.
Pe drum înspre casă, zâmbeam. Zâmbeam în stație. Zâmbeam în autobuz. Zâmbeam pe drum. Zâmbeam chiar și atunci când treceam pe lângă oameni. Și chiar dacă primeam priviri ciudate de la unii oameni, chiar dacă simțeam că se uitau unii la mine, nu mă mai deranja. Nimic nu îmi putea strica seara aceasta. Cât despre Jimin, după ce mi-a ascultat recomandarea, mi-a trimis câteva mesaje ce m-au făcut să mă înroșesc.
E clar, nu sunt eu când mi-e foame... Și nici după ce mănânc, aparent.
Ascultai melodia. Vreau să încercăm să fim împreună, chiar dacă nu avem voie. Aşa că nu-mi pasă de melodie şi de ce vrei. Mă placi. Te plac. Poate chiar mai mult decât un simplu plăcut... Aşa că ai să mă suporți de acum înainte, pe mine împreună cu dățile în care îți voi face cadouri, îți voi oferi afecțiune şi voi fi protectiv. Văd că îmi dai seen. Discutăm noi şi despre asta mâine... Noapte bună, Tania. ♡
