final fericit | p.jimin

Capitolul 16: Mesaj neaşteptat.

Cu cât stăteam mai mult în duş, cu atât mă afundam mai adânc în gândurile mele. Am oprit apa caldă, înfăşurându-mă cu un prosop odată ieșită de-acolo. Eram singură acasă, prin urmare puteam să-mi fac de cap atâta timp cât nu întreceam măsura şi mă limitam la activitățile mele obișnuite ce includ dansul, muzica dată la maxim, gustările întinse pe niște tăvi așezate într-un colț al camerei și veşnicul meu laptop alături de păturica mea confortabilă, gata să îmi ofere ceea ce priveam cel mai des și anume, filme horror. Adrenalină, spaimă, plăcerea de a fi distrată. Ah... preferatele mele.

Am lăsat prosopul să cadă jos de pe mine, îmbrăcându-mă în niște haine puțin mai groase decât de obicei, făcându-se destul de răcoare afară zilele astea. Ploile nu lipseau aproape niciodată iar vântul care mai era puțin şi mă lua pe sus nu ezitase să apară nici el.

Am pornit televizorul, conectându-l la telefonul meu. Am apăsat pe una dintre primele melodii ce mi-au apărut în playlist, "WRCKTNGL & YOUTH - Forgive And Forget." Personal, cred că melodia se potrivea de minune cu atmosfera oferită de vreme, iar faptul că puteam să dansez în sfârșit în pace, nemaiobosindu-mă să mă încui în sufragerie sau să îmi dau sora afară după mii și sute de ani mă satisfăcea. Şi-o luase în cap de la o vreme încoace, iar tupeul devenise numele ei mijlociu de vreun an. Poate că era vina mea, fiindcă eu o învățasem să stea dreaptă și să aibe tupeu când cineva își bate joc de ea sau de cineva nevinovat, dar a devenit obraznică iar acum nici să mai dansez nu mai pot căci o aud la fiecare minut cum țipă și se manifestă ca un animal salbatic din nu ştiu ce motiv necunoscut mie. Poate trece prin pubertate, dar mă îndoiesc că așa stă treaba. Are încă 10 ani, nu se poate să treacă prin acea etapă ciudată de-acum.

M-am aşezat în mijlocul sufrageriei, uitându-mă în ușile transparente ce îmi ofereau ocazia să exersez noua mea coregrafie pentru melodia respectivă. Mă mișcam corespunzator beat-ului, încercând să mă sincronizez dar nici să nu uit vreun pas ce mi-ar ruina întreg momentul. Am decis să mă filmez pentru a vedea ce trebuia să corectez, așa că mi-am deschis camera frontală și am apăsat pe butonul repeat, văzând că melodia se terminase iar eu încă nu făcusem mai nimic.

După 2 minute și 45 de secunde m-am oprit din a dansa și am închis filmarea, respirând sacadat după efortul depus. Cu siguranță nu ar fi fost cine știe ce pentru o altă persoană, dar având în vedere că aveam probleme cu respirația, dacă dansam pe o melodie și dădeam tot ce am mai bun din mine, oboseam foarte repede și eram nevoită să mă odihnesc pentru a-mi reveni.
M-am aruncat pe canapea, aruncând un chips în gură ocazional. Nu voiam să mă îngraș dar tentația de a băga în mine prostii era mult mai mare decât dorința de a slăbi. Naiva de mine credea că nu voi pune pe mine niciun kilogram în plus doar de la o pungă de chipsuri dar... m-am înșelat amarnic.

Simțind cum telefonul îmi vibra, mi l-am deschis pentru a vedea de la cine primisem mesaj. Muzica se auzea pe fundal, dar în jurul meu nu se mai auzea și nu mai exista absolut nimic. Eram pierdută în lumea mea, un loc pustiu unde existam decât eu și telefonul din fața mea, care mai era puțin şi îmi cădea din mâini dacă nu îl strângeam atât de tare încât nu mai era mult și îl frângeam.
Era un număr necunoscut iar în mesaj scria "Bună, sunt Jimin. 😊"

Am pus telefonul de-oparte, încercând să îmi calmez respirația. Am băut apă, aproape înecându-mă cu ea, dar măcar am reușit să mă calmez îndeajuns de mult încât să-i pot răspunde. Am luat telefonul înapoi în mâinile mele tremurânde, încercând din răsputeri să nu îmi pierd calmul. Trecuse aproape o săptămână de când nu îl mai văzusem și chiar dacă asta nu era întocmai o noutate, având în vedere faptul că aveam o singură oră de sport pe săptămână iar asta era marți, obișnuiam să îl mai întâlnesc pe holuri, în curtea liceului sau mă mai târa el undeva atunci când i se prezenta ocazia. Îmi fusese dor de el, oricât de stupid ar fi.