"Final fericit? Scuze, nu suntem în Disney."
"Şi să înțeleg că în viața reală nu există finaluri fericite, sau ce?" l-am întrebat, furioasă, încercând să-mi stăpânesc lacrimile ce amenințau să cadă. Mi-am muşcat buza inferioară cu putere.
"Nu şi în...
Bătusem în ușă de 5 minute deja, iar mâinile începuseră să mă doară. Nimeni nu răspundea, nici dacă strigam, așa că m-am rezemat de perete, căzând jos de oboseală.
"Degeaba. Tot nu o să putem ieși. Vom fi nevoiți să așteptăm să se facă pauză. Acum nu e nimeni afară deci nu putem decât să stăm." a spus Jimin, stând și el pe jos, rezemat de un perete din fața mea. Avea o minge de baschet în mână, jucându-se cu ea de plictiseală.
"Nu-mi vine să cred așa ceva! Speram să am și eu o zi liniștită la liceu dar normal că trebuia un idiot să mă închidă aici!" am spus, gesticulând nervoasă, lucru care i-a atras atenția celui din fața mea.
Cum voi putea să le explic oamenilor când mă vor întreba ce căutam aici cu el, închisă în vestiar?
Amândoi eram tăcuți. Îmi doream să îl întreb ceva, dar nu eram sigură dacă este o idee bună sau nu. Şi-a dat seama însă că aveam ceva de spus.
"Vrei să zici ceva, Tania?"
"Ce suntem înafara liceului?"
Nu a spus nimic la început. Se uita în gol, într-un colț al vestiarului, încă jucându-se cu acea minge. Într-un final și-a mutat privirea asupra mea, scanându-mă din cap până în picioare, determinându-mă să mă ridic în picioare, plimbându-mă. Probabil crede că sunt o ciudată. Nu îl învinovățesc totuși, asta sunt până la urmă, nu? Sau cel puțin asta zic unii. Eu aș zice că sunt mai mult ediție limitatătotuşi.
"Prieteni." a răspuns, afișând un zâmbet perfect.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Da."
"Dar nu acum. Acum suntem doar profesor și elevă, atâta tot." părea că spune asta mai mult pentru el, asigurându-se că aşa este.
"Știu." m-am aşezat înapoi jos.
Mi-am închis ochii, oftând puternic. Nu îmi plăcea locul ăsta. De fapt niciodată nu îmi plăcuse. Mai fusesem închisă aici anul trecut, pe la început când eram încă singură şi nu-mi făcusem nici măcar un prieten. De-abia în al doilea semestru m-am împrietenit cu Clarisa, iar ea mi-a prezentat încă două persoane, Elena și Răzvan. Acum nu pot să spun că nu sunt norocoasă să am mai mulți prieteni, dar cred că m-aş fi descurcat și fără Elena.
Obișnuia să fie de treabă, până într-o zi când Răzvan a început să se apropie de mine mai mult. Pe vremea aceea nu m-a deranjat, din contră chiar, îmi făcea plăcere să văd noul băiat drăgălaș și prostuț care încerca să devină unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, dar acum s-a schimbat. A început al doilea an, și nu s-a schimbat doar fizicul, ci și personalitatea. A devenit mai rece, mai direct, mai enervant. Nu-l mai recunoșteam.
Mi-am scuturat capul repede, primind câteva priviri de la cel din față.
"Ești bine? La ce te gândești?" m-a întrebat dar nu i-am răspuns, așa că s-a apropiat de mine, sprijinindu-se de partea mea a peretului. S-a așezat lângă mine, distanța fiind aproape inexistentă. Dacă mă mișcam câtuși de puțin, îl atingeam.
