final fericit | p.jimin

Capitolul 22: Vizită surpriză.

"Tania, mănâncă mai mult... Ai slăbit și ai ajuns să arăți cum îți doreai, așa că e vremea să te apuci de mâncat din nou. Nu vreau să ajungi schelet, copila mea." mi-a spus mama, îmbrățişându-mă. Astăzi era ziua în care mama și tata sosiseră în sfârşit acasă după un lung drum din Scoția. Fuseseră nevoiți să vină acasă mai devreme, pentru că, din păcate pentru bunicii mei și Miruna, aceștia nu puteau sărbătorii Crăciunul alături de noi şi anul acesta. Erau obligați să se întoarcă acolo chiar cu câteva zile înainte de sărbătoare, asta însemnând că îmi vor rata ziua de naștere, însă acest lucru nu mă afecta cu nimic. Dimpotrivă, îmi era indiferent dacă erau aici sau nu când împlineam 18 ani. Aveam de gând să primesc câteva milioane pentru a-mi lua ce-mi poftește inima, având în vedere că în sfârşit eram majoră și gata să îmi înfrunt viața, însă astea erau doar niște simple cuvinte ce acopereau faptul că nici ce vreau să mă fac în viitor nu știam. Cel puțin nu eram sigură încă dacă voi putea să mă fac ce vreau, iar un plan B cu siguranță nu aveam.

Ziua mea cădea pe 31 decembrie, iar în fiecare an plângeam în acea zi. Nu am mai plâns de vreo 3 ani, dar încă stăteam închisă în camera mea, singură, urmărind o dramă coreeană în timp ce-mi afundam durerea într-o budincă de ciocolată care parcă nu se mai termina. Pentru mine, acest obicei devenise deja o tradiție, dar știam că anul acesta va fi cu totul diferit. Îmi voi putea petrece Crăciunul alături de Jimin, cu atât mai mult ziua mea și anul nou. Atunci când voi fi majoră, bunicii nu îmi vor mai putea da ordine non stop pe care trebuie să le ascult fie că vreau sau nu. De data aceasta eram stăpână pe mine și cu picioarele pe pământ. Eram gata să mă gândesc serios la planurile mele pentru viitor odată ce terminam clasa a 11-a. Voiam să termin 12 clase apoi să urmez facultatea de teatru unde aveam de gând să mă țin serios de dans pentru a deveni cineva în viitor.

Știam deja că ziua mea de naștere anul acesta, nimeni nu mi-o va putea strica, nici măcar părinții mei plecați. Oricum nu era nicio diferență dacă plecau sau nu. Tot de treburile lor își vedeau iar eu rămâneam singură, fapt pentru care uneori regretam că m-am născut într-o familie de români și nu într-o familie de altă etnie, posibil într-una unde aş fi fost tratată cum sunt alte fete de vârsta mea. Unde nu există mereu o soră mai mică care să-i fure tot de sub gura surorii mai mari, unde nu există doi bunici care să te bată la cap de ani buni, unde nu există un copil mai mic pe nume Angelo dar deloc angelic și unde sunt niște părinți care știu să te iubească necondiționat, să îți ofere afecțiunea de care ai nevoie și în același timp și spațiu, iar mai presus de toate, să te înțeleagă.

"Am să mănânc, stai calmă. Voiam chiar acum să merg împreună cu Lavinia și Corina la Mc."

"Iarăși Mc? Nu mai bine faceți și voi o schimbare și mergeți să vă luați o shaorma?" m-a întrebat în timp ce își scotea cu grijă totul din bagaje, uitându-se din când în când și la mine.

"Nu prea am chef. Merge KFC?"

"Merge. Du-te la bunică-ta să-ți dea niște bani."

Am făcut așa cum mi-a zis, întorcându-mă pe călcâie rapid și luându-o la goană spre curte unde se afla bunica. Nu aveam de gând să merg la KFC cu fetele, nici vorbă. Voiam doar să-l vizitez pe Jimin și să-i fac o surpriză. Acum, tot ce speram era să nu-şi fi părăsit apartamentul, pentru că altfel chiar aş fi fost obligată într-un fel să le sun pe fete ca să le întreb dacă vor să ieșim.
M-am îndreptat spre bunica, zărind-o în grădina cu legume în timp ce căuta ceva.

"Ce cauți?"

"Câțiva lei, i-a vezi că poate căzură pe-aici."