final fericit | p.jimin

Capitolul 25: Inima.

M-am aruncat în brațele mamei mele odată ce am văzut-o singură în cameră, încercând să mă calmez pe mine și respirația mea. Aceasta a observat că ceva era în neregulă cu mine, dar m-a lăsat pe mine să deschid subiectul de discuție.

"Cred că trebuie să vizităm doctorul din nou." i-am spus încet, ducându-mi genunchii la piept.

"De ce? Ce se întâmplă?"

"Am început să tușesc foarte rău. În ultima vreme obosesc mai mult ca de obicei și simt înțepături la inimă. Nu doar asta, dar câteodată simt cum transpir și sunt rece. Nu e normal..."

"Doamne... când ți s-a întâmplat asta?"

"Cu două zile în urmă." i-am răspuns, ascunzând îngrijorarea din tonul meu după un zâmbet. "E ok totuşi, nu? O să fiu bine dacă o să merg la doctor așa că nu-ți mai face griji."

"Cum să nu-mi fac griji? Tu auzi ce-mi ceri? E vorba de sănătatea ta, Tania..." s-a dat jos din pat și a deschis unul dintre sertarele de la noptiera de lângă ea, scoțând un dosar unde se aflau rezultatele de la testele precedente la care am făcut parte.

"Ce cauți...?"

"Vreau doar să văd cum au fost rezultatele tale de data trecută. Dacă se întâmplă să ți se agraveze starea trebuie neapărat să mergem la doctor din nou, iar de data asta mult mai curând decât am fi plănuit." a spus aceasta, uitându-se peste foi.

Am decis că ar fi mai bine să plec și să o las singură de data asta. Nu aș fi avut ce să spun sau ce să fac oricum, așa că era mai bine așa. Am ieșit din cameră repede, înainte de a mă întreba unde plec, apoi mi-am luat telefonul din camera mea și niște bani, grăbindu-mă să ies din curte.
Bunica era în sufragerie iar bunicul se pregătea să ude florile, dar nu mă întrebaseră unde plec seara la acea oră.
Cu toate că nu era decât 9, eram obișnuită să mi se pună întrebarea: "Unde te duci?"

Am dat la contacte și i-am căutat numărul lui Jimin, urmând să-l sun pentru a-i auzii vocea răgușită.

"Tania...?" de partea cealaltă a receptorului se auzea vocea lui Jimin, exact așa cum mă gândeam, răgușită.

"Ea în persoană. Ești liber?"

"Sunt...? Cred."

"Ieşi afară să luăm înghețată, somnorosule."

"Mă găsești în fața magazinului în cinci minute. Să fi acolo." mi-a răspuns repede, închizându-mi în nas.

Mă uitam la numele-i ce apărea pe ecranul telefonului, oftând la gândul că voi fi nevoită să-i spun ce se întâmplă cu mine peste ceva timp. Avea de gând să-mi fie extrem de greu să fac ceea ce îmi pusesem în gând să fac, dar nu puteam să păstrez un astfel de secret față de el. Nu ar fi fost corect să nu știe ce s-ar putea întâmpla cu mine în viitor.
Odată ce am ajuns în fața magazinului, l-am văzut alergând înspre mine pentru a mă îmbrățișa, fapt care m-a amuzat. Mereu a fost lipicios.

"Ești bine, băiețaș? Ai nevoie de afecțiune la ora asta?" am glumit cu el, lovindu-l ușor în umăr.

"Sunt mai mult decât bine. Tu eşti mai bine? Ai mai tușit?"

Am tăcut din gură, zâmbindu-i în timp ce mă jucam cu părul său. Preferam să nu spun nimic deocamdată, cel puțin nu până când aflam cum stau cu inima.
Ne-am cumpărat amândoi o înghețată pe care am mâncat-o în timp ce ne-am plimbat prin cartier. Am fost surprinsă să văd că nici Corina și nici Lavinia nu erau pe-afară, dar măcar nu trebuia să îmi fac griji că voi vedea două fete hlizinduse când îl vor vedea pe Jimin împreună cu mine.