final fericit | p.jimin

Capitolul 9: Secretul nostru.

"Vrei să ieşi cu mine?"

"Poftiți?" m-am înecat cu aerul, începând să tușesc ușor. Acesta părea să se amuze dar eu nu prea găseam nimic amuzant la situația asta.

"Adică să ieșim din curtea liceului. Odată ieșiți, nu mai trebuie să îmi vorbești formal, iar eu nu va mai trebui să mă prefac dur."

Se prefăcea dur, deci... Și la ce te aşteptai, Tania? Să te scoată la o întâlnire când de-abia vă cunoașteți și e profesorul tău? Înlocuitorul. Profesorul. Cam același lucru. Tot aia e.

"Da, dacă doriți..." i-am spus încet, jucându-mă cu un capăt al jachetei negre pe care o purtam. Simțeam nevoia să o dau jos de pe mine dintr-odată, de parcă aş fi avut călduri, dar știam că era mai bine cu ea pe mine.

Am început să mergem unul lângă altul înspre parcul alăturat, făcând schimb de priviri din când în când. Mergeam într-o liniște ciudată, dar nici-unul dintre noi nu avea idee cum să spargă gheața. Ne-am plimbat puțin, admirând priveliștea oferită de copaci și razele soarelui care se strecurau jucăuș printre frunze. Deja îmi era dor de vară.
Acesta s-a aşezat pe o bancă ferită de soare, la umbră, în fața unor copilași care se jucau de-a v-ați ascunselea, așa că m-am așezat lângă el, încercând să păstrez o distanță considerabilă. Până la urmă, eram încă destul de aproape de școală. Dacă ne-ar vedea cineva atât de apropiați, s-ar putea să insinueze anumite lucruri și nu vreau să am probleme cu ai mei mai târziu.

"Deci..." a început acesta, uitându-se în jos. "Mă cunoști, nu?"

"Park Jimin, vocalist și dansator din renumita trupă sud coreeană, BTS, cunoscută drept Bangtan Sonyeondan sau Behind The Scenes, ceea ce ar însemna practic, în spatele scenelor." i-am răspuns, uitându-mă la el. Se pare că făcea același lucru ca mine, dar și-a mutat privirea înapoi spre asfalt, de parcă ar fi mai interesant el decât mine. "Deci prin urmare, da, te cunosc."

"Uite, nu știu de unde aş putea începe, dar nu sunt cine crezi că sunt. Nu am făcut nimic din tot ceea ce a scris presa. Partea proastă este că atâția oameni au crezut-o pe aceasta în loc să se gândească puțin la ceea ce ar putea fi false acuzații." S-a oprit pentru câteva secunde, dar i-am făcut semn să continue. "E o poveste lungă, Tania. Nu cred că ăsta e locul potrivit și nici timpul potrivit pentru a-ți spune ce s-a întâmplat cu adevărat, dar îți promit că ți-o voi spune într-o bună zi. Până atunci, vreau doar să ştii că Jin nu este cine pare a fi. Şi, te rog şi ceva... " s-a uitat la mine cu acei ochi care pătrundeau în sufletul meu, cu acei ochi care mă puteau sfâșia dacă asta își dorea.

"Te rog, nu spune nimănui cine sunt."

"Asta va fi o problemă. Cele mai bune prietene ale mele, Lavinia și Corina, locuiesc în același cartier cu noi doi. Au aflat de tine deja, dar poți sta fără griji, nu sunt genul de persoane care le-ar spune tuturor. Deja au înțeles că trebuie să păstreze secretul."

Nu și-a luat ochii de la asfalt. Începeam să îmi fac griji.

"Ești bine?"

"Sunt. Ești sigură că cele două nu vor spune nimănui nimic?"

"100% Sigură. Poți conta pe noi că îți vom ține secretul în siguranță. Nu suntem în benzi desenate, asta-i viața reală," Chiar dacă nu pare. "așa că stai liniștit."

"Cum au reacționat când au aflat de mine?" m-a întrebat cu un ton serios, expresia neutră rămânând intactă.

"Corina mai era puțin și trezea tot cartierul când a început să țipe. Lavinia a fost surprinzător de calmă."

"Calmă într-o situație ca asta? Nu te cred." a glumit, în sfârșit uitându-se la mine cu un zâmbet mic în colțul gurii.

"Ai face bine să mă crezi. A făcut o glumă în legătură cu un fanfiction pe net care avea de-aface cu venirea ta la liceul meu, dar ceva îmi spune că nu a fost doar o glumă. Altfel nu ar fi putut fi atât de adunată și liniştită." i-am răspuns cu același mic zâmbet, eu fiind cea care se uita în jos de data aceasta.

"Știi, cred că lui Yoongi i-ar plăcea de ea. Nu a mai avut o iubită de ceva timp. Se concentrează așa de mult pe cariera lui de rapper încât de fiecare dată când îl sfătuiesc să iasă la o întâlnire oarbă, refuză imediat. M-am oferit chiar să îi prezint niște fete, dar și de data asta a refuzat." a început să râdă ușor, făcându-mă să zâmbesc mai larg. Îi iubeam râsul pentru un anume motiv. Este ca și cum ai fi un părinte și îți auzi copilul spunându-ți numele pentru prima oară.

"Dar tu? Nu ai găsit pe nimeni încă?" l-am întrebat, reușind să îl amuțesc de tot. Bună treabă, tocmai ce fusese spartă gheața, a trebuit tu să pui întrebarea asta.

"Nu chiar. Nu găsesc persoana potrivită încă. În plus, mi s-au schimbat gusturile destul de mult anul acesta. Nu mai găsești multe fete după standardele mele."

"Şi... ce fel de fată îți place?"

Liniștea se așezase între noi doi. Se uita în ochii mei, îmi dădeam seama, dar oricât de mult mă intimida de această dată privirea lui intensă, nu puteam să mă las mai prejos. M-am uitat înapoi în ochii lui, simțind cum stomacul meu se întorcea pe dos. Din nou acele molii stupide...

Dar refuzam să cred că începea să-mi placă de el.

Știam că eu n-aş avea vreodată o șansă cu cineva așa de minunat ca el, dar parcă îmi spunea altceva acea privire a lui.
Însă degeaba îmi făceam speranțe. Nu-mi doream să fiu dezamăgită din nou, iar sentimentele erau pentru cei slabi.

Răzvan.

"Ști, se face târziu și trebuie să-mi termin temele pentru mâine, așa că..." am spus eu, întrerupând orice alt sentiment posibil pe care îl mai aveam în acel moment. Nu voiam ca lucrurile să devină ciudate între noi doi, în special când știam că acesta e profesorul meu de sport.

"Da, desigur. Vrei să te conduc? Până la urmă stăm în același cartier, chiar tu ai spus-o."

Tu și gura ta deșteaptă.

"Nu-i nevoie. Merg cu autobuzul."

"Insist. Se face târziu iar seara e destul de periculos, în special prin zona în care locuim."

"Nu, nu! Chiar nu-i nevoie, vorbesc serios. Oricum mă întâlnesc cu cineva în drum spre casă."

"Iubitul?" m-a întrebat, curios, făcându-mă să izbucnesc în râs.

"De parcă i-ar plăcea cuiva de mine. Sunt un sac de cartofi îmbrăcat mereu în negru. Arăt de parcă aş fi emo. Mănânc până nu mai pot. Sunt un mic purceluş. Cine ar crede că asta e atractiv?"

"Nu ştiu, mie mi se pare destul de atractiv. Şi nu spune asta. Ești o fată drăguță deci nu se știe." s-a ridicat de pe bancă împreună cu mine. Oricum, e bine că nu ai iubit."

"De ce spui asta, "Domnule Jimin"?" i-am zâmbit cu subînțeles, făcându-l să râdă.

"Ești prea tânără pentru aşa ceva."

Bine salvat.

Mi-am luat la revedere de la el, îndreptându-mă spre stația de autobuz ca de obicei când am primit un mesaj pe drum ce m-a făcut să mă opresc în loc. Mi-am făcut ochii mici, strâmbându-mă din cauza luminii ce bătea în ecranul telefonului până şi cu o mână deasupra lui, dar cu timpul am reuşit să văd destul de clar de la cine primisem.

Ce vrei, Răzvan?
Seen.