Eu și Ei - O cauză Pierdută

Capitolul 1

    Nu știu unde sunt. Îmi amintesc cum plângeam lângă cadavrele lui Julian și Rider, și cum m-am sinucis. Poate am ajuns în iad. E întuneric și frig.
    Sau poate e doar o chestiune de timp pana sa îmi dau seama ca am înviat. Cine știe ce se întâmplă? Nu ma mai mir de nimic. Sincer.
    Îmi vine în corp o senzație de durere iremediabila. Încep sa urlu de durere, sa plâng... Și acum ies la lumina, în fata unor doctori, se pare.

    Stai, ce?....

    Deci eu, m-am sinucis... Și acum...
    SE CHEAMĂ REINCARNARE!!!
    CE NAI-... MO!!! Nu pot sa cred ca spun asta dar mi-ai lipsit!!!
    Ți-am spus ca ma iubești!
    Ma uit în jur și vad asistente și asistenți, iar doctorul ma plasează noii mele mame. Ma uit la ea. E bruneta și are ochii albăstrui. Minunata...
  

  ....... 12 ani mai târziu.........

   - Ally, ți-ai făcut temele? ma întreabă mama din pragul camerei.
   - Da, spun eu. Acum pot sa plec?
   - Du-te.
   Sunt destul de sigura ca mama ma iubește. Da, nu am uitat nimic din viata mea anterioară, și am încercat chiar sa ma duc din nou pe pian, dar nu mai am talent. S-a terminat. E ca și cum cineva mi-ar fi săpat o groapa și m-ar fi aruncat acolo gen :"Te-am pupat Ally!". Acum sunt în aceasta groapa și nu cred ca voi mai scăpa.
    Am renunțat la ideea ca Julian poate fi chiar în orașul meu. Cu siguranță nu l-aș recunoaște. Nu știu cum am ieșit eu roșcată cu ochi verzi, dar cred ca Julian poate fi încă și mai diferit. Cine știe câți ani are! Poate e chiar tata sau poate ca s-a reincarnat în orice altceva! Ideea e ca am un frate geamăn acum, deci încă nu am scăpat de frați. Ally și Alex tata, dă-i. Uneori îmi doresc sa fi rămas în spitalul ala pentru totdeauna.
   Ma schimb în haine de oraș și ies pe ușa. În fata blocului sunt mereu băieți dubioși pe care i-as bate cu placere, dar ma abțin pentru ca încă mai am o mica urma de demnitate de pianist. Și dacă v-ați întrebat, da, încă îmi apar mâinile mai tare decât capul.
    Trecând pe lângă golani aud în urma mea fluierături și comentarii cum ar fi :"Cred ca ma transform în pedofil" sau ceva de genul. Deși nu cred ca ei au mai mult de 16 ani. Măcar știu sa nu dau importanta și ca fac Karate, deci dacă ma atinge unul dintre ei îl lipesc la pământ ca guma de mestecat folosita.
    Ma duc în parc, unde e liniște seara. Nu știu unde e Alex și nici nu îmi pasa, fiindcă nici lui nu îi pasa.
    - Ce faci surioara? îl aud lângă mine cu mana pe după gatul meu.
    - Esti mai mare cu doar un minut!
    - Da dar nu contează! Unde te duci?
    Credeam ca nu ar da nici doi lei sa afle ce se întâmplă în viata mea. Poate m-am înșelat sau poate s-a drogat. Mi se pare mai credibila a doua varianta.
    - Alex, ce-ai fumat?
    - Nimic? Doar ca vreau sa știu unde te duci.
    - De ce? Niciodată nu ți-a pasat.
    - Bine m-ai prins, nu am ce face...
    - Asta nu e problema mea, spun eu cu cruzime și ma îndepărtez de el.