Eu și Ei - O cauză Pierdută

Capitolul 24*

  Partea a II-a
     13 ani:
     O durere adâncă, un gol imens în suflet. Și totuși. Durerea ma amuza.
     M-am plictisit atât de tare de tot.. Filmul asta. Nu ma mai suport, as vrea sa ma despic, sa îmi ard carnea, îmi vine sa îmi plâng de mila. E corect? As face ce e bine? E ceva corect sau bine pe lumea asta?
     Și m-am saturat sa mi se spună "Suntem aici, cu tine", când e clar ca doar eu ma știu cu adevărat. Nimeni nu-mi întinde sfoara sa ies din fântână, va trebui sa ma chinui sa ies. Am început sa urăsc pe toată lumea, iar eu sunt capul de lista.
      Când am ajuns la Conac, Hoodie s-a dus în treaba lui iar eu am rămas singura. Doar ca acumulasem atât de multă durere încât nu voiam sa vad pe nimeni. Nu-mi pasa. M-am dus în bucătărie, unde am întâlnit o fata mai înaltă, îmbrăcată în pijamale, căutând ceva prin dulapuri.
      - Tu cine mai ești? am întrebat-o.
      Fără masca mea, nu mai arătăm atât de înfricoșător, iar asta ma făcea nesigura.
       - Cine, eu? s-a întors ea. Ma numesc Celeste.
       - Celeste.
        Întotdeauna am considerat Celeste un nume ciudat, fără rost. Probabil părinții ei nu au avut inspirație pentru un nume mai potrivit.
         - Stau la etajul 2. De asta nu ma știi. Tu cine ești?
         - Ally Gra-
         - Ally?!
         Nu i-am înțeles mirarea. Poate ca și numele meu era bizar.
          - Ally Graveyard?! Oh, Doamne!
          Celeste părea de-a dreptul socata și speriata, asa ca și-a ascuns capul cu bratele, uitându-se la mine cu ochii în umbra.
          - Am auzit de tine.
          - Aha.
         M-am îndreptat spre dulap, la borcanul cu pastile, pentru ca ma simțeam agitata. Iar Celeste ma urmarea cu privirea, într-o tăcere tensionata.
           Am decis sa o ignor și am vrut sa ies din bucătărie. Inima îmi sarea din piept când ma gândeam la ceilalți.
         - Unde te duci..!?
         - In camera mea. Am nevoie de schimburi și am nevoie să-mi vad prietenii.
         Ea a înghițit în sec înainte sa ma întrebe jenata:
         - Pot sa vin și eu?
         Era rândul meu sa rămân socata.
         - Vrei sa vii? Vino.
         N-aveam chef să-i spun de Rider. Într-un fel, speram sa nu fie în camera.
         Urcam pe scări și intru în camera. Nimeni. Însă camera era cu susul în jos - hârtii aruncate pe podea, cărți cu pagini rupte, paturile aveau lenjeria rupta iar oglinzile erau sparte.
           Ceva se petrecuse, iar eu trebuia sa curăț.
           Am coborât repede la cabinet, cu o bănuială și cu Celeste urmând-ma tăcută.
           Iar bănuiala mea era corecta - Rider avea gâtul legat cu un lanț gros de un pripon de fier. Avea spume la gura și se agita ca să scape, iar când m-a văzut, a încremenit, încă turbat.
          - Deci tu ai făcut mizerie în camera.. Ce ți s-a întâmplat..?
          M-am apropiat ușor, tacticos și cu grija, încercând sa îi pun mana pe cap. Rider dădea sa ma muște, dar am continuat.
           - Shh, nu vreau să-ți fac rău. Nu ma recunoști? Sunt Ally
           După câteva minute am reușit sa îl mângâi iar Rider s-a calmat. Mi-am văzut masca pe masa asa ca am luat-o încercând sa nu fac mișcări bruște.
          - Ce-i cu tine, Rider? am spus mangadindu-l ușor. Ce nu-i bine?
           In tot timpul asta, Celeste se uita la noi tremurând, neștiind dacă sa fuga sau sa rămâna.
         - Nu sta în pragul ușii, stai aici și spune-mi despre tine.
        S-a așezat pe un scaun șubred și pătat de sânge uscat, jucându-se cu parul în timp ce se uita în jos.
         - Ma numesc Celeste și.. Am ajuns aici cu o săptămână în urma, după ce am ucis o fata..
         - Ai ucis o fata, huh? Interesant..
         Rider maraia de fiecare data când ma opream din mângâiat, asa ca m-am urcat pe bancheta, i-am pus capul în poala mea și am continuat sa îl scarpin.
           - Deci ce te-a făcut sa o omori?
        - Îmi plăcea un băiat dar.. Ea se tot dădea la el. Am făcut ceva la foc automat. Și regret..
        Era vizibil trista în legătură cu ce făcuse. Eu mi-am dat seama ca n-aș fi regretat.
        - Am avut un vis ciudat în noaptea aceea. Când m-am trezit la miezul nopții, eram în camera mea din Conac și nu aveam idee cum sa ma trezesc. Credeam ca încă visam.
         - Lasa-ma sa înțeleg, și avut un vis ciudat și, când te-ai trezit la miezul nopții, credeai ca încă visezi. Aha.. Ce vis ai avut?
         - Singurul lucru pe care mi-l amintesc e numele tău și o cruce întoarsă. De fapt, mai multe nume.
         Ce Doamne Sfinte mai însemna și aia?! Mai nou, ma visează lumea? De ce pe mine?! Ce legătură am eu?!
          Când m-am uitat în jos, la Rider, el adormise și arata ca un copil mic în poalele mamei. Ceea ce M-a făcut sa zâmbesc, dar nu știam cum sa ma dau jos fără sa îl trezesc.
        Și apoi mi-am amintit.. Nu-mi pasa.
       M-am ridicat iar Rider s-a trezit, începând sa mârâie. Voia sa ma muste. Încă nu-mi păsa.
       Am ignorat-o din nou pe Celeste, urcând în camera. Am trântit ușa în spatele meu și m-am aruncat pe pat, dând jos toată lenjeria. Camera mea era capul meu - o dezordine neînțeleasa.
       Dar n-aveam chef sa dorm. Și nici nu puteam. Ma gândeam când la Alex, când la Rose, apoi la Rider și la toți ceilalți. Într-un sfârșit, la Julian. Care ma uitase dar de care nu puteam sa uit. Am simțit un gust amar și o palpatie în suflet dar totul a trecut foarte rapid.
      Iar când am închis ochii, mi-au curs doar 3 lacrimi.

  ❖ ── ✦ ──『11:11』── ✦ ── ❖
 
          
       Nu știu cât am stat cu ochii închiși, gândindu-mă la diverse lucruri și punându-mi întrebări ciudate, dar se făcuse foarte târziu iar mie îmi era foame. Celeste nu venise în camera și nici nu auzisem vreun zgomot în conac.
      Am ieșit din camera și am cautat în fiecare încăpere de la parter, însă nu era nimeni, nicăieri. Nici Ann, nici Slenderman, nici Rider măcar. Toată lumea dispăruse.
      Căutând în frigider am găsit o oala cu tocăniță pe care am încălzit-o și m-am pus pe mâncat. Era atât de liniște încat ma dureau urechile. M-am uitat la ceasul de pe perete. Era ora 11:47 noaptea. Am presupus ca toată lumea era la vânătoare și ca am fost uitata de absolut toți.
      Nu știam cum ma simțeam, dar cel mai probabil abandonata.
      Asa ca mi-am luat uniforma, masca și arma și am pornit în pădure, amintidu-mi totuși de acea vrăjitoare. După calculele mele, durase doar 15 minute sa ajung la lac. L-am înconjurat tremurând de frica dar, cum nu se întâmplase nimic, am decis sa ma îndrept spre oraș.
      Iar orașul era complet schimbat.
      Inafara de faptul ca nu era absolut nicio sursa de lumina inafara de lanternele măștii mele, mai era și gol și avea o aura foarte sinistra. Am cautat prin fiecare casa. Toate erau normale, de parca urma sa le vina proprietarii. M-am uitat de mii de ori în spate pentru ca ma simțeam urmărită, dar nu era nimeni în spatele meu.
       Apoi am auzit o voce.
      O voce foarte frumoasa, cântând o melodie trista. Am descoperit singurul bec aprins din oraș, sub care se leganau..
      Rider și Rose.
      N-am știut cum sa reacționez, dar înainte sa fac ceva, Rose mi-a vorbit:
     - Ally..
     - Rose..?
     - Ally, iarta-i.. Iartă-ne...
     -.. Ce?!
     - Ne-au lăsat aici.. Într-un oraș pustiu.. Fără apa sau mâncare..
     Rider dormea la pieptul lui Rose în timp ce se legănau la unison. Rose și-a întors privirea spre mine. Avea ochii înroșiți ca și cum ar fi plâns o luna încontinuu.
      Am înghițit în sec.
    - Ne-au lăsat aici fără motiv... Ne-au părăsit.
    Eu nu înțelegeam nimic din ce se petrecerea. Am căzut în genunchi, uitându-mă în gol, iar când m-am uitat spre cer, la luna..
       M-am trezit.
       M-am uitat în jur - eram în camera cea dezordonata, pe pat. Ceasul arata ora 12:12 noaptea. Am ieșit în camera. Lj era pe canapea, iar vocile lui Jeff și Toby se auzeau din bucătărie.
      Am coborât scările, l-am salutat pe Lj și am jntrat în bucătărie, unde Toby, Jeff și Ben se jucau un joc de societate.
      Jeff și Toby se certau pe cine arunca următorul iar Ben stătea plictisit, așteptând sa termine.
      Când am intrat, privirile lor s-au atintit asupra mea.
      - Ally! :D
      Toby s-a ridicat și m-a ciufulit.
      - Ce ma bucur ca ești bine ^^ Am auzit ca ți-ai făcut o prietena noua OwO
      - Ce prietena?
      - Știi tu.. Celeste.
      - Celeste nu-i prietena mea, am zis indreptandu-ma spre dulap.
      - Oooo, o fata dura ;)
      - -_-
      Eu chiar nu aveam chef de genul asta de discuții iar singurul mod în care puteam sa îl evit era sa părăsesc încăperea. Sau sa îi ignor 🤔
      Am luat cutia de zahar și am mâncat-o aproape pe toată.
      - Ești chemata în cabinet, mi-a mai zis Toby. Și nu mai manca zaharul, am nevoie pentru vafe :(
      Când am intrat in cabinet, Ann și Masky vorbeau în șoaptă în timp ce Rider era legat de scaun, încercând sa scape.
      Părea a avea o criza cronica. Avea spume la gura și musca din lanțuri, făcând ca un peste pe uscat.
      La fiecare mușcătura, scaunul îl electrocuta, însă el continua, din ce în ce mai obosit.
      Masky m-a observat și mi-a spus sa ma așez pe scaun în timp ce Ann pregătea seringa.
     - Gata, Rider, liniștește-te și nu mai minți. Spune-mi ce i-ai făcut lui Celeste.
     - CE? Cum adică?!
     - Celeste a fost găsită desfigurata în cabinet, iar singurul vinovat este Rider. Dar nu recunoaște.
     Nu mi-a venit sa cred.. Era vina mea. Am fost.. Am fost nepăsătoare și iată ce s-a întâmplat..
      Rider musca în continuare lanțurile și primea electroșocuri dar nu se dădea bătut.
      - Va trebui sa folosim tranchilizant, a sugerat Ann. În regula, Ally, sa nu te sperii, mi-a spus aplicandu-mi injecția.
       M-a durut puțin și am simțit cum mi se făcea tot mai greață. Îmi era negru în fața ochilor și, în fundal, auzeam strigatele de durere ale lui Rider și vocea lui Masky, ordonandu-i sa spună adevărul