Eu și Ei - O cauză Pierdută

Capitolul 29

             - Sophie..buna.
            Ce cauta ea aici?!
             - Am nevoie de o macetă,îi spune ea lui John.
             Curios. Deși nu ma surprinde. Trebuie sa acționez repede dacă vreau sa scap de ea.
             Sophie a înaintat și a ajuns fix în fața lui John și au început sa vorbească în șoaptă. Chiar atunci a apărut Drew și i-am făcut semn sa stea acolo. Ar fi fost prea mult ca el sa fi intrat în magazin pentru că fluturele și-ar fi pus prea multe întrebări. Apoi ne-ar fi urmărit și totul s-ar fi dus pe râpă. Trebuia sa gândesc un plan.
           Sophie era îmbrăcată sport și avea un ghiozdanel în spate. Probabil se antrenase. Aveam nevoie disparata de droguri la mine. Puteam sa îi iau sticla și sa torn drogurile în ea, ca sa lesine când urma sa bea. Dar dacă ajungea acasă și în loc sa bea, turna apa otrăvită în chiuveta? Gândește, Ally, gândește..
              M-am uitat la Drew. Puteam sa îl pun sa o răpească.. Dar ar fi țipat. Iar fluturele voia o macetă și mai mult ca sigur putea sa o folosească excelent.
           Eram într-o mare încurcătură. Sau poate ma complic prea mult. Și apoi... Am avut o revelație
          M-am uitat la Drew și am început sa ii fac semne. Trebuia sa intre, sa închidă magazinul, apoi sa îl omoare pe John. Între timp eu i-aș fi dat în cap fluturelui și astfel as fi imobilizat-o. De ce nu o omor direct? Pentru ca știu ca nu finalul asta îl vor ei. Și nu e stilul meu sa omor pe cineva înainte sa aflu ce vreau, iar ei știu asta.
            Drew înțelege comenzile. Intra în magazin dar chiar când închide ușa, apare Seven, cu un pistol îndreptat spre capul lui John.
            pLanUL mEu !!!
            Fluturele nu s-a speriat, ci s-a uitat ciudat spre mine, ca și cum mi-ar zice "asa jucam, hm?". Când Seven a tras, Drew i-a dat în cap fluturelui. A leșinat. Iar John era mort, Seven nimerise. Dar de unde știa Drew ce vreau sa fac?!
             - Așa voiam sa arate doar ca... Nu asa voiam sa se întâmple ;_; totuși, îmi pare bine ca ai apărut, Se--
              Am rămas masca. Seven avea pistolul îndreptat spre mine.
             - CE faci?!
             - Scap de doua scursuri. Putin cate puțin... Scap de toți. Mi-ați omorât familia. M-ați omorât pe mine. Și acum veți plăti.
             A apăsat degetul pe trăgaci și am simțit cea mai mare durere din lume, în piept. Am căzut la podea și am mai auzit repetate focuri deasupra mea. Era adevărat? Chiar se întâmpla asta?
            Sa n-ai încredere în nimeni...

     ❖ ── ✦ ──『✙』── ✦ ── ❖

          Iau o gura mare de aer când ma trezesc. Din toată durerea pe care o simt, cea mai mare presiune o simt la cap, la piept și la încheietura. M-am uitat la semn. Sangera din nou, iar venele mele stăteau sa explodeze.
            Am ridicat capul cu greu și m-am uitat în jur. Seven și fluturele nu erau aici, iar Drew era întins pe podea și avea o balta de sânge în jurul capului.
           - Oh nu... Oh nu oh nu oh nu... Drew! Drew, mai trăiești?
           M-am tarat pana la el și i-am ascultat inima. Nu mai bătea și nici pulsul nu mai era prezent. Drew era mort, și totul doar pentru ca am avut încredere... Trebuia sa îmi fi dat seama. Nu poți avea încredere în nimeni, dar cum de uit când îmi repet asta în fiecare zi?
             I-am dezamagit... L-am dezamăgit pe bunicul Slends, m-am dezamăgit pe mine și am pierdut din nou. Și Alex.. e probabil mort.
            M-am uitat la Drew din nou și i-am luat capul în poală, mângâindu-i fățuca de iepuraș. I-am mulțumit în gând pentru tot ce a făcut și m-am rugat la Dumnezeu sa îl ducă în Rai și sa mi-l facă înger.
            Apoi i-am sărutat fruntea însângerată.
            - Rămas bun, Drew.
           M-am ridicat încet și am deschis ușa magazinului. Era o seara liniștită,la apus, când vântul îmi flutura parul.
           Semnul meu durea din ce în ce mai tare. Aveam nevoie de sare ca să ma calmez. Și aveam nevoie de antrenamente, o baie calda, un somn, mâncare și mai ales... De ei.
            - Ei bine Masky.. Toby.. Hoodie,încep eu sa spun cu voce tare abia miscandu-ma, v-am dezamăgit. Nu merit locul în conac... Va sugerez sa ma faceți victima ca as muri cu cea mai mare placere...
            Rănile usturau din ce în ce mai puțin dar pașii mei erau tare greoi. Poate ar fi trebuit sa iau arme dar vreau sa fiu cât mai departe de magazinul ala..
              Spre fericirea mea, i-am simțit în spatele meu. Doar ca știam ca nu îi voi vedea. Aveam nevoie de o îmbrățișare... Chiar dacă încerc sa fiu dura, rece și sa nu îmi pese, sunt o persoana foarte sensibila... Și nu îmi place. Îmi venea sa plâng dar m-am abținut. Trebuia sa fiu puternica, trebuia sa lupt. Și chiar dacă nu am procedat bine, asta ma va învăța sa am grija.
             Am început sa rad puțin, apoi din ce în ce mai mult, pana am ajuns la un ras isteric și  incontrolabil.
            - Nu-i asa ca e amuzant? O-hoo, și încă ce amuzant! Sunt în viata... Sunt nepoata lui Slenderman... Și nu pot face nimic bine! spun rânjind. Mi-am... Mi-am dezamăgit profesorii și probabil urmează sa mor, dar știi ceva? Nici nu ma deranjează!
              Am mai ras încă 5 secunde și apoi mi s-a schimbat starea. M-am lipit de un stâlp și apoi m-am scurs pe jos, cu fața în mâini și genunchii la piept.
              - Îmi pare rău... Îmi pare atât de rău. Cum am putut sa dau gres în halul asta?!
              - Dar nimeni nu e supărată pe tine.
              Ridic privirea cu ochii în lacrimi. Ei se uitau la mine cu soarele apusului conturandu-le partea dreapta.
             - N-nu sunteți supărați pe mine?... Dar.. Am dat gres
             - Te-ai descurcat foarte bine, spune Masky serios. Ai făcut un plan bun dar nu ai luat în calcul toate posibilitățile. E normal. Știu ca nu te-ai gândit la ce s-a ajuns.
              - Îmi place ca te gândești la ce vom crede ^^ știi mereu ca suntem aici și dacă situația degenerează, vom interveni.
              M-au făcut sa zâmbesc și mi-am șters lacrimile. Ce moment jenant... Am plâns în fața lor... Eu, care juram sa nu le arat cât de slaba sunt de fapt.
           - Suntem mândri de tine. Știu ca-i greu, dar nimeni nu ți-ar fi dat misiunea asta dacă știam ca nu vei reuși,spune și Hoodie.
            Si toți 3 se aproprie de mine. Toby ma îmbrățișează strâns.
            - Ai încredere în tine, îmi șoptește când ma freacă pe spate. Fiindcă noi avem încredere în tine.
            - Te ducem acasă. Hai.
           Toby m-a ajutat sa ma ridic si m-a îmbrățișat și Masky rapid. El nu prea le are cu îmbrățișările. Hoodie doar m-a mangaiat pe cap și m-a luat de după gat.
            - Nu vreau sa vad oameni zilele astea... Dar puteți sa îmi spuneți voi ce se întâmplă cu Alex?
            - E viu. Asta e tot ce îți putem spune.
            Din fraza asta mi-am dat seama ca fluturele i-a făcut ceva... Dar ma bucur ca e în viață.
           Brusc, o durere intensa m-a copleșit și mi s-a făcut rău. Venele încheieturilor mi-au explodat dar m-am abținut sa nu urlu. Mi-am mișcat buzele și am scrasnit din dinți.
            - Nu te speria, nu te speria, mi-a zis Toby. Nu e nimic grav..
           Nu eram sigura dacă spunea adevăratul sau doar voia sa ma calmeze. Era clar de ce supravietuisem când Seven ma împușcase, dar nu știam de ce se întâmpla asta. M-am uitat la semn, care era ca o urma adâncă lăsată în carne vie. Puteam sa dezlipesc bucăți de carne din ea. N-am mai rezistat durerii.
            - aaaAAAgh!
            Hoodie a scos o sticluță ciudata din buzunar și a turnat conținutul pe semn. Durerea dispărea puțin câte puțin. Apoi, Masky m-a bandajat cu țigara în gura.
           Au schimbat din nou niște priviri.
           - Ce..ce a fost asta?
           Masky a oftat.
           - E o chestie complicata... Nu-ți face griji, te vei obișnui în timp. Hm..
           La ce se gândea? Și ce era în sticluță? Of.. Atâtea lucruri pe care nu le pot înțelege. As vrea sa îi întreb, însă simt ca pun prea multe întrebări.
           Am continuat drumul însă ceva era ciudat. Nu era drumul înapoi la bloc. Probabil trecusem de el.
           - Unde mergem?..
           - Ai spus ca nu vrei sa vezi oameni zilele astea. Asa ca te ducem altundeva.
            Ma duceau sa stau singura într-o casa? Dar.. Dacă ma urmarea cineva?
            - Te gândești ca poate vei fi urmărită?ma întreabă Masky trăgând un ultim fum din țigară.
             Cum a ghicit? =.=
            - Am făcut sa para ca ești acolo, moarta. Ți-am înlocuit corpul cu o copie.
            - Un manechin?
            - Un om creat în laborator. L-am făcut sa arate exact ca tine ca să creada lumea ca ești moarta.
            Zâmbeam fin, dar nu știam de ce.
            Apoi nimeni nu a mai scos vreun sunet pana când am ajuns în fața unei case părăsite.
            Era foarte foarte veche, decolorata, avea buruieni prin curte și pe acoperiș, iar geamurile îi erau sparte.
             - Ce-i asta? =_=
             - Locul în care vei sta. Hoodie?
             Masky s-a uitat la Hoodie cu subînțeles iar Hoodie a plecat. Ce voiau sa facă?
             - Toby, arata-i casa. Eu fac de mâncare. Dar Ally, nu promit ca va fi vine știe ce. Tot ce pot să-ți fac e un senviș.
             Nu conta. Apreciam gestul și îmi era prea foame ca să fac pretenții. Alex ar fi preferat sa lingă praful de pe mobila dacă ar fi aflat ca urma sa mănânce un sendviș banal.
             Toby mi-a făcut semn sa îl urmez, dându-și masca și ochelarii jos.
             - Camera ta și baia sunt la etaj, îmi spune când urcam scarile.
            In interior, mobila era de stejar dur și vechi si totul era prăfuit și acoperit cu materiale uzate. Prin colturi era plasa de păianjen și podeaua scartaia. Balustrada scărilor avea lipsa niște coloane de lemn uscat.
            Toby a deschis o ușă spre o camera asemănătoare cu cea în care am stat când eram la Liu. Perdelele însă erau subțiri, decolorate și galbene de la timp, și aveau flori rozalii imprimate pe ele. Patul avea lenjeria alba, cu o noptiera prăfuit lângă ea. Geamul era atât de vechi și de murdar încât nu puteam vedea copacii de afara sau cerul portocaliu. Pe jos nu era covor. Iar camera mai avea și un birou plin de hârtii, unele mototolite și altele mâzgălite, ca cele pe care le lipeam in pădure.
             - Baia e lângă ^^ cheamă-ma când ai nevoie de ceva,a mai zis Toby și a ieșit din camera.
             M-am trântit pe pat dar era sa ma inec din cauza norilor de praf ce au ieșit din saltea la impactul corpului meu cu patul. Avea perdele pe care sa le trag noaptea ca să nu mă deranjeze nimic. Iar lenjeria era rupta în unele locuri și puteam sa vad salteaua galbena și veche.
            - E mai bine decât credeam, totuși.  
            Am decis sa inspectez cu atenție după ce îi pun lui Masky niște întrebări.