Eu și Ei - O cauză Pierdută

Capitolul 22

        Liu pleacă la etaj, probabil în camera lui.
     Eu iau o înghițitura de supa. E calda, miroase bine și chiar are gust bun.
      Afara picura. Începe ploaia.
      Cum de sta Liu aici? Singur, în pustietate... De unde ia mâncarea? Și al cui proxy e?
       Iar eu...ma simt atât de dezamăgită de mine... Politia m-a prins dar le-am scăpat printre degete. Dar iată-ma aici, totuși...
     Ma simt atât de singura acum. Unde e Alex? Unde e Rose? Unde e Rider? Mai sunt in viata? Mai sunt liberi? I-au prins?
      Și de ce nu pot sta la conac? Nu înțeleg. Sunt prea multe întrebări. Stiti ca nu îmi plac întrebările...
       Am terminat supa și am strâns masa. Apoi am plecat afara.
      M-am așezat pe pământul arid. Inafara de casa, nu era nimic.
     Cerul e plumburiu, aproape negru de la norii grei, înfumurati. Picăturile reci de ploaie ma lovesc cu asprime.
     Dar ce mai contează?
     Nu mai am nimic acum.
     Chiar nu știu ce sa fac.
     - Ally! Ce cauți afara?!
     Ma întorc cu capul spre ușa. Liu se uita la mine vizibil iritat de prezenta mea afara, în ploaie.
     - Eu... Vreau doar sa stau aici, îi spun sperând ca va pleca.
      El se mai uita puțin la mine și apoi pleacă.
      Ma uit spre cer, dar picăturile îmi lovesc ochii cu putere și o las balta.
      Pământul uscat scoate praf la întâlnirea cu apa. Începe un fel de furtuna - tuna și fulgera.
     Îl aud din nou pe Liu:
     - Treci în casa pana nu te lovesc fulgerele!!
     Îl ascult deși mi-ar plăcea sa mai stau afara. Poate încă puțin...
      Dau sa ma ridic dar îmi dau seama ca ceva ma oprește. Corpul meu nu îi răspunde creierului și rămân țintuita pe pământ cât ploaia uda pana la piele.
      - ALLY!!!!
      Asta e ultimul lucru pe care l-am auzit înainte sa ma lovească fulgerul.

  §§§§§ 3 luni mai târziu §§§§§
     
    
   Ma doare capul îngrozitor. Îmi deschid ochii.
   - H-Hoodie?...
   Cum a apărut Hoodie aici? Și de ce e aici?
   Ochii ma ustura și îi închid imediat.
    - Mi-au spus ca te-a lovit fulgerul.
    - "Mi-au"? spun tot cu ochii închiși. E doar Liu aici.
    - Doar Liu era de față.
    - Oh...Cum e la conac? Unde sunt ceilalți?
    Îmi deschid ochii care s-au obișnuit cu lumina.
     - N-am putut să o  găsim pe Rose. Pe Alex l-am găsit aproape mort la un lac din pădure și -...
    - ȘTIU LACUL ALA!!! Era o vrăjitoare pe acolo! M-a urmărit pana am ajuns la conac.
     - Și de ce nu ai spus?!
     - Nu știu... Oricum, cu Rider ce s-a întâmplat?
     - Rider încă omora oameni când l-am găsit. Era murdar și plin de răni.
     - Și acum pot sa ma întorc la conac?
     - Da. Slenderman a avut grija de politie și martori. Le-a șters memoria. Acum nimeni nu știe ce s-a întâmplat inafara de noi.
     - Yeeeey, spun eu fericita dar fără energie.
     Arunc o privire la corpul meu. Nu par sa fi fost lovita de fulger.
     - Cum de încă sunt în viața?
     - Ești nepoata lui Slenderman. Una dintre puterile tale supranaturale e regenerarea.
      Hoodie se mai uita puțin la mine cu mâinile în sân.
    - Faci numai prostii...hai acasă.
    ÎI zâmbesc amuzata.
    - Și cum vom ajunge acasă, Sherlock?
    - Cu mașina, îmi spune. Hai, ridică-te. Doar nu te iau în brate.
     Ma ridic cu greu și simt cum amețesc. Hoodie se uita la mine pregătit sa ma ajute în caz de ceva însă reușesc sa pășesc.
      Ieșim din casa și nu vad nicio mașina. Hoodie îmi spune ca e parcata în spate. Mașina nu e chiar mașina... Adică e o dubita veche și ruginita.
     - Sigur nu se dezasamblează pe drum? îl întreb.
     - Nu promit nimic, spune Hoodie. Urca dacă vrei sa ajungi acasă. Dar în spate.
     Ma urc pe bancheta din spate. În interior e curat. Hoodie pornește motorul și își aprinde o țigară 🚬. Tot fumul se împrăștie în mașina și îmi vine sa tușesc, dar ma abțin.
     Ma întind.
  - Cât durează? îl întreb.
  - Imediat ce ajungem la bariera te anunț.
  - Bariera?
  - Da. Lumea lui Zalgo și lumea lui Slenderman sunt despărțite cu o barieră. Dacă trecem de bariera ajungem în pădure.
  - Cine e Zalgo?
  - E printul Iadului și cel mai mare dușman al bunicului tău. Deține criminali printre care și Liu.
  Deci Liu e proxy-ul lui Zalgo.
  - Și dacă sunt dușmani atunci eu de ce am stat la Liu?
  - Pentru ca Liu e singurul în care are încrederea ca nu îți face rău. Dacă te-am fi lăsat cu alți criminali cine știe cum ai fi fost acum.
    Moarta, cel mai probabil.
  - Înțeleg, spun eu.
  Acum ce se va întâmpla cu viata mea? Îmi plăcea la Liu. Era liniște și nu ma simțeam prinsa între criminali. Sper sa o găsim pe Rose. Sper ca Alex și Rider sa fie bine.
          Și am adormit sperând.