Eu și Ei - O cauză Pierdută

Capitolul 18

        Zilele se topesc și începe sa vina, tot mai repede, iarna. Nu mi-a plăcut niciodată iarna. Niciodată.
         Mi-e tot mai somn și ma simt tot mai moleșita. Ann spune ca am lipsuri - calciu, fier, magneziu. Dar nimeni nu se poate ocupa de asta. Nimănui nu îi pasa.
           Nu pot să dorm. Mi-e somn dar nu pot adormi. Îmi țiuie mereu urechile. Tremur. Și, ca niște șanțuri adânci cu negura, sub ochii mei se formează cearcăne.
          Arat tot mai rău. Tot mai bătrână. Încep să îmi apară fire albe. Ce-i cu îmbătrânirea asta brusca? Am doar 13 ani!
         E tot mai greu.
         Dar mă descurc. N-am avut nevoie de nimeni. Bine, poate au fost 2 persoane. Dar le-am pierdut pe amândouă.
          Ce nu știe lumea despre mine e că, în ciuda faptului că îmi doresc afecțiune și iubire mai mult ca orice, dacă mi s-ar oferi lucrurile astea, le-aș refuza categoric.
        Acum sunt un criminal.
        Nu merit. Nu merit o familie și sansa la iubire. Nu merit nimic.
        Nici viața și nici aerul pe care îl respir.
         Oamenii au fost mereu reci cu mine. Mi-am pierdut speranțele și visurile mele s-au năruit. Dar... Asta nu contează.
      Sunt obișnuită cu ghinionul.
      E o parte din viata mea.
      Nu îmi place iarna pentru ca e frig și ninge. Dacă s-ar întuneca atât de repede tot anul aș fi foarte bucuroasa. Dar tot ce pot să fac iarna e să mă antrenez și, ocezional, să ucid.
     Ce viata!
     Va vine să credeți pana unde am ajuns? Acum îmi spun povestea. În capul meu. O narațiune la persoana I. Pare ciudat. Pare.
       Ma întreb ce boli nedescoperite mai am. Omor de placere? Sau e doar frustrare? Sau doar senzatia falsa de placere? Ma simt vinovata când omor oameni care chiar par de treaba. Dar nu îmi aleg singura țintele acelea. Stapanul  știe foarte bine de ce ne pune sa îi ucidem.
     Iar eu nu ma pot baga.
    Am un respect imens pentru el. În primul rand, pentru ca e bunicul meu, iar eu mereu am avut o mare admirație pentru bătrâni. În al doilea rand, pentru ca e Slenderman, adică... Mai e nevoie sa explic? Și în al treilea rand, pentru ca are atât de multă grijă cu noi. Nu doar cu mine. Cu noi 4. Pentru că îi pasă. Deși pare dubios ca lui Slenderman să îi pese. Mai ales că nimeni nu îl poate învinge și, cu doar un gest din deget, ne poate aduce sfârșitul tuturor.
      Azi am primit ordin sa îmi curat armele.
      În fine.
      Sângele se duce greu dar le-am făcut luna.
       Ador să mă uit la armele mele pline de sânge. Ma face mai încrezătoare. Când le văd atât de înroșite am o senzație deosebită. Mă simt de parcă am o experiență de-o viață.
      Poate chiar am una.
      Dar mă face să mă gândesc că sunt de neoprit. Și mă ajută.
      Poate că... Sa fii criminal e o.. Arta? Poate. De ce atât de mult "poate"? Pot spune și altceva.
      În momentul ăsta îmi curat pistolul. Nu știu de ce am nevoie de arme când am magie neagră. De fapt, cred că îmi place mai mult calea armelor.
     Ușa se trântește de perete.
     - Ce-i cu tine?
     Lj nu pare prea încântat.
     - Unul dintre voi mi-a mâncat borcanul de Nuttela.
      Mijeste ochii suspicios.
      - Ci cu tini waaai! Ca noua numa' la Nuttela cre'ca ne sta capu'!
      Rider are dreptate. Am fost ocupați cu armele și nimeni nu a ieșit din camera azi.
      - A da? Deci nu l-a mâncat nimeni?
        Ne uitam unii la alții. Rider are țigara în gura ca un mafiot de la coltul străzii.
      - Hai ieși, ca n-avem savarine, spune Alex plictisit.
      - Bine, zice Lj ca și cum nu i-ar pasa ca niște copii de 13 ani tocmai l-au luat peste picior. Dar chestia aia era pentru brioșele mele. Și era otrăvită.
     Si iese trântind ușa.
     - Dacă era unu' de la etaj?
     - Sper doar să fie bine, spune Rose timida și îngrijorată pentru soarta unor copii criminali.
        Alex se uită ciudat la Rose de obicei. E privirea aia a băieților gen "o vreau p-asta soția mea".
        Rider observă privirea lui și se uită la mine pe furiș, cu un zâmbet până la urechi.
       Îi zambesc cu Sens.
       Amândoi ne-am găsit un OTP.
      

-----------după o ora --------------

     Armele noastre stau curate în dulăpior. Uniformele sunt la curățat și acum ne uitam la măști. Vrem sa ne dam seama dacă merite curatate.
     - Nu, nu merita, ne spune Alex după ce îmi citește gândurile.
     - Arata mai creepy murdare de sânge.
     - Eu nu am o masca, ne spune Rose cu vocea ei de înger obligat sa fie criminal.
     - Ma intreb de ce te mai țin în viata, șoptește Rider ca sa aud doar eu.
      Uneori Rider are mai multa logica decât credeam. O data am auzit discuții despre el, intre criminali. Singurul lucru pe care l-am înțeles a fost "un geniu psihopat".
      Deci Rider n-a scăpat de boală.
      Huh.
     - Deci ce facem?
     - Ne uităm la Gumball, spun Alex și Rider în tandem.
     Se înțeleg foarte bine.
     Ma bucur.
     Rider fuge pe pat și aprinde televizorul. Alex pleacă la bucătărie, sa aducă niște gustări. Sarcina de a desena paginile pentru pădure ne revine mie și lui Rose. Băieții nu prea fac asta pentru ca sunt neatenți și de plictisesc repede.
      Se aud doar vocile de la televizor. E o liniște eterna. Alex și Rider stau încremeniți pe paturile lor, fără sa își dezlipească ochii de la desenul animat.
        Dacă va întrebați cum de Rider și Alex se uita la Gumball de fiecare data când deschid televizorul, ei bine aflați ca îl vizionează pe Netflix.
       Ma bucur ca încă au minte de copil. Sa te maturizezi complet la o vârstă frageda nu prea face bine nimănui.
       Rose e foarte plăpânda și nu vrea sa deranjeze pe nimeni. Poate de asta s-a îndrăgostit Alex de ea. Mi se pare un cuplu foarte drăguț 😊. Dacă o sa formeze vreodată un cuplu.
      Sper sa o facă.