Eu și Ei - O cauză Pierdută

Capitolul 16

E cald afara. Păsările ciripesc voioase printre ramurile însângerate ale copacilor. Totul e atât de liniștit...
Ma gândesc din nou la Julian și la cât de oarba eram. Cu el, realitatea grea a vieții parca se indulcea de un infinit de ori. Eram oarba durerii și singurătății.
Stau pe iarba și aștept sa mi se aduca geamanul. Poate ca va scăpa. Poate ca va scăpa și va anunța politia unde sa ne găsească. Sau poate ca defapt nu va face asta. Cine știe? Sunt multe posibilități și chiar nu știu la ce sa ma astept de la el.
De fiecare data când intru în mesagerie și dau la conversații cu prietenii sau familia mea, mi se închide aplicația. N-au încredere în mine. Și dacă as trimite un mesaj, ce as putea spune? "Bună mama, vezi ca m-au luat niște criminali la ei acasă, da' nu-ți face griji, nu e ca și cum as deveni și eu una. Chair dacă sunt".
Mi-ar plăcea sa revin la viata mea normala. Chiar dacă m-aș întoarce la școală. Poate ca pana și la școală e mai bine. Sau poate ca îmi convine aici.
- Hei, de ce stai singura?
Rose îmi pune blând mana pe umăr și apoi se așează și ea pe iarba, lângă mine.
Amândouă ne uităm la soarele care vrea sa apună printre copaci.
- Ești trista? ma întreabă ea.
- Nu, spun eu indiferent. Doar ma gândesc la o serie de lucruri care s-ar putea întâmpla.
- Voiam sa vorbim puțin. Despre...
Face o mica pauza.
- Despre tine, continua ea.
- Despre mine? Nu-i nimic interesant de spus.
- Dacă nu vrei, nu trebuie sa spui nimic, zice ea senina.
Poate ca ar trebui să-i spui ceva.
Ma gândesc puțin. Mo are dreptate. Doar ca acum, Mo nu mai e o voce în cap. E conștiința.
- Nu Rose, e în regula. Ce vrei sa știi?
- Ma gândeam ca poate ai tu vreun subiect.
Rasuflu.
- Uneori îmi vad viata fără scop. De parca as face umbra Pământului. As vrea sa ma intorc în timp. As vrea sa retrăiesc o vara. As vrea sa fi știut ca ma iubește și sa îi fi spus "te iubesc". As vrea sa îmi fi dat seama mai din timp ce și cum sunt. Ideea e... Ca am pierdut totul. Acum s-a terminat. Nu o pot lua de la capăt. Nu mai e aceeași poveste de iubire infinita, e o poveste plictisitoare. Pe care o trăiesc în fiecare zi de când a început școala și pana acum. Am stat o vara întreaga cu o persoana străină de mine, care ma iubea. Iar eu nu știam. Și când am aflat, lucrurile s-au schimbat. În rau. Dar... Pana la urma destinul e destin. Dacă asa a vrut Domnul sa se întâmple, nu pot face nimic în sensul asta. Și nu pot da timpul înapoi. Asa ca sunt blocata în trecut.
Rose pare sa îmi înțeleagă cumva durerea. Dar adevărul e ca nu va înțelege niciodată pe deplin. Nu era vorba de Julian. Era o vara din a doua mea viata. I vara frumoasa urmata de o toamna sângeroasă.
- Eu... Am crezut întotdeauna ca ești o persoana rea. Mi se păreai rece și... Îmi era frica de tine.
- Sunt o persoana oribila, Rose. Îți faci rau dacă stai cu mine.
- Ally, tu....
Privirile noastre s-au întâlnit. As fi putut exploda în lacrimi Gândindu-mă la vara aceea. Și la ce s-a transformat mai târziu.
Poate dacă știam... Dacă știam... Dacă știam...
Rose a văzut ca ochii mei îmi sunt înlăcrimați. Dar n-am sa plâng. Nu, nu și de data asta. Nu mai sunt psihopata, dar chiar m-am saturat de sentimente.
CEL puțin, cred ca nu sunt psihopata.
Rose a părăsit ideea de a-mi spune ceva. Poate ca e mai bine asa. Se ridica și pleacă. Dar înainte vad în coada ochiului ca îmi arunca o privire îngrijorată și apoi pleacă puțin dezamăgită.
Poate ca de fapt, în tot timpul asta, nu Julian era cel de care îmi era dor. Dar acum știu un singur lucru: vara îmi va aduce mereu un sentiment de melancolie și de trsitete, oricât de puternica as fi.
Cred ca am sa apuc vara. Pana la urma, ce s-ar putea întâmpla? Ma întind pe iarba grasa și ma uit la cerul aproape portocaliu.

~~~~~~~~o ora mai tarziu~~~~~~~~

Ally! Ally, trezește-te! ALLY!
Ma ridic de pe pământul rece foarte confuza. Și dau cu ochii de el.
- Arăți groaznic, îi spun.
- Nu-i ceva nou, imi răspunde. Tu arăți de 1000 de ori mai rău.
- Măcar eu am o scuza. Când ai ajuns?
- Acum un minut. Am întrebat de tine și unu' dintre ei mi-a zis ca dormi afara.
- Bruh, dormeam atât de bine T-T
- Da? Atunci ma bucur ca te-am trezit.
- -_-
- Pai...mi-a fost puțin dor de tine...
- HA! Cea mai buna gluma din lume, hahaha!
Chiar crede ca nu știu ca ma minte? Niciodată nu m-a suportat.
- Ally, spune el serios (ceea ce ma îngrijorează), mie chiar mi-a fost dor de tine.
Oh...
-... Eu... Nu credeam ca ai sa fii în stare sa ma minți in halul asta.
Știu ca nu glumește, dar parca ceva ma oprește din a crede ca vorbește pe bune.
Da' poate vorbește pe rele.
...
Își da ochii peste cap exasperat.
Alex e un actor bun. Ar putea sa se prefacă ca plânge la înmormântarea mea și tuturor li s-ar frânge inima sa vadă cât de "trsit" e.
- Te cautam. Noi toți te cautam. Și tu erai atât de departe. De ce mi-ai ascuns atât de multe? Viata anterioara? Semnul?
- N-aș fi rezolvat nimic. În plus, trebuia sa țin totul secret.
Alex nu e un băiat rău. E cald, doar ca pare foarte ignorant și dur. Poate ca doar încearcă sa nu se lase rănit. Și sa bage frica în alții ca să meargă liniștit pe strada.
Oh, și e mai înalt decât mine.
Asta mereu mi s-a părut tortura curata pentru mine.
M-am întins din nou pe iarba. Soarele încă n-a apus de tot. Încă pot sa ma gândesc la ce viata plictisitoare am. E o carte pe wattpad. Însa ea descrie o viata.
Alex se întinde lângă mine. Îi simt căldura corpului. Căldura unui alt om. Uitasem cum e.
- Ai fost mereu o Stana de piatra, îmi spune. Mereu ai crezut ca lumea are ceva cu tine și ca ești o persoană oribila. Și asta nu e adevărat. Poate ca n-ai primit cata afecțiune îți trebuie sa fii calda. Uneori voiam sa te îmbrățișez pentru ca îmi păreai singura și trista. Dar poate ca m-ai fi împins la o parte.
Și-a întors ochii verzi și strălucitori spre mine. Însă privirile noastre nu s-au întâlnit.
- Îti dai seama ca ești sora mea și te iubesc, da?
- Și eu te iubesc, spun într-un sfârșit. Doar ca nu știu sa o arat.
- Nici eu, răspunde el și se uita înapoi la cer.
- Ati terminat? Se face întuneric și aveți treaba.
- Ah hai maaaa....
Hoodie sta rezemat de gard.
- Eu voiam sa dorm, spun și eu. Deși probabil ca n-am sa mai pot.
- Ally, tu dormi noaptea. Doar ca nu-ți dai seama. Te trezești din câte un vis cu dureri de cap, iei o pastila și te culci la loc.
- *poker face* DA' TU DE UNDE ȘTII??
- Ma uit la tine când dormi? Toți facem asta. Facem cu rândul. Trebuie sa va supraveghem noaptea în caz de ceva.
- Deci eu ce fac aici? întreabă Alex.
- Duci tradiția familiei mai departe. Ar trebui sa afli ceva foarte important înainte sa pleci. Dar nu eu sunt responsabil sa spun asta.
- Hoodie, pot Sa te întreb ceva? spun eu.
- Depinde.
- Ai răpit vreodată o fata pentru ca ti-a spus Slendy și apoi te-ai îndrăgostit de ea deși la început credeai ca e o răsfățata?
-...
- Am sa iau asta drept un "da", spun și ma ridic sa plec. Hai Alex.
Mereu am vrut sa îl întreb asta.
- Unde mergem? ma întreabă Frate-miu.
Și brusc totul se transforma și ne trezim în garderoba.
Probabil Slendy ne-a teleportat ca Alex sa se îmbrace.
- Asta, spun eu, este garderoba. Ai uniforma acolo, îi arat eu un manechin. Și mai ai și arme.
- Stai... Eu chiar devin un criminal? Adică... Am emotii...bine, nu chiar emoții, dar mi-e puțin... Frica...
- De ce? Pana la urma tu ești călăul.
Ma întorc și Slendy ma teleporteaza in biroul lui. Aceeași senzație stranie de care nu pot scăpa.
- Nu știu dacă e pregătit, îmi spune el.
- Poate ca dacă i-aș spune ar capăta încredere, sugerez eu.
- Nu știu, nu am și abilitatea de a vedea în viitor. Ideea e, Ally, ca îți vor apărea grețurile. Asta ar trebui sa te stimuleze.
- Ceeee??? Dar eu îmi fac treaba!
- Preferi sa fii drogata pana la moarte?
- Deci când încep grețurile?
- Acum.
Ma ia amețeala mai tare decât credeam. N-am fost pregătită. M-a luat prin surprindere. Aud doar vajaieli. Printre ele și urlete, de parca niște oameni ar fi torturati. Am iluzii? Pentru ca Totul se colorează în rosu și devine din ce în ce mai creepy. Cadavre măcelărite pe jos, adulți fără membre și fete arse, sânge și organe. Eu nu sunt o psihopata. Nu, nu și de data asta. Dar pot face oamenii sa o creadă. Pot sa ma chinui sa fac ca imaginea asta sa devina un vis dulce și frumos. Însă nu pot sa-i protejez pe alții de ea când eu sunt cea care o creează.