Eu și Ei - O cauză Pierdută

Capitolul 12

      - A-aau...
      Sunt pe scaunul unde am fost drogata prima data. Pe Rose o doare și face întotdeauna "au". O doare mana. O doare semnul.
       Îmi amintesc atât de multe acum. Eliza, spitalul, Rider, Julian, ei trei, Slenderman, desenele, vocea, pastilele.... Parca... Mi-e dor... De tot jocul ala... De....adca...erau vremuri... Bune...
         Închid ochii. Când îi deschid  tresar. E... O femeie ciudata, cu par rosu, îmbrăcată într-o rochie neagra și mulata de asistenta. Parul puțin ondulat îi acoperă un ochi. Pare făcută parca din mai multe piese de om, cusute între ele. Are mănuși negre, din piele, pana aproape de umeri și sta cu mâinile în sân. Pare foarte frumoasa. Dar e înfricoșătoare.
         Brusc, de după ea, apare un băiat pe care îl recunosc din prima. E Rider.
         - E-eu... Eu... Rider?...
         - Bine te-am regăsit, Ally.
         - D-dar... Cum?... Cum?! De ce, când?
         - E randul tău, Ally, îmi spune Hoodie și vine sa îmi injecteze drogurile.
         - Hoodie...
         - Da, Ally.
         - Ce e asta?...
         - O substanță.
         - Și asta ce îmi face?...
         - Multe lucruri in favoarea lui Slenderman. Nimic care ti-ar face bine mintal, răspunde Masky.
          - Fizic, te face mai puternica și mai rapida. Psihic, ar fi trebuit sa fii leguma de mult timp. E foarte ciudat ca încă mai gândești rațional, răspunde și Hoodie.
          Ma uit puțin la Rose. Săraca doarme cu capul în piept. Toby o ia în brate în stilul mireasa și pleacă din camera dar înainte... O săruta tandru pe cap???? Ok Toby, dacă te prinde Ej...
          Eu îmi primesc porția de droguri dar nu mi se întâmplă nimic. Femeia ciudata se așează pe un scaun de la o masa și își soarbe puțin din ceașca cu cafea. Apoi începe sa scrie ceva pe o fisa.
          Rider se așează pe un pat ciudat de spital și da din picioare ca un copil.
          - Nu simți nimic? ma întreabă Hoodie surprins.
          - Nu.
          - Mărește doza, spune Masky.
          - Nu pot sa-i fac nimic fără sa primesc acord.
          - Da, asta e adevărat. Dar de ce nu ai primi acord în cazul asta?
          - Nu știu. Ma duc sa îl caut.
          Hoodie iese din camera și apare Toby.
          - Toby, Rider, Ann, ieșiți puțin,spune Masky.
          Acea "Ann" ridica o spranceana dar se conformează. Rider se uita puțin la mine și iese și el.
          Masky vine spre mine usor.
         - Niciodată nu mi-au plăcut copiii, șoptește el ca pentru sine.
        E încă departe de mine. Se oprește într-un loc.
        - Cât îți amintești din... Viata anterioara?
        - Julian..., spun eu.
        Masky pufnește nemulțumit.
        - Julian! Totul tine de el? Ce e asa special la băiatul ala? Oricum nici măcar nu te mai gândești la el.
         - De unde știi tu ce simt eu? Sau ce gândesc și ce cred? Poate ca în tot timpul asta am plans în pumni pentru faptul ca nu îl am lângă mine! M-ați luat din nou de lângă familia mea!
          - Nu chiar, spune el înfricoșător. Avem mulți oaspeți pe care îi așteptăm. Asta e doar începutul.
          - Începutul...? Pentru ce?
          - Pentru voi. Cu Rider, sunteți trei și formați un trio. Maine e ziua în care veți deveni cunoscuți.
          - Un trio? spun eu aproape râzând. Și cum ne vom nuumi, cei trei criminali?
          - Nu. Voi veți fi "Crucea Intoarsa". Și veți fi sub controlul nostru.
          Hoodie întra pe ușa împreună cu Rider, Toby și Ann.
          - Bine Ally, poți sa pleci.
          Ma ridic de pe scaun și ies pe ușa dar Habarn-am pe unde trebuie sa merg. Pentru ca pare ca am ajuns într-un fel de hol lung și întunecat. Și seamănă cu un... Stai asa, recunosc holul asta! Asta e spitalul în care am stat eu și Rider!
         - Ally! se aude o voce cunoscuta.
         Îmi amintesc aceasta voce atât de limpede! Asta e... Eliza!
        Ma uit în spate și vad femeia ciudata.
        - Ally... E timpul sa îți iei pastilele, spune ea și se topește.
        Totul devine alb în jur și se înnegrește în câteva secunde. Apoi ceva pune mana pe fruntea mea, și când îmi deschid ochii îl vad pe Slenderman, cu o gura uriașă, cu colți roșii de sânge, scuipând ceva negru.

~~~~~~~~~~~~§§§§~~~~~~~~~

Ally... Ally... Ally!
     
         Ma tresezc brusc. În jurul patului sunt Rose și Rider.
        - Al-...a, te-ai trezit, spune Rider. Ia asta pe tine, avem multă treaba în noaptea asta, spune el arătând spre usa dulapului meu.
         Stau ei ma opresc. Ce se întâmplă? Ce s-a întâmplat?
         - C-cum...am ajuns... Aici?...
         - Ai leșinat, răspunde Rose.
         Îmi pun mana la frunte și observ ca sunt foarte foarte rece.
         Ma uit în jur dar totul se învârte.
          - Nu cred ca e o idee buna sa vina și Ally, îi spune Rose lui Rider.
          - Asta e grav, pentru ca nu le pasa. Acum... Ceva timp, când eram eu, Ally și încă un băiat aici-...
         -... Julian,spun eu sfarsita.
         - Asa, când eram noi trei aici, nimănui nu îi pasa cum ne simțeam. Nu cred ca s-a schimbat ceva de atunci.
         - Vreau sa mor, pot sa mor? spun eu.
         - Sa mori? De ce ai vrea sa mori?
         E vocea lui Toby, care sta pe masa.
          - De ce stai pe masa?! întreaba Rose.
          - Am venit pe geam. În orice caz, nu poti muri acum. Ai murit o data. Du-te și îmbracă-te.
          - OOOOOOOFFFF....
          - Hei, și mie îmi e lene, dacă te ajuta cu ceva.
          - Nu prea, spun eu.
          Ma duc la dulap și îmi iau costumul. E... O salopeta cu mâneci, tip tunica, neagra, vaporoasa, cu multe catarame, care e larga și sta bine pe corp. Și mai am și masca de gaze. Mersi de katană. Și de bocanci. Și de mănuși.
          Ma duc în baie și ma schimb.
  
    ~~~~~~după 3 ore ~~~~~~

       - E bine, Rose, e bine.
       Hoodie e un profesor cald. Nu putem spune același lucru și despre domnul Nu-faci-nimic-bine, care întotdeauna are ceva de comentat. Toby e cam creepy ca profesor dar are o minte de copil și ne înțelege. Singurul care nu primește niciodată observații e Rider.
         Nu spun ca eu as primi observații des. Dar nu ma simt bine când sunt și ei cu noi.
         Rose e foarte sperioasa. Ei spun ca asta e recompensat cu hotărârea ei. Ei cred ca sunt foarte serioasa si nu îmi place sa greșesc. Ei bine, nu îi pot contrazice.