Eu și Ei - O cauză Pierdută

Capitolul 6

       Zilele trec în fuga pe lângă mine iar semnul îmi tot apare. Cat timp am sare la mine pot scăpa de el doua zile.
       Alex e tot mai curios și tot mai banuitaor în legătură cu el. A aflat de Julian. Dar nu a aflat de mine. E foarte greu sa ții secret ceva care poate ieși oricând la iveala, care poate ridica milioane de semne de întrebare ori de exclamare și care te trage în uriașă gaura a iadului, din care nu mai poți scăpa.
          Ma uit pe fereastra gândindu-mă la cum ma supravegheau. Ei. Cu siguranță ne vom întâlni din nou. Și poate va fi la fel, ori poate ma vor omorî. De data asta pot fi victima, nu aliatul.
           Stelele sclipesc rece de pe cerul negru. E noapte. E noapte și e frig.
           Brusc vad ceva strecurandu-se fantomatic printre case, care îmi captează atenția.
           - Ne-am sincronizat, se pare, cu gândurile tale.
           Vocea asta...
            Îmi întorc brusc capul și îi văd. Doar doi. Probabil Toby e cel care mergea printre case.
           - Ce căutați aici?! Măcar dacă nu ar fi și Alex! șoptesc eu cumva țipând.
           - Nu ar trebui sa îți faci griji pentru asta, spune Hoodie și se apropie de mine.
           Ma apuca de încheietura mâinilor unindu-le cu una de a lui și cu cealaltă mana acoperindu-mi gura. Masky vine în graba și ma înțeapă în gat cu o seringă, eu adormind pe loc...

............. După trei ore..............

       Ma trezesc legata de un scaun. E Toby în fata mea. Ma încrunt la el semnificativ.
       - Nu, n-am să-ți dau drumul, spune el. Oricum nu vei muri. Încă o data.
       Accentuând "încă o data" Toby se încrunta și el.
       - Credeam ca ești mai puternica, continua el. Credeam ca nu te vei lasă prinsa. Ma rog, ai murit "în glorie", dar asta nu e o scuza. Nimeni nu face ce vrea, Ally. Te înțeleg cumva,  în locul tau as fi făcut la fel. Dar asta nu schimba lucrurile.
        Având gura libera îl întreb înfricoșător :
       - De ce eu? Unde e Julian și de ce trebuie sa mai trec o data prin asta? Sau mai bine spus... sa trecem...
         - Nu tine de mine, răspunde el. Trebuie doar sa te supraveghez pana îți vei primi supra-doza.
          Ce? Stai asa, e rândul meu sa intervin. Ce supra-doza?
          Probabil vor sa ma drogheze!
          Fac ochii mari și apoi îmi cobor capul în pământ. Lacrimile îmi curg șiroaie pe obraji.
         - A, nu plânge, spune Toby. Nu tu vei suferi. Nu va suferi nimeni. Julian e bine.
         Cum criminalii ucid presupun ca nu au inima. Asta a fost o fraza de umplutura. Asta a fost strategic. Toby nu e atât de prost încât sa o spună din proprie inițiativa. Iar eu nu sunt atât de proasta ca să îl cred.
         Îmi închid ochii și aștept în liniște ca viata mea sa o ia razna de tot, încă o data, de data asta cu siguranță pentru totdeauna.