Eu și Ei - O cauză Pierdută

Capitolul 30

       Asa ca am coborât frumușel la parter,in bucătărie. Masky stătea pe scaun și fuma alta țigară. M-am uitat la sendvisul făcut de el. Probabil și-a dat mult interesul..dar a ieșit cam chinuit. Totuși apreciam mult efortul și ma simțeam jenant ca a trebuit sa își ia din timp sa facă asta.
             M-am așezat pe scaun.
          - Întrebări? mi-a spus el cu fața în jos, la o bucata de ziar.
          - Da. Ce facem cu hainele mele?
          - L-am trimis pe Toby sa le aducă.
          - oh.. Și atunci unde e Hoodie?
          - S-a dus sa ardă magazinul.
          - Și mai am o întrebare... Eu... A cui eleva sunt?
         Atunci Masky și-a ridicat privirea. Puteam sa îi văd un singur ochi, pentru ca avea masca pe o parte.
         - Tu ce crezi?
         - Nu știu... Poate sunt propria mea eleva. Dar oficial...      Nu știu ce sa cred.
         Masky mi-a aruncat o privire ceva mai prietenoasa.
         - Ești eleva mea, Ally.
         -... Serios? Și de ce nu mi-ai spus?
         - Dar știai deja.
         Adevărul e ca mereu am avut impresia ca Masky e profesorul meu, dar nu știam sigur.
          - Nu știam dacă e corect.
          Masky a tras un fum din țigară.
          - Pai acum știi.
          - Rider are profesor?
          - Pe Hoodie.
          WOAH, la asta nu m-am așteptat..
          - Și Alex?
          - Slenderman. Deși nu vad de ce ar avea nevoie de un profesor. Îl moștenește mai bine decât o face tatal vostru.
          - Tata are genele lui Slenderman??
          - E fiul lui. Tu ce crezi.
          Masky s-a uitat la ceasul de la mana.
         - Ai treaba în 2 ore. Mănâncă și pregătește-te.
         Desigur... Misiunea. Trebuia sa găsesc fluturele și sa aflu ce era cu Alex.
          Eu am început sa mănânc iar Masky și-a luat bricheta și  pachetul de țigări și a plecat. Nu-mi plăcea sa rămân singura dar ma obișnuisem. După ce am mâncat, am inspectat mai atent casa. Era doar o casa veche, atâta tot. Nimic interesant. Însă straturile de praf îmi iritau nasul și strănutam des.
             Toby a ajuns într-un sfert de ora cu hainele mele (adică vreo 5 salopete de uniforma, lenjeria intima și niște haine normale, de purtat când nu am treaba) și lucurirle mele de la baie și..de peste tot din apartament.
            - Toby...nu îți pare tău de Drew? l-am întrebat după ce i-am mulțumit.
           El și-a tras sufletul cu mâinile în sold.
         - Ba sigur ca îmi pare rău. Și as putea sa îl răzbun foarte ușor dacă nu ai avea misiunea asta.
           - Dar Slenderman ar putea sa îl readucă la viata, nu-i asa?
          Toby a făcut o scurta pauza, gânditor.
          - Ei bine Slenderman nu face chestii de-astea cu elevii noștri.. Și oricum e prea târziu. Hoodie a ars magazinul cu tot cu Drew în el.
            Toby și-a schimbat starea rapid. Acum era mult mai trist. A oftat și a plecat și el.
            Mi-am luat lucrurile în camera și le-am așezat repede unde le era locul. Toby luase strictul necesar, pentru ca o data ce terminasem misiunea, ma întorceam în apartament și apoi, la conac.
        .... Sper....
         Mi-am facut un dus. Și nu m-am putut abține sa nu ma gândesc la Julian... Oare a uitat de mine? Cred ca...cred ca a uitat. Și e mai bine asa. Oricum reîntâlnirea noastră a fost brusca... Acum ca ma gândesc mai bine, a fost chiar ciudat..
          Am scuturat capul ca să fac gândurile sa plece. Și după ce m-am schimbat, m-am întins în pat. Nu știu cât timp mai aveam liber. Se insera. Îmi voiam telefonul înapoi. Mama și tata cu siguranță m-au bombardat cu mesaje și apeluri. Îmi era dor de părinții mei, ce-i drept.. Îmi era dor de vechea viata. Chiar și de cea anterioara. Dar nu pot da timpul înapoi.
          Am încercat sa îmi găsesc de lucru antrenând-ma în curtea din spate. O curte neîngrijită, unde iarba abia creștea pe pământul uscat și tare, iar copacii erau morți. Creșteau câteva flori sălbatice. Totul era în paragina. Exact ca mine.
          După ce am aproximat ora, am auzit clopotele bisericii. Era ora 8. Trebuia sa acționez.
          Mi-am ascuțit bine katana și mi-am luat un ghiozdanel în care am pus arme, spray paralizant, gaz halucinant și otrăvitor, otravă lichida și pudra, trusa medicala si o sticla de apa. Harta o țineam în mana, cu creionul între degete, marcând locurile în care am fost și în care voi încerca să ajung.
           Problema era ca fluturele nu îmi dăduse niciun indiciu despre unde ar putea fi. Asa ca trebuia sa o caut prin tot orașul. Poate era la vânătoare, convinsa ca eu murisem. Și sunt sigura ca era mai credibil dacă văzuse magazinul ars. Puteam doar sa sper ca prăda case sau omora oameni.
            Dar eu am dat peste ea la un garaj. De ce toate intalnirile mele sunt asa bruste?
            Trecuse ceva timp pana am descoperit acel garaj plin de graffiti. Ușa lui era pe un sfert deschisă și ieșea o lumina slaba de sub ea. Am ascultat atent, sa aud voci. Dar cum nu era nimeni, am decis sa arunc bomba de gaz otrăvitor pe sub ușa. Înainte sa o fac, am tras o privire, pe furiș.
          Am văzut o silueta de fata, cu spatele la mine, care se uita la televizor, la știri.

"[după încă 2 cazuri] Au trecut luni bune iar Ally și Alex Graveyard încă nu au fost găsiți. Mai multe persoane susțin ca i-au văzut prin oraș în diferite găști și grupuri, însă nu exista dovezi. De asemenea, raportam și ca dispar tot mai multe persoane, majoritatea cu vârstele cuprinse între 10 și 16 ani. Nu sunt urme de crima sau de răpire, iar criminaliștii presupun ca este vorba de fuga de acasă. Vom arata mai multe poze cu persoanele dispărute, rugându-vă sa anunțați imediat politia în cazul în care ați găsit pe cineva "
 
         - Heh...Ally Graveyard.. E moarta.
          Era vocea ei.
         - Iar fratele ei patetic nu mai are nici el mult...
        Dacă Alex era într-adevăr viu, atunci nu trebuia sa o omor înainte sa îmi spună ce a făcut și de ce. Am aruncat bomba de gaz halucinant, de la care putea lesina înainte sa își dea seama ce se întâmplă. M-am îndepărtat de garaj cât am putut de mult și mi-am pus masca pe fata, așteptând mult sa intru. Trebuia sa fiu sigura ca lesinase. Dupa ce am intrat, am inchis usa garajului si m-am aplecat sa o leg. Trebuia sa o duc acasa, sa o imobilizez si apoi sa o chinui pana imi spune tot . Speram sa nu ma prinda vreun elev si aveam nevoie de ajutor sa o car. Dar cum nu era nimeni care sa ma ajute, am pus-o pe un ciolofan si am inceput sa o tarasc.
            Drumul a fost atat de greu si anevoios incat , ajunsa acasa, m-am izbit pe pat . Trebuia sa leg Fluturele dar ma dureau prea mult muschii. Si totusi..parca a fost prea usor. Cum am gasit-o atat de rapid? Si cum de nu m-am intalnit cu nimeni?
           Poate e doar talentul meu de a fi paranoica. Sau poate...poate nu.
          Poate ca ei m-au ajutat.
          Poate ca se poarta asa doar pentru ca le e frica de Slenderman.
          Poate ca Alex e de fapt in viata si o duce perfect la Conac, asteptand sa se termine toata sarada asta si sa aflu ca totul a fost un test.
          Si nu unul corect
         - In fine, mi-am spus oftand si plecand sa leg ametita aia.
          I-am aplicat o injectie cu otrava cu efect de scurta durata si am legat-o strans cu o sfoara groasa. Dupa ce nu mai aveam nevoie de ea, eram libera sa o sacrific. Dar acum voiam raspunsuri, desi seria de intrebari paranoice de mai devreme ma facea sa imi pierd cheful.
            Apoi mi-am dat seama ca aveam nevoie de Ej pentru instrumentele de tortura pe care voiam sa le folosesc. Dar nu puteam sa il contactez . Asa ca am decis sa improvizez cu niste sarma ghimpata, o punga de plastic, un ciocan de snitele si un cutit.
              Tot ce trebuia sa fac era sa astept.