Împotriva inimii

Capitolul 6

                                                                      DE VORBĂ CU LUCIFER

DENIZ

Eram ușor copleșită. Nu pentru că aveam să merg într-un club exculisivist deținut de nu știu ce om important, ci pentru că aveam să mă reîntâlnesc cu întreaga familie Browns. Iar ei în ansamblul lor erau oamenii extraordinari de copleșitori, de la capul familiei până la mezina familiei. Și să nu mai vorbesc despre lordul familiei, bărbatul care reușise să-mi înșele toate simțurile în ultimele trei zile într-un mod foarte bulversant. 

- Este prea scurtă rochia?

Am întrebat-o pe Kaylin atunci când s-a aplecat spre mine pentru a-mi aranja buclele rezlețe, încercând să mă aranjeze ca la carte.

- Pentru binele tău, uneori, te sfătuiesc să nu mai gândești așa mult! Rochia aceasta o am de la mama, pentru a mă duce la slujbele bisericești cu ea, iar tu mă întrebi dacă este prea scurtă?

Tânăra roșcată și-a pleznit fruntea cu palma stângă, mânjindu-și ochii clari și puși pe șotii asupra mea. Mi-a ignorat gestul de repulsie atunci când mi-am rostogolit ochii peste cap, încercând să accept că urma să-mi petrec noaptea într-un club și nu o biserică. Arăta bine. Rochia. Neagră, până deasupra genunchilor, strâmtă pe corp, cu aplicații aurii la nivelul umerilor, chiar arăta bine.

- Sfatul meu numărul 1 pentru seara aceasta: simtă-te bine!

Prietena mea mi-a întins jacheta din piele neagră, încordându-mă la atingerea răcoritoare a materialului. Până în talie, simplă și cu un miros puternic de țigară, amintindu-mi de ultima escapadă într-un loc sălbatic și plin de veleitate. Mi-am îndesat în geanta mică din material negru, telefonul, ceva mărunțiș pentru cazuri extreme și nu în ultimul rând pachetul de țigări.

- Și sfatul cu numărul 2: agață pe cineva și simtă-te bine cu el!

Am râs la auzirea cuvintelor și m-am așezat pe fotoliul din colțul încăperii. Mi-am tras mai aproape sandalele pe care aveam să le port în noaptea ce urma să vină și am încercat să finalizez ținuta pentru petrecere.

- Mulțumesc de ajutor! Chiar nu știu ce m-aș fi făcut fără tine!

Mi-am aranjat geanta pe umăr și am strâns-o în brațe pe femeia roșcată. Apreciam fiecare gest pe care prietena mea îl făcea pentru mine. Era un fel de salvator.  Singurul om ce reușise să-mi intre pe sub piele și singurul om pe care îl apreciam pentru cine era și ce făcea pentru mine. Cum avea grijă de ceea ce simțeam și cum muncea să-mi distrugă zidul înalt ce mă înconjura.

- Și sfatul numărul 3: pune mâna pe un Browns! Am auzit că sunt bărbați  buni, în ciuda aparențelor.

Mi s-a hilizit în ureche și a închis ușa în urma sa, mergând agale spre lift. Prietena mea era în spatele mele, fluturând din mână și zâmbindu-mi. Liftul și-a deschis ușile, iar eu am pătruns bulversată în cutia metalică. Mi-a aruncat un ultim zâmbet atunci când liftul s-a închis, iar eu mi-am sprijinit spatele de suprafața dură, încercând să mă încurajez pentru ce urma să vină.

*** 

Am întins bacnota bărbatului bătrân din taxi și am încercat să par cât mai grațioasă în momentul în care mi-am deschis ușa. Eram încă copleșită. Și mă simțeam ca naiba, exact ca un pește pe uscat, deoarece nu mă aflam în mediul meu ambiental. Aveam să mă aflu într-un cadru în care tot ceea ce contau erau banii și pantofii de la Versace, iar eu mă situam undeva dincolo de bordura din fața clubului, nu în interior cum și trebuia. Ceasul indica demult orele 23:00, iar eu eram într-o întârziere continuă. Mintea mea era.