Împotriva inimii

Capitolul 12

                                                            

 CÂND INIMA DICTEAZĂ

DENIZ

Mi-am tras paltonul peste uniforma pe care o purtam și suspinând mi-am șters nasul de mâneca aspră a hainei. Aveam să supravețuiesc cumva și din acest lucru. După ce aveam să-l spulber pe dobitocul de Sprouse. I-am simțit din nou atingerea pe pielea antebrațului, ca să mă smulg din nou din amintirea șoșotelilor ce-mi strângeau pieptul ca într-o menghină. Am închis ușa în urma mea și am aruncat la gunoi ambalajele pe care le înghesuisem în buzunar, în urma stresului ce mă chinuia. Am inspirat mirosul de clor în trecere spre lift, simțindu-l din nou pe el prezent în preajma mea. Încă stătea în cadrul ușii întrebându-mă de ce mă aflam aici. Nu aveam curaj să-i spun, pentru că eu știam adevărul, iar în ochii celorlalți aș fi fost doar o altă sclifosită. Dar eu luptasem și-mi promisesem că nu las pe nimeni să-mi ia demnitatea. Niciodată de atunci.

- Deniz!

I-am auzit vocea, iar el s-a uitat exact în ochii mei înlăcrimați. Stătea lângă lift, sprijinindu-și trupul înalt de peretele rece de lângă lift. M-a privit lung și profund, simțind ca și cum el nu era acolo, dar era... aproape de intrarea sufletului meu.

- Ce cauți aici?

L-am întrebat atunci când mi-am fixat ochii asupra bretelei rucsacului meu negru, încercând să evit vreo posibilă confruntare tăcută. Durea cel mai tare. Atunci când doar tăceai și atât.

- Te așteptam!

- De atunci?

- Am dat câteva ture de aeroport, dar din câte văd ai uitat înțelegerea noastră...

Mi-a vorbit calm, creând în mine nedumerire și curiozitate. Eram atât de confuză de apariția lui aici, întrucât nu aveam habar dacă intenția lui de a sta în fața mea mândru, nu avea să mă frângă si mai tare.

- Doamne! Te referi la chestia aceea legată de...?

- Deci ai uitat!

- Ce? Nu, nu, doar că în urma celor întâmplate astăzi, cred că palma aceea pe care i-am servit-o lui Sprouse, mi-a mutat mie capul de pe umeri.

M-am scuzat, zărindu-i zâmbetul acela neutru din colțurile buzelor. Arăta la fel de bine ca acum mai bine de opt ore, îmbrăcat elegant, deși nu purta costumul de pilot, dar în așa fel încât să pară că oboseala și turele de prin aeroport nu-l extenuaseră îndeajuns de mult. Părul său brunet încă îi stătea bine, iar ochii săi intenși și căutători de răspunsuri îmi sfredeleau pielea și pieptul în cel mai intens mod.

- Deci cum rămâne cu ce am vorbit?

M-a întrebat în momentul în care m-am alăturat lui, fiind absolut copleșită de înălțimea și siguranța din atitudinea sa. Mi-am înghițit în sec roșeața din obraji și bătăile intense ale inimii ca să-l aprob scurt din cap și să ne continuăm jocul. O luam amândoi de la capăt, deși el astăzi era în fața mea, hotărât să-i rupă capul lui Sprouse dacă eu chiar voiam să-l întorc împotriva sa.

- La parter?

M-a întrebat din nou în clipa în care ușile liftului s-au deschis în fața noastră.

- Suntem la parter.

Am râs înăbușit, ca nasul său formeze câteva cute în urma grimasei caraghioase.