Împotriva inimii

Capitolul 18

CÂND NE-AM PIERDUT

DOMINIC

Am evitat zona ce ducea spre sosiri și îndreptându-mă către standul de cafea am continuat să ignor locul ce mă ducea și mai aproape de ea. Se simțea exact ca o absență, să nu o mai urmăresc în timp ce stătea la birou sau când discuta cu pasagerii, îmi aducea în piept un fel de frustrare și nemulțumire ce-mi făcea capul să se învârtă. Însă știam, doar așa puteam să mă lecuiesc de atracția ce creștea pe zi ce trece, în privința femeii brunete.

- Să știi că funcționează!

Steven a răspuns, ca și când știa exact ceea ce gândeam, lucru ce m-a determinat să mă încrunt și să bufnesc la vederea bătrânului îmbrăcat de data aceasta în civil.

- Te-aș întreba ce funcționează, dar probabil nu ne referim la același lucru.

- Punem pariu că suntem în același gând, a?

A râs atunci când a salutat-o pe Donna, femeia ce servea un cuplu cu câteva produse de patiserie, ca apoi să-mi taie fața și să-mi ocupe locul. Mi-am rostogolit ochii agasat de bărbatul din fața mea, simțindu-l exact ca un ghimpe în coastă. Lucru ce devenea destul de enervant, întrucât urmărea fiecare moment în care încerca să intre cu bocancii în viața mea.

- De mai bine de două săptămâni eviți zona sosiri... sau mai bine spui o eviți pe Deniz Grant.

El a râs, oferindu-i o bacnotă de cinci dolari femeii din fața noastră.

- Nu-i așa că ne gândim la același lucru?

- Ai devenit o mare durere în...

- Nu, nu spune!

A râs, oprindu-mă din a-mi revărsa frustrarea ce-mi gâdilea palmele, simțindu-mă jenat de ochii calzi ai doamnei ce mă priveau. Mi-am dus brațul drept la ceafă, puțin dat peste cap de situația din fața ochilor mei, înjurând în gând și blestemând fiecare moment în care îi permiteam bătrânului Steven să se joace cu mintea mea.

- Ce a mai făcut de data aceasta?

Mi-a întins o cafea mare, neagră fără mic de zahăr, conducându-mă leneș spre ieșire. L-am acompaniat liniștit până în cadrul ușilor din sticlă, lăsând grupul de femeii ce lucrau la check-in să traverseze încăperea. Am zărit-o pe Nina printre domnișoarele tinere și salutând-o scurt din cap am ieșit în fața aeroportului alături de Steven.

- Deci? Îmi spui ce a mai făcut de data aceasta, în așa hal încât te-ai hotărât să-ți ignori inima?

- Încep să cred că ești cu adevărat un om enervant.

- Iar tu eviți să vorbești.

A contraatacat, scotând din buzunarul jachetei sale pachetul de țigări.

- Nu o mai înțeleg, de fapt niciodată nu am făcut-o cu adevărat, dar acțiunile sale sunt contra a tot ceea ce este și cine este ea. Nici măcar nu știu cum este adevărata ea, când este dulce și prietenoasă, liberă, când pur și simplu totul se încețoșează în jurul ei, se luptă cu oamenii, îi provoacă, ca mai apoi să se reducă singură la tăcere. Nu am habar cine este și ce vrea și din cauza acestui lucru sunt destul de hotărât să-mi apăr inima.

- Tu ai impresia că este ușor? Atunci când vine omul potrivit totul este simplu? Vă întâlniți, vă placeți, vă îndrăgotiți, vă căsătoriți, faceți copii și gata? Poveste cu final sfârșit? Atunci când vine ea, iubirea aia mare, nimic nu este ușor, prietene! Nimic! Dacă ar fi atât de ușor cum fiecare om și-ar dori, nu ar mai fi iubire.