Împotriva inimii

Capitolul 13

                                                             ÎN UMBRA PAȘILOR TĂI

DENIZ

- Ce ai pățit la mână?

M-a întrebat atunci când am pășit spre el, așteptând răspunsul pe care deja îl știam. Aveam nevoie ca el să-mi răspundă sincer la ceea ce îl întrebasem, cu toate că adevărul îl cunoșteam.

- Un incident. Mi-am prins mâna...

- Pe dracu, Deniz! Pe dracu!

A urlat, determinându-mi inima să se strângă într-un pumn micuț și rănit. În acel moment comandantul Morin, alături de domnul Browns și Sprouse au ieșit din birou, rămânând blocați la vederea mea. Comandantul Maximilian a expirat brusc, bănuind soarta care îl aștepta pe fiul său. Sprouse arta ca naiba, șifonat rău, ținându-și un șervețel la nas. Iar ceea ce doream eu era să-i sparg nasul și mai tare, nu pentru mâna pe care mi-o zdrobise, ci pentru faptul că inima mea nu suporta să-l vadă așa pe Dominic.

El era aici din cauza mea, tot ceea ce urma să se întâmple cu el avea să fie vina mea. Nici măcar nu puteam privi în ochii nenorocitului care cu siguranță rânjea pe sub mustăți, satisfăcut de întreaga scenă, de rezultatul său.

- Dominic în birou!

Comandantul Morin a vorbit vizil dezamăgit, aruncându-mi o privire trecătoare. Oare avea habar că Sprouse era cel care atentase asupra integrității tânărului lord? L-am urmărit cum a pășit printre cei doi bărbați mai în vârstă, evitând să-l mai privească pe ofițerul dublicitar.

- Comandante!

Am vorbit în clipa în care Sprouse a pășit spre mine, creându-mi în piept un discomfort ce avea să-mă chinuie măruntaiele.

- Ce s-a întâmplat, Deniz?

Domnul Browns a vorbit spre mine, lăsându-l pe Dominic să stea în cadrul ușii urmat de comandantul Morin. Inima mea nu suporta vreo nedreptate, deși acceptasem atât de multe lucruri din partea scârbei de Sprouse. Îmi înghițisem cuvintele răutăcioase la adresa lui și purtând dorința dreptății și a iubirii în piept am pășit alături de cei trei bărbați.

- Vreau să intru și eu cu voi în birou!

- Nu se poate, domnișoară Grant!

Domnul Morin a răspuns, frustrându-mă de lucrurile care puteau să se întâmple în spatele ușii biroului și pe care eu nu le puteam controla. Dominic avea să fie concediat cel mai probabil, iar Sprouse avea să câștige deteșabil lupta. Și eu aveam să stau pe hol și să accept tot ceea ce urma, întrucât mândria mea era mult mai mare decât dreptatea ce-mi bătea în piept.

- Vă rog!

Am șoptit mai mult pentru mine, vinovată de toate ce se întâmplase până atunci. L-am urmărit cu privirea pe bărbatul brunet în clipa în care ușa s-a închis în urma sa, lăsându-mă să zac într-o neputință ce mă apăsa. Și eram pe hol alături de ultimul bărbat pe care îl puteam accepta învingător pe propria mea fericire, în timp ce omul care îmi făcea pieptul să pulseze avea să fie pedepsit pentru lașitatea mea.

- Ți-am spus eu, timpul comandantului tău tocmai s-a terminat!

Vocea lingușitoarea mi s-a înfiltrat în ureche în clipa  în care s-a așezat pe banchetă, vizibil obosit și îndurerat de rănile pe care Dominic i le lăsase.