Împotriva inimii

Capitolul 4

                                                           ÎMPOTRIVA ÎNTOARCERII

DOMINIC

Mi-am rostogolit ochii agasat atunci când privirea mustrătoare a fratelui meu mai mic a trecut prin mine, ignorând cu desăvârșire reproșul care încerca să mi-l șoptească printre dinți. Nu aveam de gând să-i fac pe plac nimănui, mai puțin domnișoarei cu caracter de pușcăriaș rus. Cu ochii ei mari și cruzi, asemenea unui val involburat și furios, Deniz Grant stătea sugestiv și relaxată lângă fratele meu mai mic, urmărind-o cu atenție pe doamna familiei Browns, în timp ce-mi vorbea.

I-am urmărit ochii negri ai femeii din fața mea, în momentul în care mi-a prins brațul stâng între degetele sale, poziționându-se în fața mea. Mirosea a ceai de levănțică și tei. A acele nenorocite de fursecuri și a căldură. Mă copleșea.

- Am mai văzut undeva atitudinea asta a ta. Crede-mă, nu se va sfârși bine pentru tine. Adică, uită-te puțin el, ți se pare că învins?

Mama și-a întors privirea către tatăl meu, regăsind în ochii ei iubirea ce i-o purta de atât timp. Maximilian Browns era un bărbat dur și de neoprit, dar atunci când își strângea fiica în brațe sau împărtășea momente cu vreo unul dintre fii lui, el se transforma în dragoste. Și atunci i-am ațintit ochii tinerei catastrofe ce stătea încă în centrul încăperii alături de Alexander. Și la rândul său mă analiza curioasă, susținându-mi privirea fără pic de temere. Era puternică, se citea clar în intențiile ei, în dorințele ei că tot ceea ce voia era puțină atenție și iubire. Ceea ne dorim cel mai mult e ceea ce ne lipsește, iar eu tot ce voiam era puțină înfrângere. Iar ea iubire.

Vanessa a îmbrățișat-o în clipa în care și-a luat la revedere de la părinții mei și Sebastian, cu promisiunea unei revederi foarte curânde. Mi-a zâmbit molipsitor atunci când Alexander și-a așezat brațul drept pe umerii săi înguști conducând-o spre ieșire, lăsând în urma sa un puternic miros de nesiguranță. Și mă copleșise.

- Dacă tot ai rămas, ce spui dacă bem ceva împreună? Am o sticlă de whiskey nesigilată, adusă de Oliver, o dăm gata în seara aceasta?

Tatăl meu m-a întrebat atunci când ușa casei s-a închis în urma femeii minioane, lăsând în urma sa un aer sufocant și neîncurajator.

- De ce nu?!

Am mormăit atunci când bărbatul masiv și-a așezat brațul pe umerii mei și m-a condus în biroul său aflat la parter. Mai repetasem asta cândva, ultima data când o făcusem lată de tot, în urmă cu jumătate de an când am primit suspendare trei luni, pe baza unui incident între mine și un alt coleg de breaslă. A ieșit atât de rău încât a avut nevoie de spitalizare trei zile, iar eu am sfârșit cu o suspedare de toată frumusețea și un avertisment privind o viitoare abatere, soldată cu o posibilă concediere a mea.

- Și ai zbor peste două zile, deci?

Comandantul Browns a cuprins între degete cele două pahare de cristal, ținând în mâna opusă sticla de whiskey adusă de unchiul meu, Oliver.

- Da, Buenos Aires. Voi fi plecat aproape o săptămână, dar nu cred că suntem aici pentru a vorbi despre viitoarea mea călătorie.

- Ai presupus bine. Te-am chemat pentru că voiam să te informez că de acum înainte vei lua comanda asupra Aeronavei Zad. Am discutat cu Morin și în urma restaurării aeronavei ne-am gândit să căutăm pe cineva cu adevărat pregătit să conducă acest avion și acela ești tu.

- Culmea ironiei aș spune, acea aeronavă nu a mai zburat de aproape șase ani și mai rău de atât, ultimul comandant ce a zburat cu ea a fost Corso Grant, vorbim despre aeronava Zap Corso. E mâna destinului?