Unde esti ? [ În curs de scriere]

Râsul

 Mă așez frumos la masă privind mâncarea din fața mea, nu era caviar, dar nici nisip. Dar ce îmi atrase atenția era paharul de langa piure, era plin de pastile. Nu aveam de gând să le beau, sigur erau că așa adorm.

- Sunt vitamine păpușă, spune o voce misterioasă.

Mă întorc, o nu, nu tu, o urăsc, doar Derek mi-a povestit de ea. Îmi spunea că e cea mai afurisită asistentă de aici, adică cum să bati un pacient doar pentru faptul că nu vrea să își ia pastilele.

-Da, am observat, mulțumesc, spun cu un zâmbet fals, la care ochii mei devenind mici.

- Sper că o să le bei, dacă nu poți, eu mă ofer să te ajut, spune ironic.

- Pot, mulțumesc, spun și văd că dă să plece.

 Doar nu sunt atât de proastă să le beau, Derek mereu le ascunde în papuc, azi am ales sa folosesc această tehnică de intelectual. Privesc în jur și brusc în fața mea îmi apare tipul din toaleta, era mai drăguț acum, adică părul lui creț și blond arata mult mai bine acum decât atunci cand, știți voi.  Rămân blocată când privirea lui rămâne ațintită asupra mea, brusc ridicandu-și o sprânceană, sigur se întreba de ce mă uit la el, aleg să îmi întorc privirea spre Derek care înfuleca o brioșă uscată.

 Arată așa drăguț și totuși atât de amuzant, făcându-mă să scot un râs sănătos pe gură, dar destul de zgomotos. Realizez că toată lumea avea privirea ațintă asupra mea, se pare că și a tipului de dinainte, îmi arunca o privire destul de confuză, mă rușinez și îl priveam pe Derek care îmi zâmbea, îi întorc gestul.

După prânz alegem să mergem sub umbra copacului din curte, majoritatea jucau fotbal, alții bârfeau și altele doar se certau din diferite motive.

-Emily, ești atentă ce spun, mă întreabă roșcatul din fata mea.

- Da, adică nu, scuze Derek, spun rușinată.

- E ok, se vedea, te-am întrebat dacă te simți bine, spune privindu-mă în ochi.

- Da, doar puțin sete, dar de ok, spun privind în zare.

- Pai mă duc, să îți aduc o sticlă, nici să nu aud ,, nu trebuie, e ok", ridicându-se.

Bine, băiatul ăsta mă știe doar de câteva ore, dar la cât de bine mă cunoște sigur lumea o să creadă că ne cunoaștem de ani de zile. Îl priveam cum se îndepărtează, încet. Poate nu e așa rău să ai un băiat că și coleg de camera într-un spital de nebuni.
Mă întreb ce face Paul, îmi e dor de el, oare o să vină să mă viziteze mâine. Îmi e dor de blondul meu.

- Hei,tu...

SUSPANSSSS !

Ce faceți ? Cum merge cartea acum ? Vă atrage ? Cine credeți că este ? Oare sa pun poze cu personajele ?

Pwp ❤️

.