Ajung la spital si o gasesc pe Raluca foarte îngrijorată,în ceea ce privește starea de sănătate a bunicii ei. Eu:Esti bine? Raluca:Incerc... Eu:off...părinții tăi au reușit să ajungă? Raluca:da,mama e înăuntru...tata e la parter,își ia o cafea. Eu:am inteles...tu vrei ceva?...ma pot duce sa fac cateva cumpărături.. Raluca:E Ok,sunt bine După 3 ore de stat cu Raluca pe holurile spitalului Raluca imi spune: -Cata...e ziua ta..nu are rost sa stai cu mine aici Eu:nu plec de aici fara tine Un oftat ii scapa Ralucai,iar eu merg sa o îmbrățișez. O ușă sparge liniștea așternută în coridorul spitalului. Era doctorul bunicii Ralucai. Raluca:Domnule doctor,cum se simte? Doctor:Din fericire am reusit sa o stabilizam.O vom interna timp de 3 zile ca sa fim siguri de starea ei..dar dupa cum pare,își revine. Raluca raspufla ușurată dupa plecarea doctorului si decide sa plecam. Raluca:aștepta putin...trebuie să intru sa vad ce face bunica. Eu:Ok,te astept aici Raluca vorbeste putin cu bunica sa,iar mai apoi cu mama sa. Raluca:Ma simt mult mai bine...dar tu o sa te simti si mai bine:)))))) Eu:ce vrei sa spui? Raluca:o sa veezi Eu:ămm...okay... Ma trage de mana si ma baga in masina tatălui său.Soferul ei porni masina in timp ce Raluca nu se mai oprea din plâns. Eu:Raluca esti bine?...CE ai?...De ce plângi? Raluca:tu nu vezi ca plang cu zâmbetul pe buze?...plang de fericire! Eu:Doamne...nu te mai întreb nimic...mi-e frica de raspuns:)))
După câteva minute de mers cu masina...ne oprim lângă o parcare foarte apropiată de spital. Eu:De ce am mai mers cu masina cand o puteam lua pe jos???...si De Ce ne-am oprit intr-o parcare?? Raluca:Eh..era prea devreme sa mergem...asa ca am luat masina ca sa treaca timpul Eu:Unde Raluca??...Unde să mergem?? Raluca:taci odata!...o sa vezi
Mai stăm 10 minute in parcare iar Raluca primește un telefon. Eu:Deci? Raluca:Haide! Ma ia de mana si începem să alergam spre Arena Națională. Ajunse acolo...intrăm,Arena fiind deschisă.Paznicul ne cunoștea asa ca ne lăsă sa intram.Cand intram pe teren,erau jucătorii de la echipa mare care se antrenau.Ianis era chiar în fața noastră.Raluca cand il văzu,da fuga la el.Eu am rămas încremenită.M-am pus în genunchi si am inceput sa plang de fericire. Au venit la mine câțiva fotbaliști râzând. M-am ridicat si l-am văzut pe Ianis venind spre mine.Am sărit la gâtul lui,plângând inca pe umărul acestuia. Ianis:Gata,e ok. Cand i-am auzi vocea caldă la urechea mea,am inceput sa il strâng mai tare si sa plang si mai tare.Raluca vine la mine si imi spune încet La multi ani fericiți Si imi face cu ochiul. Aflasem ca Ianis urma sa stea in Romania timp de o lună în vacanță. Eram mult prea fericită pentru a putea descrie.Dupa toată scena,eu cu Raluca ne uitam din tribună la jucători.Era ca un vis. Eu cu Raluca purtam tricouri cu numărul 10,si cu numele HAGI.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Eram atat de entuziasmate si fericite.Nu ne opream din plans.Dupa ce au terminat antrenamentele,băieții au plecat la vestiare si noi,odata cu ei. Aveam tricourile pregătite pentu semnat.Am luat toate semnăturile,mai putin a lui Ianis. Eu:Grabeste-te Raluca,sa nu plece...o sa mor dacă nu iau autograf în special de la el,spun eu mergând cu spatele. Dintr-o dată ma izbesc în ceva...sau mai bine zis in cineva.Ma ciocnisem cu Ianis. Ianis:wow...Nu o sa mori stai linistită,spune el râzând cu cel mai cald zâmbet.😍 Eu cu Raluca nu mai spuneam nimic. Ianis:Eu sunt Ianis in caz ca nu știați,spune el luandu-ne la mișto. Eu:Eu sunt Cătălina iar ea e cea mai bună prietenă a mea,Raluca. Ianis:încântat fetelor. Noi eram terminate în acele momente. Ianis:O sa mai vin pe aici..poate o sa ne revedem. La aceste cuvinte l-am tras de mana si l-am luat în brațe și eu si Raluca. Am rămas sa il vedem pe Ianis cum urca in autocarul care urma să ii duca pe fotbaliști la hotel.Eu si Raluca am plecat cu masina ei.In timp ce mergeam,vedem ca autocarul merge in directia noastră.Cand am ajuns,autocarul se opri putin mai încolo de locul nostru de parcare.Fotbalistii coborau unul câte unul.Eu cu Raluca eram uimire de tot ceea ce se intampla.Eram uimire ca hotelul lor era fix langa casele noastre.Eu stăteam fix langa hotel,iar Raluca față în față cu hotelul.Am urcat la mine in camera cu Raluca si am inceput sa povestim,plănuind cum sa ii scoatem pe fotbaliști la un suc:))))))
