Pe tine cum te poate schimba prezentul?
Într-o lume plină de ură, a războiului, în care tronează doar haosul, Ava încearcă să își găsească un echilibru. Însă viața ei nu are cum să mai fie la fel odată ce războiul a început.
Tânăr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ați văzut vreodată un înger în fața ochilor? Cu un chip atât de luminos încât vă era greu să îl priviți? Un înger căzut printre noi oamenii, pe Pământul care devenise Iadul în adevăratul sens al cuvântului.
Totul ardea în jur, mirosea a moarte și a durere, viața devenea un chin, iar păcatul domnea la fiecare colț de stradă. În mijlocul acelui fum gros cu miros înnecăcios am zărit-o pe ea.
Ochii ei erau mai frumoși decât cerul în luna Iulie. Chipul ei strălucea mai frumos decât Luna în nopțile pline. Iar zâmbetul ei... ei bine, zâmbetul ei a readus soarele pe strada aceea, în acea zi rece de iarnă.
Iubirea ei mi-a învăluit sufletul și l-a ridicat peste cele mai înalte culmi. Căldura din mângâierile ei avea să îmi salveze inima de la pierzanie. Eu, cel care refuzam să mai cred cu vehemență in iubire, m-am îndrăgostit nebunește de ea. Eu, cel care credeam doar în suferință și în abandon, am găsit o portiță de scăpare datorită ei.
Când eram cu ea visam cu ochii deschiși. Puteam simți mirosul sărat al mării, doar ținând-o de mână, puteam gusta Paradisul sărutându-i buzele, puteam vedea veșnicia doar privind-o în ochi.
Dacă am iubit-o? Am adorat fiecare clipă pe care am trăit-o împreună. Am venerat fiecare respirație a ei, fiecare bătaie de inimă pe care o simțeam atunci când stăteam așezat cu capul pe pieptul ei. Mâinile ei fine, albe, delicate mi-au vindecat toate rănile pe care le purtam cu mine. Vocea ei caldă m-a însoțit în nopțile reci, când nu știam ce să fac cu viața mea.
Înainte de ea, viața mea nu cunoscuse nici un sens real. Toată adoleșcența mea mă înnecasem într-un abandon amar. Nu cunoscusem gustul iubirii, decât pe alocuri, furând-o de la oameni prea preocupați sa se iubească pe ei.
Când ea a început să mă iubească, m-am temut foarte mult că eu n-aș fi știut să îi ofer același lucru. Mă temeam că nu aș fi știut să îi ofer zâmbete la fel de frumoase ca ale ei; că nu aș fi putut să o mâgâi la fel de călduros, precum ea o făcea; că nu aș fi putut să o ating cu același foc cu care ea mă atingea.
Corpul ei a fost templul pe care m-am topit pe mine, exact ca o lumânare luminând până la ultima rază, pentru ea. Gura ei a fost raiul pe care l-am gustat nesătul, ca un om care nu cunoscuse până atunci ce gust are mierea. Obrajii ei au fost albii sculptate pentru cascadele ce aveau să curgă din ochii ei. Mâinile ei mi-am fost călăuză, lovindu-mă de pământ pentru a mă trezi.
Când eu am început să o iubesc, am prins aripi, pe care nu știam că le am; mi-am auzit pentru prima dată inima sărind din piept, am văzut drumuri pe care înainte refuzam să le accept. Atunci când Universul a decis să o aducă în calea mea, am crezut că s-a produs o greșeală în calculele lui Dumnezeu. Atunci când eu am iubit-o pe ea, am crezut că voi fi pedepsit pentru îndrăzneala mea, dar atunci când ea m-a iubit pe mine, am știut că și îngerii m-ai cad în ispită și ajung să se piardă pentru un muritor.
În viața mea nu fusesem decât un pion, pe care familia și oamenii din jurul meu îl mutaseră după bunul plac, pentru ca scopurile lor mărețe să devină reale. Ce puteam face eu pentru a mă salva nu fusese simplu, dar era unica soluție. Fie băgam regele în șah, aliându-mă cu nebunul, fie furam locul nebunului și cuceream regina.
_______
Dragilor vă spuneam săptămâna trecută că urmează să public o nouă carte și că m-am apucat de o alta! Ei bine, nu m-am putut abține și am decis să încep să o postez și aici! Nu de alta, dar aș avea puțină nevoie de susținerea voastră. Nu aș fi ajuns unde sunt acum fără voi, cei care m-ați citit aici atâția ani!
