Proful de romana +18

Te iubesc,Lorena!

Lorena.
Trebuia sa ma comport normal. Trebuia ca situatia sa nu escaladeze.
Am inchis usa dresingului in timp ce Bogdan s-a asezat pe pat.
-Unde ai fost? A spus el.
Vocea lui era ragusita .
Am inghetat. Imi era foarte frica sa nu spun ceva gresit si totul sa imi explodeze in fata.
-A trebuit sa stau mai mult la munca.
El a pufnit ,ridicandu-se si venind spre mine. Si-a asezat mainile pe bratele mele,strangand usor degetele in jurul bratelor mele.
-Lorena,nu vreau sa ne certam.
-Nici eu,am spus . Hai sa ne culcam.
Incercam sa il fac sa adoarma,ca apoi sa pot pleca . Trebuia sa ies de aici.
-Serios? Dupa ce toata ziua ai fost la dracu,vrei sa te culci? A inceput el sa strige .
-Hei...
Am imcercat sa il calmez dar nu a functionat. Am plecat spre usa,deschizand-o dar el mi-a prins mana.
-Cum inti permiti sa vorbesti asa cu mine? Intreaba el.
Si atunci nevii mei au cedat
-Eu cum imi permit? Tu esti ala ca practic si-a rapit copilul de la proria mama.
Bogdan,cel care radea si vorbea cu mine ore in sir la telefon despre ce carte citeam si ma asculta cu fabulam despre personaje disparuse. Undeva pe drum el se pierduse,iar eu nu puteam sa il ajut. Trebuia sa o ajut pe Emilia.
Ceea ce credeam imposibil ,s-a intamplat.
Palma lui Bogdan a facut contact puternic cu obrazul meu drept,trimitandu-ma in oglinda de pe perete. Am cazut la pamant odata cu cioburile din oglinda .
El m-a prins de maini ridicandu-ma atat cat sa il privesc.
-Pana ma trezesc,toata mizeria asta sa fie adunata!
Si a plecat,trantindu-se in pat ,gol golut si dormind linistit. Am inceput sa plang in hol. Lacrimi imi curgeau dar faceam liniste. Trebuia sa ies de acolo.
Imi era foarte greu sa realizez ce se intamplase . Pentru multe femei o palma nu era mare lucru,dar eu nu puteam permite asa ceva. Nu puteam sa ii sun Emiliei ca asta era un model de familie sanatoasa. Inima imi era sfasiata,eu inca il iubeam pe Bogdan. Nu puteam sa il urasc doar asa. Imi era teribil de frica,dar mi-am facut curaj. Am pasit usor in dormitor ,luand din dresing bagajele. Am coborot cu cate una pe scari,incercand sa fac cat mai putin sunet posibil.
Apoi mi-am facut drum spre camera Emiliei,unde erau bagajele ei. Le-au luat si pe acestea,incarcand toate valizele in portbagajul masinii.
Cand totul era in masina ,am urcat la volan stergandu-ma pe fata. Strada incepuse sa se lumineze,soarele incepea sa rasara,iar eu trebuia sa fiu departe,inainte ca el sa se trezeasca.

Bogdan.
Gatul imi era amortit cand am deschis ochii am vazut ca draperiile nu erau trase . Mi-am tras pe mine pantalonii de pe jos. Aveam o durere de cap ingrozitoare. Trebuia sa nu fi baut atat aseara. Cand am deschis usa dormitorului amintiri mi-au umplut creierul . Lorena in dimineata trecuta ,ea aseara in dormitor,ea pe jos,in hol.
Sticla de la picioarele mele avea cateva picaturi rosiatice,si imi aminteam perfect cu imi lipisem palma de fata ei.
Oh,doamne dumnezeule! Asta nu putea fi adevarat. Sticla pava holul,pana la capul scarilor,iar casa era intr-o tacere de mormant.
-Lorena! Am strigat eu.
Nimic. Liniste.
-Emilia! Am strigat si mai tare.
Am coborat in graba scarile ,mergand direct spre camera Emiliei.
-Lorena! Emilia! Strig eu.
Nu a raspuns nimeni. Nu era nimeni. Eram singur. Iar ele nu aveau sa se intoarca,stiam asta.

Lorena
-Trebuie sa plecam! Am spus trecand pe langa George,care era inca socat de felul in care aratam.
Aveam o vanataie frumoasa pe obraz si buna usor crapata. Pe maini aveam taieturi mici,de la sticla sparta ,alaturate de vanatai.
-Lorena,dumnezeule! Trebuie sa facem ceva in legatura cu asta.
-O sa facem,dar acum trebuie sa o iau pe Emilia de aici.
Am intrat in camera din fata mea unde Emilia dormea.
Pijamalele ei cu pisicute erau imbotite.
Am plecat la ea,trezind-o.
-Emilia,trebuie sa plecam. 
Fetita s-a frecat la ochii .
-Ce ai pe fata? A intrebat ea.
-Am uitat sa imi dau rujul jos,am spus eu.
Ea a ras,iar eu am luat-o in brate,odata cu patra . Afara ploua ,asa ca nu doream sa se raceasca.
-Multumesc! I-am spus lui George .
El m-a luat in brate,sarutandu-mi fruntea.
-Te iubesc,Lorena! A spus el.
-Si eu te iubesc! Am spus incercand sa nu plang.
El m-a asigurat ca va veni acasa peste cateva zile,iar eu si Emilia am pornit spre masina. Ploaia imi amintea ca era inca primavara,asa ca am marit pasul,incercand sa o feresc pe micuta de ploaie. M-a relaxat putin,odata ce am vazut masina,pe care o parcasem la un bloc distanta de apartamentul lui George.
Am intat in maina asezand-o pe Emilia in scaunul ei si invelind-o .
Am urcat si eu,si am inceput sa comduc spre Brasov,spre casa mea. Mama si tata vor muri cand ma vor vedea,dar trebuia sa plec undeva,undeva departe de el.
Emilia am intrebat de 2 ori de ce tatal ei nu vine,dar am invetat o scuza legata de munca.
-Unde mergem? A intrebat ea.
-Sa o vedem pe bunica! Am spus eu.
Ea s-a strambat putin,dar nu a zis nimic. Telefonul a inceput sa imi sune dupa o ora de condus. Am tras cu ochiul  ca sa vad cine era .
Bogdan. Nu am raspums la primele 5 apeluri,dar apoi am decis ca singurul mod prin care se va opri e daca ii raspund.
-Alo! Am spus platonic.
-Lorena...usurarea s-a sintit in vocea lui. Imi pare atat de rau! Nu ai idee. Unde sunteti?
Am tras adanc aer in piept vorbind rapid si la obiect.
-Bogdan,eu si Emiliana o sa plecam . O sa te sun odata ce ajungem si vom discuta pe indelete totul.
-Te iubesc ,Lorena!
-Ne vedem la tribunal! Am spus i am inchis. Am inchis telefonul de tot si am condus. Am condus pana ce am zarit casa mea.
Vedeam para zilele in care el ma ducea la scoala,ziua in care am plecat in excursie. Cum veneam eu acasa de la intalnirile cu el .
Totul s-a terminat. Nu mai era nimic la fel. Eu nu eram la fel. Iar el era cineva pe care nu doream sa il fi cunoscut vreodata.

INCA UN CAPITOL!! NU IMI VINE SA CRED!!!! 😭🙈