Proful de romana +18

Nu sunt o influenta negativa!

LORENA.
Dupa ce Bogdan da drumul la muzica,facand clar aluzia ca nu vrea sa vorbim deocamdata. Din cate vad mergem spre oras si banuiesc ca spre apartamentul lui . Ma uit la el,incercand sa analizez ce gandeste. Strange volanul destul de tare dar expresia nu ii e nervoasa,ii e incruntata ca de obicei. Pare ca se gandeste la ceva important si nu pot sa nu sper ca e legat de "noi".
Cand ajungem in fata blocului unde locuieste el ne dam jos din masina. Trag aer in piept dar oarecum ma simt linistita sa fiu aici. El imi ofera un zambet mic si ma indeamna sa urc. Odata junsa in fata apartamentului astept ca el sa deschida usa. Intru si mirosul specific lui  ma loveste de 10 ori mai puternic decat cel din masina. Ma asez comod pe canapea si deja stiu ca el o sa imi aduca o sticla de suc. Primele dati cand am venit la el mi-a oferit un suc de afine foarte bun si de atunci e o asazisa traditie. El se intoarce cu sucul si se asaza langa mine. Mai aproape decat mi se pare "decent".
   Cand iau sucul si beau din el il observ zambind. Las sucul pe masa si ma intorc spre el:
-Ce e asa de amuzant?
-Imi aminteam de prima data cand ti-am dat sucul asta.
Se uita in gol zambind si sicer pare putin dus cu pluta vorbind de parca ar citi dintr-o carte de poezii.
  Incep sa imi invart inelul pe degei iar el se rupe din "transa" . Se ridica dand la o parte de pe masa sucul si se pune in fata mea . Se uita la mine parca incercand sa isi caute prin minte ceva portivit de spus .
-Saptamana asta a fost oribila!spune el.
Ridic din sprancene si incep sa rad . Nu spune asta doar pentru ca a avut multa treaba sau asa ceva,spune asta deoarece saptamana asta nu am vorbit aproape deloc. Si pentru mine a fost oribila ,m-am plictisit teribil si aveam impulsuri de a merge si a vorbi .
-Nici saptamana mea nu a fost pre grozava! Spun eu.
El raspufla oarecum usurat.Vreau sa ma amuz putin asa ca continui.
-Andrei a fost foarte rau cu mine si am dat si 4 teste . Cea mai naspa saptamana.
Fata lui se schimba si eu nu ma mai pot abtine si izbucnesc in ras.
-Glumesc! Strig eu prinzandu-l de mana.
El se ridica prinzandu-ma de incheieturi si trantindu-ma pe spate pe canapea. Eu inca rad dar el pare doar concentrat.
  -Deci zici ca ti-a fost dor de mine? Spune el.
Eu imi dau ochii peste cap si spun:
-Nu as spune-o chiar asa,dar nu vreau sa iti ranesc orgoliul!
El zambeste, ochii lui negrii stralucind . Se apleaca apasandu-si buzele de ale mele pentru un timp mult pre scurt. Se dezlipeste de mine si se asaza ceva mai relaxat pe canapea. Se uita la mine si bucuria i se cam risipeste.
-Ce ne facem noi? Intreaba oftand.
Imi bag mana in par si ridic din umeri.
-Nu am idee...
  El se uita la mine dar incerc sa fiu cerebrala. Sunt sigura ca e o atractie de moment si nimic mai mult .
Dar...ma simt atat de bine in preajma lui. Ma simt libera si fericita. Ca si cum totul dispare si ramanem numai noi intr-o bula de fericire.
-Hai sa fim realisti! Spun eu. Chestia asta e doar o pasa. Peste doua saptamani o sa ne treaca fazelea astea.
-Ce vrei sa spui? Intreaba el.
-Vreau sa spun ca poate a tine distanta e fix ceea ce trebuie sa facem.
El se ridica si incepe sa se plimbe prin camera.
-Lorena,de ce spui asta?
-E adevarul. Dupa ce hormonii astia o sa treaca amandoi o sa ramanem cu ochii in soare.
El da dezaprobator din cap iar apoi spune.
-Credeam ca o sa fi dispusa macar sa incerci.....
Aproape sopteste cuvintele astea. Ma uit la el si vad cat de incordat e . Trece foarte rapid de la o stare la alta.
-Sa incercam ce ? Spun eu mai tare decat intentionam.
-Asta! Striga el. Isi da rapid seama si spune. Scuze!
-E o cauza pierduta,si o sa ne treaca intr-o sapt...
-Asta poate e valabil pentru tine! Ma intrerupe el.
Imi dau ochii peste cap si continui sa vorbesc.
-Ori cum ,de cad ai inceput sa observi ca exist macar? Doua saptamani ?
-De cand am ajuns la scoala.
Ma incrunt dandu-mi seama ca semastrul 1 e aproape gata .
-Dar de atunci au trecut 6 luni....
El is incoarda maxilarul si isi schimba pozitia uitandu-se pe geam.
-Stiu...
Creierul incepe sa imi functioneze si ma gandesc la toate zilele,toate orele private ,toate toanele lui. Totul are sens! Facea toate ale deoarece vroia sa fie cu mine. Mai aproape de mine. Ma uit la sucul de pe masa. A tinut minte cat de mult imi place.
-De ce nu ai spus nimic? Intreb eu.
-Deasta! Spune el aratand spre mine. Incercam sa evit situatia asta!
  Ma ridic si merg spre el. Se uita la mine fiind precaut . Ii iau pumnii care sunt ca si doua pietre im mainile mele . Se relaxeaza vizibil si inchide ochii.
-Nu face asta...nu daca nu ai speranta...
Isi deschide ochii si vad cat de trist si infrant el. 6 luni!
Imi calc pe creier care incearca sa fie rational si imi ascult instinctele. Il iau in brate. Sta rigid cateva secunde pana realizeaza intentia mea si apoi ma prinde mai strans decat a facut-o de cand ne cunoastem . Inca imbratisati ma uit la el si fata i sa mai inveselit.
-Esti dispusa sa incerci? Intreaba el
-Da...spun eu nesigura.
El zambeste si imi da un sarut scurt.
Se dezlipeste de mine imi ia geanta de pe canapea punandu-mi o in brate.
Ridic din sprancene si el spune:
-Nu sunt o influenta negativa. E 20 si trebuie sa pleci acasa. Maine ai scoala!
Fac o fata care spune"Serios?" Si el imi zambeste. Imi iau geanta plecand spre usa . El blocheaza usa si spune:
-Ahaham?
Ma uit la el si stiu ca se asteapta sa il pup. Ma strecor pe sub mana lui si spun.
-Nu pot dupa 20 . Daca raman insarcinata?
El rade si eu cobor scarile auzin usa inchizandu-se abea cand sunt la parter.