Dacă te-aș mai avea o dată

5. Boli și regrete

               Sănătatea este înainte de toate. Cu toții știm pe de rost aceste cuvinte, dar puțini sunt atenți și la acest aspect. Când vine vorba de organism și cum funcționează el, am fi surprinși să vedem că nici măcar 75% dintre toate mecanismele ce au loc, noi nu le știm. Obișnuiam ca atunci când eram mică, să îmi cumpăr reviste despre corpul uman și să îl studiez cu luare-aminte, deoarece eram curioasă de cum își îndeplinește funcțiile la perfecție. Până la urmă, corpul acesta în care ne aflăm este sanctuarul nostru, casa noastră, și din respect pentru el ar trebui să avem măcar minimul de informații.

               Oricum, țin minte că eram extrem de impresionată de creier și de faptul că nu se cunoșteau multe lucruri despre acesta. Nici în momentul de față oamenii de știință nu au habar cum el este atât de bine definit, cum poate funcționa în modul în care o face. Așa că o bună parte din organismul nostru este îmbibat într-un mister încă indescifrabil.

                Marele meu șoc a fost când, într-o zi de marți, l-am găsit pe Alec pe podeaua din bucătărie, inconștient. Nu am cuvinte să descriu sentimentele pe care le-am simțit în momentul respectiv. Simțeam o teamă imensă, o durere și o tristețe de neimaginat. Pentru prima oară mi-a fost frică de faptul că puteam să îl pierd pentru totdeauna, lucru care mi-a dat de înțeles că eu chiar îl iubeam. Vedeți voi, dacă nu sunteți siguri de sentimentele pe care le aveți față de o persoană, imaginați-vă viața fără aceasta. Atunci veți realiza dacă doriți să rămână lângă voi sau nu.

               Ca să o iau pas cu pas, vă voi povesti cum am ajuns să dau de el în această ipostază îngrozitoare. Tocmai venisem de la muncă, era în jur de ora 16:45 și mă simțeam nerăbdătoare să mă pun în pat după o zi foarte încărcată. Am deschis ușa apartamentului ușurată, apoi m-am dezbrăcat de geacă și de pantofii cu toc mult prea incomozi.

               — Alec! Ai ajuns? Ești aici? am strigat. Vezi că am cumpărat niște pâine de la market că nu mai aveam!

               Nimeni nu a răspuns. Nu m-am simțit îngrijorată, mă gândeam că poate era la baie și nu putea răspunde. Mi-am mai făcut de lucru un minut sau două, apoi m-am îndreptat spre bucătărie să pun pâinea la locul ei. Picioarele mă dureau îngrozitor, așa că voiam să termin cât mai repede orice lucru mai aveam de făcut.

               Încă de pe holul ce dădea spre bucătărie se putea observa o umbră mai lunguiață, fapt ce m-a determinat să mă opresc din drum. Brusc, inima a început să îmi bată cu putere, parcă prevestind faptul că voi avea parte de cel mai mare șoc din viața mea. Tiptil, un picior mi s-a așezat în fața celuilalt și tot așa, ca un dans magic din care nu mă puteam opri, până când în fața mea se înfățișă un corp întins pe gresie, care nu părea să mai aibă vreo legătură cu viața. 

               Nu a fost nevoie să mă apropii pentru a-mi da seama cine este. Am aruncat repede pâinea pe masă, și m-am lăsat în genunchi pentru a cuprinde corpul fără vlagă a soțului meu. Fără să vreau, mâinile au început să îmi tremure puternic, iar picioarele mi se simțeau extrem de moi. Dacă nu m-aș fi așezat pe jos, probabil aș fi picat instantaneu. Buzele nici nu voiau să mi se miște din cauza șocului, iar creierul mi se blocase, de parcă era un calculator stricat.

               Habar nu am dacă mitul cum că femeile sunt mai slabe și mai emotive decât bărbații este adevărat , dar tot ce pot spune este că în momentul acela m-am simțit de parcă mi-am pierdut pe veci perechea. Sufletul meu deja anticipa și observa tot ce se întâmpla în încăpere, lăsându-și o lacrimă la fiecare pas pe care-l executa. Creierul parcă se lua la întrecere cu acesta, izbindu-mă de amintiri dulci pe care probabil nu mai aveam să le refac cu Alec.