Dacă te-aș mai avea o dată

12. Petrecerea burlăcițelor

          Eram în apartamentul nostru. Muzica bubuia cu ecou din living către celelalte camere. Alec nu era prezent. Acesta își ținea petrecerea burlacilor la Natalie și George acasă. Alesesem ca eu să stau aici, deoarece era prea greu să transport rochița de mireasă, machiajele și tot ceea ce îmi trebuia mie pentru a mă pregăti de nuntă.

          Practic, petrecerea burlăcițelor era ultima zi a mea ca Ariana Teodorescu, deoarece în următoarea mă căsătoream. Direct de la petrecere mă duceam spre altar și strigam un „Da" extrem de sigur. 

           Nu eram singură. Cu mine mai era și Natalie, mama și viitoarea mea soacră. Nu aveam nevoie de cine știe ce fete tinere pe lângă mine când puteam avea persoanele cele mai apropiate mie cu care să mă distrez. Natalie cu burtica cea mare stătea pe canapea și cânta, mama cu soacra mea dansau fericite, iar eu mă uitam la ele cu dragoste în suflet. Mă simțeam împlinită.

          —Vino și tu aici, fetița mea! strigă mama fericită.

         Nici nu am apucat să răspund, că mă și trase în mijlocul camerei și mă învârti trei ture de mă ameți. Inima îmi bătea extrem de tare. Nu mai dansasem de o tonă de timp și îmi era rușine de mișcările pe care le aveam.

          —Arată-mi ce poți! mă provocă Natalie rânjind.

          —Oh, chiar vrei să vezi? i-am răspuns cu nasul pe sus. Pariu că nu mă poți întrece.

          —Voi încerca dacă te văd, îmi făcu cu ochiul blondina.

          Mi-am ridicat mâinile în sus și am început să mă învârt ca un titirez prin cameră, provocându-le râsul femeilor de lângă mine. Mi-am mutat piciorul într-o parte, apoi în alta, am mai dat cu șoldul ca să pară că am mișcări profesioniste și am chiuit când am observat că de la manele playlist-ul trecuse la muzică populară. Am luat-o de mână pe mama și pe soacra mea, făcându-i semn la Natalie să se apropie.

          —Eh, nu pot refuza! exclamă aceasta, ridicându-se cu greu de pe canapea.

          Am format o horă restrânsă și am început să ne arătăm talentele pe rând, uitând de trecerea timpului. Eu îmi îmbârligam bețele printre pașii de dans, mama cu mama lui Alec se luaseră la întrecere cine dansează mai bine, iar Natalie încerca și ea să țopăie printre noi.

          Cred că trecuse o oră până să aibă loc un mic incident ce ne-a dat peste cap întreaga seară a burlăcițelor. A fost o binecuvântare, dar și o tristețe în același timp. Natalie se scuză că trebuie să meargă la baie, iar eu m-am așezat pe scaun și am gustat din niște stixuri luate de la supermarket.

          —Ne antrenăm pentru mâine acum, nu-i așa? râse soacră-mea. Ce mai facem noi pe aici, se miră și bărbații noștri!

          —Da, da! o aprobă mama râzând. Să știi. Al meu dacă m-ar vedea, ar zice că am luat-o razna din nou.

          Am zâmbit. Îmi aminteam mereu de compoziția și rolul pe care îl avea fiecare membru în familia mea. Tata era persoana aceea calmă, liniștită, ce o scoteai cu greu din sărite. Stătea deseori pe balcon să citească, făcea plimbări pe afară și discuta cu mama despre tot ceea ce vedea. În partea cealaltă se afla mama, care era fix opusul tatei. Ea dansa și cânta mereu prin casă, făcea gălăgie, râdea încât până și vecinii se trezeau. Avea un râs extrem de contagios. Și popa în timpul slujbei de o auzea, se oprea din predicat. Eu eram la mijloc. Uneori eram ca tata, alteori ca mama. Eram liniștită ca el, dar aveam și replici acide ca ea. Depindea în ce ipostază mă prindeai. Iar tata cu siguranță ar fi râs din nou dacă ar fi văzut-o pe soția lui de mai bine de douăzeci și ceva de ani dansând și chiuind prin cameră la o petrecere a burlăcițelor.