Dacă te-aș mai avea o dată

10. Germania

            Cine nu adoră vacanțele? Acestea te calmează, te fac să te relaxezi în fața razelor de soare sau a munților falnici. Muzeele sunt principalele locuri pe care le frecventez atunci când vizitez o locație nouă, deoarece mi se pare atât de important să cunoști istoria și să te documentezi asupra orașului ales. Niciodată nu am sărit voluntar peste vizitarea un muzeu. Se mai întâmpla să nu reușesc să le vizitez pe toate în câteva zile, dar încercam pe cât posibil să evit asta. Îmi place să cunosc cultura diferitelor regiuni. Cred că acesta este cel mai important aspect al unei vacanțe, însă bineînțeles, contează și să ai timp pentru tine și relaxarea inevitabilă. 

            Un lucru pe care multe persoane nu l-au înțeles la mine era de ce intram în fiecare librărie din fiecare oraș. Indiferent unde mergeam, atunci când vedeam o librărie, intram în ea. Nu cumpăram neapărat ceva, dar simpla vedere a cărților și a aranjamentului interior îmi dădea un sentiment de satisfacție. Atingeam cărțile cu buricele degetelor ca pe niște căni de cristal, gata să se spargă. Mi-aș fi dorit ca toată populația planetei să țină la acestea precum țineau la alte lucruri nu atât de minunate. Eu le adoram. Trăiam prin fiecare personaj, mă simțeam în poveste și eram extrem de tristă odată ce se terminau. Toți oamenii au un dar. Puțini sunt cei care au darul lecturii și îl fructifică, iar pentru asta sunt recunoscătoare că am fost învățată să prețuiesc cărțile, deoarece sunt o dovadă a imaginației și a istoriei omenirii.

             Călătoria spre Germania nu a fost atât de fericită precum mi-aș fi dorit. Nu aveam lângă mine persoana iubită, iar locurile pe care le vedeam mi se păreau banale fără Alec. Era altceva când experimentam colțuri de natură alături de el. Acesta venea mereu cu câte o replică amuzantă, apoi mă trăgea spre un nou punct de vizitat și râdea când mă împiedicam, apoi mă pupa protector pe creștetul capului și o luam de la început. 

             Să îmi iau rămas-bun de la el, chiar și pentru câteva zile, mi-a fost ca un junghi în inimă. A încercat să fie tandru și să mă asigure că totul avea să fie bine, însă mă simțeam anxioasă. De când am început relația cu el am fost nedespărțiți, iar această călătorie urma să fie prima călătorie fără prezența lui perfectă. În momentul în care am decolat cu avionul, iar silueta lui a început să devină mică, exact ca dimensiunea unui purice, lacrimi abătute au început să mi se prelingă pe la colțurile ochilor. Le-am șters repede, nu voiam ca fiul șefului meu să le observe, însă mă simțeam tristă. 

             Înainte să îmi ducă bagajele în taxi, am avut parte de un moment sacru alături de Alec. Acesta făcea ture prin casă, asigurându-se că am în geantă tot ceea ce îmi trebuie, fiind mai îngrijorat decât mine de plecare. La un moment dat, l-am prins într-o îmbrățișare tandră de la spate, astfel încât bondarul de el care se tot perinda prin camere să se oprească. S-a întors către mine puțin mai calm, apoi m-a îmbrățișat la rândul său.

            — Nu mai fi așa. Revin înapoi cât ai zice pește, am glumit, încercând să destind atmosfera. 

            Urma să plec în ziua respectivă, apoi să stau o zi întreagă în Germania, iar în a treia să revin acasă. Nu erau multe zile care să ne despartă, însă bănuiesc că și el se simțea ciudat având în vedere că niciodată nu am mai stat despărțiți mai mult decât câteva ore. Ideea de plecare nu mai îmi făcea nici mie cu ochiul. Indiferent de banii pe care mi-i dădea în plus domnul Stan pentru asta, am ajuns să regret ceea ce alesesem. Nu eram singura traducătoare din firma aceea uriașă, însă bănuiesc că eu eram cea mai accesibilă din cauza firii mele care nu putea să răspundă cu nu la o cerere.

            — O să îmi fie dor de tine, răspunde scurt. 

            — Și mie, dragule. Dar după, nimeni și nimic nu ne mai poate despărți.