Dacă te-aș mai avea o dată

1. Un nou început

           Viața mea a luat o întorsătură plăcută, apoi una groaznică, apoi iar una plăcută. Am fost un suflet zbuciumat ce a ales să intre într-un autobuz al sentimentelor greu de controlat, și totuși, nu m-am oprit la nicio stație. Am ales să merg drept înainte. Am ales să lupt contra destinului sau a oricărui alt lucru care mi-a stat în cale. Dintr-o fetiță timidă și neîncrezătoare m-am transformat într-o femeie sigură pe ea, conștientă de oportunitățile ce-i stăteau în cale, și nu în ultimul rând, conștientă de propria valoare. 

           La începutul facultății nu prea știam ceea ce voiam. Mă gândeam că trebuie să am și eu niște studii superioare pentru a fi cineva în societatea de astăzi, dar niciodată nu am gândit acest subiect într-un mod mai profund. Cu timpul, mi-am deschis ochii și-am realizat că educația este una dintre cele mai importante aspecte ale speciei umane. Fără aceasta, am trăi într-o junglă în care animalele s-ar înfrupta din noi, deoarece am fi prea vulnerabili. Nu se poate vorbi despre asta acum, totuși. Clădirile de cincizeci de metri înălțime și tehnologia extrem de avansată arată contrariul situației descrise mai sus.

           Mergând mai departe, am ales să trăiesc și eu o poveste de dragoste ca-n filme, ajungând să îmi pare rău de alegerile făcute. Acum că mă gândesc, poate ar fi fost mai bine să nu se fi transformat într-un film în adevăratul sens al cuvântului. Mi-ar fi fost mai ușor. Cu toate acestea, nu tot ceea ce ne dorim devine realitate. Uneori trebuie să treci peste niște obstacole pentru a ajunge în vârful succesului râvnit. 

           Iar în urmă cu o săptămână, atinsesem cu buricele degetelor ultima speranță pentru a ajunge în vârful pe care-l țintisem de atâta timp. Alec mă iertase. Cu chiu, cu vai, a venit în aeroport să mă salveze pentru ultima oară de la înec și îi sunt profund recunoscătoare pentru asta. Mi-a luat valiza, mi-a șters lacrimile de pe față și m-a pupat pe ambii obraji, tandru. Nu m-a lăsat din brațe nici când am ajuns la apartamentul pe care-l abandonasem amândoi. M-a așezat pe patul răcoros și m-a ținut în brațe până când am adormit cu lacrimile uscate pe față. A fost cel mai liniștitor moment din întreaga mea viață. Sau, bine, al doilea cel mai liniștitor moment.

           A doua zi m-a trezit cu clătitele preferate, gătite de el, și cu suc de piersici. A pornit un cântec romantic și nu m-a lăsat să plec din casă până nu am luat la puricat fiecare problemă din relație. Am vorbit o zi întreagă non-stop și am rezolvat cea mai mare parte a conflictelor din trecut. Cine ar fi crezut că o relație poate fi salvată doar printr-o conversație liniștită cu partenerul de lângă tine? Adevărat vă spun: dacă ții la o relație, dacă chiar vrei să reziste până la adânci bătrâneți, atunci comunică! Acest cuvânt extrem de îngrozitor pentru unele persoane poate schimba totul. 

           Am înțeles prin ceea ce a trecut. Nici pentru el nu a fost ușor. A suferit în tăcere, gândindu-se că nu a fost îndeajuns de bun, că nu a fost destul de inteligent, arătos, iubitor. Mi-a părut rău când mi-a destăinuit că părinții lui îl sfătuiseră să nu se întoarcă înapoi la mine, deoarece aveam să repet greșeala din nou.

           — Și de ce ai făcut-o? l-am întrebat, sorbind din ceaiul fierbinte. De ce te-ai întors?

           Ochii săi s-au îndreptat cu repeziciune spre buzele-mi cărnoase, apoi în jos spre picioarele catifelate. Se uita pătrunzător, mai-mai să mă devoreze cu o atingere. Frizura i se schimbase puțin. Părul îi crescuse până la ochi, astfel încât nuanțele de șaten deschis păreau și mai luminoase în bătaia soarelui. Tricoul albăstrui îi contura ochii de o culoare arămie-dulceagă. Indiferent de cât timp trecuse, Alec rămăsese cea mai atrăgătoare persoană de sex masculin pe care o văzusem vreodată. Brusc, îmi părea rău și pentru faptul că îl găsisem cândva frumos pe Cristian. Orice comparație cu bărbatul din fața mea era nulă.