Dacă te-aș mai avea o dată

3. Cadouri cu surprize

           Urma să fie ziua de naștere a lui Alec. Aveam în minte un milion de cadouri, deși niciunul nu părea la fel de perfect precum îl proiecta creierul meu. Îmi doream să fie ceva unic, care să îi aducă aminte de mine mereu. Cunoșteam acele banale cadouri ce constau în ceasuri de perete, pijamale sau un set de parfum cu deodorant și șampon, dar nu voiam să fie ceva atât de comun tuturor. Contemplasem la ideea unui ceas de mână, deși și pe asta o abandonasem destul de repede. 

           Într-o după-masă, la sfârșitul programului meu de muncă, mi-am dat seama că unul dintre cadourile perfecte ar fi un album cu pozele noastre, ordonate cronologic, și un borcan cu o sută de motive pentru care îl iubeam. Ce putea fi mai romantic și mai de suflet decât cele două? Pe lângă asta, dorisem neapărat să îi cumpăr și chips-urile preferate, la cererea lui. Avusesem o discuție lejeră bazată pe ceea ce tânjea să primească de ziua sa de naștere. Cu toții cunoaștem momentele acelea stânjenitoare când te duci lângă viitorul sărbătorit și îl întrebi ce-și dorește. Asta făcusem și eu. După o zi epuizantă la birou, m-am așezat lângă el în pat și am început să îi enumăr lucruri frumoase de prin reviste, apoi să-l întreb verde-n față ce vrea.

           — Nu îmi doresc nimic, răspunse automat.

           Mi-am dat ochii peste cap, enervată că nu dă glas gândurilor sale. Știam scuza aceasta. Și eu o foloseam. De fiecare dată când cineva mă întreba ce îmi doresc de ziua mea, replicam că nu vreau nimic mai mult decât ceea ce aveam deja. Fiecare persoană de pe planetă cunoaște asta. De fapt, în adâncul nostru, ne imaginăm lucruri minuscule care ne-ar bucura sufletul. De la cești de cafea până la brățări extravagante, mintea noastră devine un carusel dulce al dorințelor. Însă nu povestim despre imaginile ce ni se înfăptuiesc. Tăcem, deoarece asta este mai respectuos decât a zice Vreau aia, și aia, și aia...

           — Nu glumesc! Zi odată! am spus, punându-mă turcește la picioarele sale.

           Alec închise televizorul cu un zâmbet pe buze, iar după un scurt oftat se apropie de mine galant. Îmi dădu o șuviță de păr după ureche, fiind evident deranjat că părul îmi acoperea chipul ce, în viziunea lui, era perfect. După alte câteva secunde de foială, se aplecă spre mâinile ce-mi stăteau pe genunchi și le luă în ale sale. Aceste momente sunt prețioase. Momentele de pace pură, în care doar stai în pat alături de persoana iubită după o zi obositoare, și te uiți la filme pe diferite canale sau chiar și pe calculator. Momentele în care poți spune că ești fericit fără niciun fel de efort exterior sau interior. Momentele în care bucuria îți vibrează fără ca să-ți dai seama.

           — Bine, am să îți zic ce-mi doresc, replică sigur pe el. Dar promite-mi că tu chiar îmi vei dărui cadoul acesta.

           Mi-am mușcat buzele involuntar, gândindu-mă la ce dorințe ascunse ar avea. Mă simțeam într-un fel provocată la un pariu imens, dar merita să îi intru în joc. Speram ca asta îl va face fericit.

           — Promit! am zâmbit veselă, aranjându-mi părul pentru a suta oară pe ziua aceea.

           Alec îmi făcu semn să vin la el pentru a-mi șopti la ureche marele secret. Îmi părea copilăresc modul în care ne purtam unul cu altul, deși nu era nimeni în casă încât să ne audă. Eram noi doi și liniștea apartamentului. Încercând să intru în personajul curios pe care-l râvnea, m-am uitat în stânga și în dreapta asigurându-mă ca la teatru dacă e cineva prin preajmă, apoi m-am apropiat cu urechea de buzele sale ce expirau un aer cald, plăcut. Totuși, ochii săi căprui mă fixară cu privirea, astfel încât să fim la un centimetru distanță, și să ne privim fix până în adâncul sufletului.