1.09.2011
Dragă Ariana,
Sunt sincer impresionat de această scrisoare trimisă de tine. Niciodată nu am mai iubit pe cineva în felul în care te iubesc pe tine, iar faptul că mi-ai declarat dragostea, mă face să mă simt de un milion de ori mai bine. Am suferit amar din cauza acțiunilor tale. Nu trebuie să îmi explici. Am înțeles că uneori, chiar dacă dai totul pentru o persoană, nu poți fi de ajuns.
Îmi e frică. Dacă tot ceea ce ai scris este doar o momeală de a mă recuceri? Nu zic că sunt prințul din povești, dar am impresia că am fost o unealtă cu care defilai mândră pe străzi, ca mai apoi să mă arunci la prima ocazie în tomberon. Am auzit că și tu te-ai simțit prost, dar nu vrei să știi tot ceea ce s-a petrecut în sufletul meu atunci când am văzut lumina vieții mele sărutându-se cu alt bărbat.
Și totuși, dacă aleg să mă reîntorc la tine, ar însemna că ar trebui să te iert și să trec mai departe la următorul capitol al vieții noastre. Nu știu dacă am puterea necesară pentru a face asta, dar am citit odată că iubirea vindecă sufletele, le hrănește și le îmbălsămează în pace. Poate îi pot da încă o șansă acestei iubiri amare pe care sper să o îndulcești cât mai curând.
Atunci când un bărbat își iartă jumătatea și alege să meargă mai departe, în ciuda indifelității ei, să știi că ține enorm la ființa mlădioasă de alături. Sunt sufletist, nu pot să nu iert și să uit. Sper doar să nu mă rănești din nou, deoarece asta ar însemna chiar moartea pentru mine. Mai pot să am încredere în promisiunile tale? Nu știu, dar încerc. Atât te rog: nu pleca. Ești prea importantă pentru mine ca să te pierd pentru totdeauna.
Al tău pe veci,
Alec.
CITEȘTI
Dacă te-aș mai avea o dată
Romance|NEEDITATĂ| Romanul complet editat și revizuit se poate găsi la editura Bestseller. „- Jur să te iubesc până la moarte! spuse acesta, înainte să ne dăruim unul altuia pe deplin. Și așa a și fost. Până ce drumurile ne-au despărțit, m-a iubit lacom...